AMR, UNJR şi APR cer consultarea magistraţilor în legătură cu arhiva DGPA

Cele 3 mari asociaţii profesionale ale magistraţilor, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Procurorilor (AP), au trimis o Scrisoare deschisă către premierul Dacian Cioloş şi Raluca Prună, ministrul Justiţiei, în legătură cu Proiectul de Hotărîre cu privire la arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA).

Documentul sesizează că, deşi proiectul se află deja în dezbatere publică, magistraţii nu au fost consultaţi, mai ales că „înscrisurile îi vizează, în special, pe judecători şi procurori”!

AMR, UNJR şi AP cer premierului şi ministrului: „să nu procedaţi la adoptarea hotărârii de guvern până când nu vor fi lămurite toate aspectele pe care am înţeles să le identificăm în această procedură declanşată precipitat, fără nicio justificare real şi profund fundamentată”! Iată, în sinteză, care sînt aceste solicitări:

– Precizarea denumirii clare a „structurii” de securitate din cadrul Ministerului Justiţiei care va primi în custodie arhiva DGPA

– Menţionarea dacă în sistemul judiciar mai există, în prezent, alte ,,structuri de securitate”

– Lămurirea înţelesului concret şi a finalităţii urmărite prin reţinerea, în conţinutul proiectului de act normativ, a menţiunii că documentele din arhiva fostei DGAP vor fi puse, după inventariere, la dispoziţia persoanelor fizice sau juridice.

De asemenea, cele 3 asociaţii ale magistraţilor precizează că „sunt consternate să descopere, de pe o zi pe alta, că un subiect atât de important pentru sistemul judiciar, cum poate fi calificată arhiva fostei DGAP, constituie astăzi tema unei propuneri de act normativ ce se doreşte a fi adoptat în grabă, cu evidente lacune, în măsură să genereze alte disfuncţii, în viitor”.

Un mare semn de întrebare al celor 3 asociaţii se referă la faptul că acest Proiect a fost lansat exact acum, cînd întreaga Justiţie se află în vacanţă! Vă prezentăm mai jos întregul conţinut al „Scrisorii dechise” pe care cele mai importante asociaţii profesionale ale magistraţilor din România au redactat-o sub semnătura preşedinţilor Gabriela Baltag (AMR), Dana Gârbovan (UNJR) şi Constantin Sima (AP):

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.