Ambulanța, chemată la școală

UPDATE Trei copii de la Școala nr. 99 din Capitală, care au acuzat marți probleme respiratorii, au fost transportați la ”Marie Curie”, iar în cazul altor cinci elevi părinții au refuzat ca aceștia să fie duși la spital, a declarat pentru Agerpres coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.

„Este vorba de opt copii, dintre care pentru cinci părinții au refuzat transportul la spital. Trei copii au fost transportați la Spitalul ‘Marie Curie’ conștienți, cooperanți. Au prezentat o stare generală de rău după ce au intrat într-o sală de clasă care fusese închisă de mai multă vreme și era foarte cald acolo. Acestea sunt primele evaluări”, a afirmat medicul.

Mai multe ambulanțe SMURD s-au deplasat, marți, la Școala 99 din str. Huedin nr.13 pentru a evalua cinci elevi cu vârste de 12-13 ani care au acuzat probleme respiratorii, a anunțat anterior Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.

„Nu cunoaștem momentan cauza problemelor medicale. La fața locului s-a trimis și un echipaj specializat pentru cercetare în vederea depistării substanței care a generat această situație”, a precizat Daniel Vasile.

Directoarea școlii a susținut că este posibil ca acestora să li se fi făcut rău pentru că în clasă era foarte cald și geamurile erau închise. Nu se cunoaște însă cauza exactă a producerii acestui incident.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.