ANALIZĂ. Coreea de Nord – o nouă și periculoasă putere nucleară

Pentru a doua oară în ultimele şapte zile şi pentru a zecea oară de la începutul anului, la cererea îndeosebi a SUA, Franţei, Japoniei şi Coreei de Sud, Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit de urgenţă pentru a discuta despre ameninţarea nucleară nord-coreeană. Motivul îl reamintim şi aici: cel de-al şaselea test nuclear efectuat de Phenian. Ştirea a fost anunţată duminică, 3 septembrie, la ora 3.30 GMT (6.30 ora României), la prânz, în Coreea de Nord, de Ri Chun-hee, crainica televiziunii de stat, care, cu vocea sa inconfundabilă şi în stilul său inimitabil, cu un surâs imens pe faţă, spunea că a avut loc „un test al bombei cu hidrogen“ şi că a fost o „reuşită perfectă“.

Figură de seamă a propagandei nord-coreene, ea poartă, de ani de zile, acelaşi costum tradițional „şoson şoson“, o rochie coreeană în roz şi negru. La 74 de ani, Ri Chun-hee este prezentatoarea tuturor evenimentelor majore din Coreea de Nord, în primul rând a celor şase teste nucleare. Tot ea a anunţat, în vara anului 1994, cu ochii în lacrimi, moartea „părintelui naţiunii“ – Kim Il-sung, iar 17 ani mai târziu, reţinându-şi cu greu lacrimile, a comunicat ţării decesul „conducătorului iubit al poporului“ – Kim Jong-Il. Agenţia Reuters, care cita o revistă nord-coreeană, scria că, după ce în 1974 a fost numită crainică-şefă a televiziunii de stat, KTCTV, însuşi Kim Il-sung ar fi incitat-o să devină „o prezentatoare pasionată a discursurilor“ sale. Deşi s-a pensionat în 2012, este chemată în studio cu prilejul evenimentelor speciale, cum a fost cel de duminică, atunci când a anunţat succesul celui de-al șaselea test nuclear.

Puţin mai înainte de apariţia ei la televiziune, agenţiile geologice străine detectaseră o mişcare telurică cu magnitudinea 6,3 pe scara Rich­ter, în preajma principalului centru nord-coreean de teste nucleare de la Punggye-Ri, situat în nord-estul ţării. La Tokyo, s-a confirmat rapid că a fost vorba de un test nuclear, în vreme ce crainica televiziunii de la Phenian comunica cu un ton festivist că bomba are o „putere fără precedent“, iar testul reprezintă „o ocazie foarte importantă, aceea de a atinge punctul final, care constă în desăvârşirea forţei nucleare a statului“. În context, agenţiile de ştiri au amintit că Phenianul nu a ascuns niciodată faptul că programele sale au ca scop punerea la punct de rachete balistice intercontinentale, capabile să poarte „focul nuclear“ pe continentul american.

Testul unei încărcături termonucleare (bomba H), de duminică, este ultimul dintr-o campanie începută acum doi ani

Odată depăşit şocul creat de acest amănunt, că testul a fost făcut cu o bombă cu hidrogen, cancelariile lumii au reacţionat prompt, în stil arhicunoscut: condamnarea unanimă, în termeni duri, evocarea pericolului crescând pe care îl reprezintă programul nuclear nord-coreean, cererea de noi sancţiuni şi solicitarea clasică a unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate, care să adopte noi măsuri şi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian etc. etc.

Deloc întâmplător, tot televiziunea de stat a difuzat o imagine a ordinului olograf al liderului Kim Jong-Un, care cerea ca testul respectiv să aibă loc duminică, 3 septembrie, la prânz. Cu câteva ore înaintea acestui „test crucial“, cum îl definea ACTC, agenţia oficială de ştiri transmisese mai multe fotografii ce îl prezentau pe liderul nord-coreean inspectând ceea ce era prezentată ca fiind o bombă cu hidrogen, și care, după cum se spunea, poate fi instalată pe noile rachete balistice intercontinentale de care dispune acum această ţară. Cu acelaşi prilej, Kim precizase, mândru, că „toate componentele bombei H au fost fabricate 100% în ţară“. Între timp, de la Seul, capitala Coreei de Sud, s-a anunţat că specialiştii locali apreciau că mişcarea telurică provocată de acest nou test nuclear este de cinci-şase ori superioară celei precedente, din septembrie 2016, de 10 kilotone.

