Anca Boagiu impusă de la centru pentru ”merite deosebite”

Alina Gorghiu a spus că Boagiu a fost ”solicitată” de filiala Maramureș. Ce nevoie aveau, de șefa PNL sector 2, liberalii maramureșeni nu se știe, poate doar au fost amabili așa să nu rămână doamna fără ”coledzi”. Chiar și beneficiind de ospitalitatea maramureșenilor, Boagiu apare pe listele pentru Camera Deputaților pe locul doi, după mama celebrului primar penal de Baia Mare Cătălin Cherecheș, cel ales din pușcărie.

Realizări politice

Faptul că doamna Boagiu a fost nevoită să traverseze țara pentru a primi un loc de deputat pare să se tragă de la relațiile sale tensionate cu mai mulți liberali din Capitală și din conducerea partidului.

Anul acesta două scandaluri au marcat relația Ancăi Boagiu cu Partidul Liberal.
Unul la realegerea sa în fruntea filialei sectorului 2, pe care o conduce de aproximativ 20 de ani. Atunci contracandidatul său actorul Romeo Pop a contestat corectitudinea votului.

Celălalt scandal a avut loc cu puțin timp înainte de alegerile locale când Boagiu a fost acuzată nici mai mult nici mai puțin decât de blat cu Neculai Onțanu, veșnicul primar al sectorului 2, pe care a reușit să-l schimbe din funcție doar DNA-ul.

Cu câteva luni înaintea campaniei, filiala condusă de Boagiu a amânat la limită pregătirea unui candidat pentru primărie, iar singurul cu șanse în sondaje, Dan Cristian Popescu, a fost oprit inițial de la candidatură chiar de către colegii săi care au vrut să o propulseze în funcție pe Ioana Gela Lazăroiu.

Aceasta a ocupat funcția de consilier, din partea PNL, anterior PLD, la primăria lui Onțanu pe perioada mai multor mandate ale acestuia. Prietenă cu fostul primar de la sectorul 2 și proprietar de societăți comerciale care au primit puncte de desfacere în Hala Obor, de la primăria lui Onțanu, ea era la fel de bună prietenă și cu Boagiu.

Mai mult, la acea dată, presa scria că Gela Lăzaroiu era chiar mâna drepta a fostului ministru de transporturi în organizația de sector. Până la urmă PNL a impus însă nominalizarea lui Popescu care a pierdut alegerile.

Protejata lui Băsescu și isprăvile de la minister

Pentru cine a uitat care este trecutul Ancăi Boagiu, să amintim că ea este cea care a avut ”mari realizări” la ministerul transporturilor. Cea mai mare a fost că a reușit să impună legea cauciucurilor de iarnă, o chestiune total inutilă, dar care scoate bani suplimentari din buzunarele tuturor șoferilor români. Din păcate, campania dedicată schimbărilor cauciucurilor a fost atât de eficientă încât majoritatea șoferilor chiar cred că deranjul și cheltuiala ar folosi la protejarea vieții lor, nu la umflarea conturilor tuturor din sistemul acesta, mai ales al fabricanților și importatorilor de cauciucuri, noi sau la mâna a doua.

Cum a debutat însă doamna Boagiu în politică? Sub tutela fostului președinte Traian Băsescu.

În doar șase ani, din 1994 până în 2000, tânăra constanțeancă, pe atunci încă studenta la facultatea de construcții din orașul de pe litoral a reușit să ajungă din dintr-o simplă secretară a unei companii italiene, specializată în infrastructură rutieră şi feroviară, direct în fruntea bucatelor, în funcția de ministru al transporturilor.

Firma la care lucra Boagiu a fost de altfel una dintre beneficiarele contractelor cu ministerul condus de Traian Băsescu.

Ea ajuns ministru imediat după ce Băsescu a devenit, în 2000, primar al Capitalei. Prin promovarea ei, fostul președinte şi-a numit practic un înlocuitor personal în fruntea ministerului pentru a-i continua mandatul.

Până să ajungă să-i succeadă în funcție, Anca Boagiu a fost angajată la transporturi de Băsescu unde a lucrat la mai multe licitații publice, de aici a trecut la compania de drumuri și autostrăzi a ministerului. În scurtul său ministeriat din 2000, Boagiu, l-a promovat pe Mihai Necolaiciuc, marele devalizator al CFR, în funcția de director.

Cel mai important contract al companiei, la care Boagiu și început cariera ca secretară, S.E.Co.L Spa, a fost de altfel unul de construcție pentru calea ferată în valoare de de 539 de milioane de dolari. Acesta a fost semnat în mandatul lui Basescu, dar realizat abia în perioada în care Anca Boagiu devenea, în anul 2010, pentru a doua oară ministru al Transporturilor în guvernul Boc.

Tot în acest mandat de doi ani Ministerul Transporturilor a fost și un abonat aproape permanent la serviicile firmelor conduse de afaceristul Nelu Iordache, care a fost arestat și acuzat de deturnare de fonduri inclusiv europene și spalare de bani. Ziarul Romania Liberă scria, atunci, că totalitatea contractelor semnate de firmele lui Iordache cu Ministerul Transporturilor condus de Boagiu au depășit 1 miliard de euro.

Presa a vehiculat și existența unor tranzacții imobiliare, prin interpuși, între cei doi, dar acestea au rămas neconfirmate. Confirmată însă a fost cumpărarea de către Boagiu a unei vile pe malul Snagovului cu doar 42 de mii de euro, adica cam cât o garsonieră în București.

Curtea de Conturi sesizează în 2013 procurorii cu ilegalitați comise în minister sub conducerea lui Boagiu. 29 de contracte în urma cărora ar fi rezultat o pagubă de aproape 2 miliarde de lei și a căror aplicare defectuasă a dus la suspendarea programului de transporturi de către Comisia Europeană.

Cu toate acestea, sigurele tangențe ale Ancai Boagiu cu organele de anchetă au fost până acum audierea ei ca martor în unul din dosarele Elenei Udrea și scandalul cu Dan Șova în care se acuzau reciproc de ascunderea originalului contractului Bechtel.

La plecarea din minister Boagiu, fidelă modelului Băsescu l-a numit în funcția de ministru în guvernul Ungureanu pe Alexandru Nazare, fostul său secretar de stat.

De altfel familia Boagiu este abonată la funcții prin ministerele României. Fratele Ancăi Boagiu este angajat în ministerul de Interne, iar soția acestuia la ministerul Dezvoltării Regionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.