ANAF va publica numele persoanelor cu obligaţii fiscale restante de peste 100 de lei

ANAF a decis să publice numele persoanelor fizice care au obligaţii fiscale de plată restante de peste 100 de lei.

Hotărârea ANAF:

„Organele fiscale centrale publică pe pagina de internet a ANAF lista debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante şi suma acestor obligaţii.

Listele se publică separat pentru debitori – persoane juridice, şi debitori – persoane fizice. Actul normativ adoptă modelul listei, precum şi a notificării privind obligaţiile fiscale restante.

Ce reprezintã obligaţiile fiscale restante?

– Obligaţiile fiscale restante sunt cele existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării listei.

Prin obligaţii fiscale restante înţelegem:

– obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată;

– diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacã pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată.

Ce categorii de obligaţii nu sunt considerate obligaţii fiscale restante?

Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante:

a) obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii;

b) obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată;

c) obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară.

Ordinul analizat astăzi introduce şi o serie de plafoane pentru obligaţiile fiscale restante, ce nu fac obiectul publicării pe site-ul ANAF. Aceste plafoane sunt:

– 1.500 lei, pentru marii contribuabili;

– 1.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii;

– 500 lei, pentru ceilalţi debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în mod independent sau exercită profesii libere;

– 100 lei, pentru persoanele fizice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.