Indiferent care este puterea exactă a deflagraţiei, Jerry Lewis de la site-ul armscontrolwonk.com a opinat că este vorba de „o armă termonucleară, ceea ce constituie un progres notoriu în programele nucleare şi balistice nord-coreene“, care sunt totuşi, interzise pe plan internaţional. Potrivit agenţiei France Presse, care cita Centrul chinez de supraveghere seismologică, un cutremur de magnitudinea 4,6 zguduise Coreea de Nord la mai puţin de zece minute după primul. Acesta avansase ipoteza unei „scufundări“, ceea ce sugera că deflagraţia ar fi putut antrena prăbuşirea unei stânci imense situate deasupra locului exploziei.
Mass-media din Beijing informau, totodată, că primul seism a fost resimţit în nord-estul Chinei, regiune frontalieră a Coreei de Nord, şi că autorităţile de la Beijing au declanşat imediat un „plan de urgenţă“ pentru a controla nivelul radiaţiilor de-a lungul graniţei. În ce-o priveşte, Moscova a evocat niveluri de radiaţie „în limite normale“ în Extremul Orient rus.

Cum era firesc, testul a agravat şi mai mult tensiunea foarte mare care domneşte de o bună bucată de timp în Peninsula Coreeană. Reamintim în context că, în şapte rânduri, Consiliul de Securitate al ONU a instituit sancţiuni Phenianului în încercarea de a-l convinge să renunţe la programul său nuclear, interzis deja. De altfel, comentatorii şi analiştii sunt categorici în a susţine că această criză s-a agravat după luna iulie, când Coreea de Nord efectuase două lansări reuşite cu un tip de rachetă balistică intercontinentală sau ICBM, Hwasong 14, menită să atingă orice loc din lume, aşa cum pretindeau autorităţile. Atunci, televiziunea oficială suţinea că racheta atinsese o altitudine de 2.802 km şi zburase 933 km. Pe urmă, în august, Phenianul ameninţase că va trage cu rachete în apropierea insulei Guam, teritoriu american din Oceanul Pacific. În fine, zilele trecute, el a lansat o rachetă cu rază medie de acţiune, care s-a prăbuşit în Ocean după ce survolase Japonia.

Un exerciţiu militar

Evident, este greu de ştiut cu certitudine adevăratele resurse ale regimului, întrucât datele disponibile sunt reduse. De altfel, când a fost lansată racheta balistică intercontinentală, oamenii de ştiinţă străini au nuanţat declaraţiile Phenianului, care se lăuda că poate atinge „orice loc din lume“. În egală măsură, şi luni, tot ei au pus la îndoială capacităţile regimului respectiv de a fabrica bomba H şi de a miniaturiza o bombă spre a o plasa într-o rachetă.

Eroare? Sfidare? Cine poate răspunde exact, când vine vorba de Coreea de Nord, o ţară total baricadată şi izolată, în care, cum se spune, nici păsările nu par să intre sau să iasă? O ţară care are în Kim Jong-Un, 34 de ani, unul dintre cei mai tineri şefi de stat de pe Glob, dar care exercită o putere absolută, având la dispoziţie și unele dintre armele cele mai puternice din lume. Afirmaţia ultimă nu este deloc gratuită, dacă precizăm că specialiştii apreciază că, dacă se confirmă pe deplin informaţia privind testarea unei bombe H, acest lucru înseamnă o nouă etapă, superioară, în campania pe care liderul nord-coreean a declanşat-o pentru a face din ţara lui o putere nucleară credibilă şi temută.

Într-un portret pe care i-l face în Slate.fr, Daniel Vernet, unul dintre cei mai redutabili „externişti“ europeni, vorbeşte despre Kim ca despre un „calculator rece“. Gestionarea crizei pe care el însuşi a declanşat-o în vară prin acele tiruri cu rachete balistice este dovada unei perfecte stăpâniri a strategiei tensiunii, scrie ziaristul citat. Pentru el, acest tânăr preşedinte care a petrecut câţiva ani într-un colegiu elveţian face figura unui extravagant în politica internaţională. Însă felul în care şi-a construit puterea în această ultimă ţară cu adevărat comunistă a planetei, după modelul bunicului său Kim Il-sung, părintele naţiunii şi fondator al dinastiei, şi tatăl lui, Kim Jong-Il, arată că este un calculator rece. Un strateg incontestabil al tensiunii. Dar problema care se pune este dacă cunoaşte suficient codurile disuasiunii, astfel încât creşterea tensiunii la extreme să nu ducă la un război nuclear.

Testul unei încărcături termonucleare (bomba H), de duminică, este ultimul dintr-o campanie începută acum două luni. După cum arătam, în iulie, Phenianul a lansat două rachete balistice intercontinentale: prima putea atinge Alaska, iar a doua, cu o rază de circa 10.000 km, era capabilă, teoretic, să ajungă pe coastele californiene, într-un oraş precum Chicago. Încântat de această reuşită, Kim Jong-Un a ameninţat că va trimite o rachetă asupra bazei americane de pe Guam, dacă SUA fac manevre militare comune cu Coreea de Sud, aşa cum se întâmplă de ani de zile, în august. Totuşi, el a dat înapoi, nu a mai ameninţat direct Washingtonul, ci a spus că va corecta tirul şi va trimite rachete în „jurul“ Guamului. SUA nu au dat înapoi, manevrele au avut loc, dar Kim nu a făcut nimic contra lor. Totuşi, a trimis racheta care a survolat o parte din teritoriul nipon – şi el aliat de nădejde al Americii.

La ora actuală, chiar în lipsa unei confirmări de către specialişti a valorii testului cu bomba H şi a eventualei sale puteri reale, şi Daniel Vernet crede că totul conduce spre ideea că Pheninul a făcut un pas spre statutul de putere nucleară. „Pe termen scurt, este un răspuns al regimului la înăsprirea sancţiunilor votate în unanimitate de Consiliul de Securitate şi gesturile lui Trump. (…) Totul lasă să se înţeleagă că vor avea loc noi teste în scurt timp, pentru a convinge lumea întreagă că ţara a intrat în clubul puterilor nucleare. În acest sens, obiectivul lui Kim nu este de a lansa primul o lovitură asupra unor obiective americane, întrucât ştie că represaliile ar şerge regimul său de pe harta lumii.

De notat că, după ce Kim Jong-Un a ajuns la putere, a avut loc o accelerare fără precedent a acestor două programe – cel nuclear şi cel balistic, credibil. Astfel, au fost patru teste nucleare sub Kim Jong-Un şi doar două sub Kim Jong-Il; peste 80 de teste cu rachete balistice sub Kim Jon-Un şi doar 16 sub domnia tatălui său, Kim Jon-Il.

Pentru el, la fel ca pentru predecesorii lui, a avea arma nucleară înseamnă o asigurare pe viaţă, o garanţie că puterea şi sistemul său politic nu vor fi dărâmate prin forţă. El a meditat la precedentele cazuri, ale lui Saddam Hussein şi Kadhafi, cum se ştie, ambii fiind răsturnaţi după ce au renunţat la arma nucleară.“ Din această perspectivă, opinia lui Daniel Vernet este foarte îngrijorătoare, el susţinând că, cu cât Kim înregistrează progrese în programul său nuclear, cu atât va fi mai greu pentru comunitatea internaţională, care condamnă proliferarea nucleară, să împiedice conducătorul nord-coreean de a ajunge la sfârşit.
La ora actuală, toate opţiunile sunt pe masă, iar Donald Trump spunea luni că nu exclude nimic, nici chiar o ripostă nucleară. Aşadar, va recurge preşedintele american la aşa ceva? Ştiind cât este de imprevizibil şi fiind convinşi că, în cazul lui Kim, „dialogul nu este o soluţie“, analiştii opinează că totul este posibil, dar că preţul va fi uriaş, incalculabil, nu doar pentru ţările din regiune, ci pentru întreaga omenire.

Acorduri semnate în timpul administraţiilor Carter şi Obama

Ce strategie va alege până la urmă Trump? Va ţine el seamă de faptul că principalele ţări din regiune, China şi Rusia, au condamnat cu tărie testele nucleare ale regimului nord-coreean, dar au adăugat că nu vor accepta folosirea forţei împotriva acestuia? Este adevărat, cea mai plauzibilă părere în tot acest hăţiş de probleme foarte grave pare cea potrivit căreia trebuie găsită o modalitate de a stăvili, odată pentru totdeauna, programul nuclear al regimului nord-coreean. Există şi opinii potrivit cărora una dintre mizele uriaşe ale actualei crize ar reprezenta-o un ajutor masiv acordat acestei ţări, abolirea sancţiunilor şi reluarea contactelor economice pe scară largă cu acesta. Nu pare imposibil, dacă amintim și că, în trecut, în timpul administraţiilor Carter şi Obama, s-au mai consemnat atare acorduri, în urma cărora Phenianul a primit carburanţi sau alimente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.