Ancelotti a fost dat afară de la Real Madrid

Mahării de la Real Madrid au confirmat (a câta oara?) că nu au mamă, nu au tată atunci când antrenorul nu face performanţă maximă, chiar dacă anul precedent echipa condusă de acelaşi tehnician câştigase tot ce se putea câştiga. Ultimul pe listă este italianul Carlo Ancelotti, care, deşi avea două atuuri majore, fiind susţinut public de jucători şi de suporteri, a fost dat afară luni seara, la doar 48 de ore după încheierea campionatului în care echipa lui s-a clasat pe locul al II-lea. El nu a supravieţuit unui al doilea an amestecat, după un prim sezon încoronat de câştigarea Ligii Campionilor.

„Comitetul director a luat decizia de a-l înlocui pe Carlo Ancelotti din funcţia de antrenor la Real Madrid”, a anunţat sec preşedintele clubului, Florentino Perez, în cadrul unei scurte conferinţe de presă, desfăşurată luni, de la ora 20.00 (ora României), chiar la stadionul Santiago-Bernabeu. „La Real Madrid exigenţa este maximă şi e momentul de a da un nou impuls pentru a câştiga noi titluri şi a atinge un nivel şi mai înalt”, a continuat el. La fix un an şi o zi după ce echipa câştigase „Decima”, a 10-a Ligă a Campionilor, pe care clubul o aştepta de 12 ani, iată-l pe tehnicianul în vârstă de 55 ani debarcat fără menajamente, deşi mai multe figuri de prim plan ale vestiarului, între care starul Cristiano Ronaldo, au luat public poziţie în favoarea lui, transmite agenţia France Presse.

Venit în vara lui 2013, Ancelotti a reuşit să pacifice vestiarul încins de furtunile din era antrenorului Jose Mourinho (2010-2013); mai întâi l-a readus în prim-plan pe căpitanul echipei, Iker Casillas, apoi şi-a afirmat public admiraţia lui pentru Cristiano Ronaldo, care, duminică, pe Twitter, l-a numit un „superantrenor şi un om incredibil”, el câştigând, în 2014, titlul, Cupa Regelui, cât şi Supercupa Europei şi Mondialul Cluburilor. În toamnă, când Realul înlănţuia victoriile, erau 22 la rând, madrilenii îi spuneau „Carletto”, dar ultimele şase luni au fost complicate, accidentări ale jucătorilor de bază, lipsa unei reale rotaţii a acestora, echipa ajungând după Barcelona, în campionat, fiind apoi eliminată de Atletico în 8-ile Cupei Regelui, iar în semifinalele Ligii Campionilor, de Juventus Torino. Aşadar, antrenorul, al cărui contract se încheia în iunie 2016, şi-a terminat al doilea an de mandat laMadridfără un trofeu major. În ultimele zile, el a repetat că ar dori să rămână în post, mizând evident pe suportul unora dintre jucătorii de bază şi pe cel al 75% dintre fanii echipei.

În ce priveşte urmaşul lui, presa spaniolă a evocat numele lui Rafael Benitez (Napoli), Jurgen Klopp (plecat de la Borussia Dortmund) sau Michel (fost la Olympiakos), susţinând că cel al lui Zinedine Zidane, antrenor al rezervelor Realului, nu figurează printre candidaţii credibili. În ce-l priveşte, după ce a triumfat pe banca lui AC Milan (2001-2009), la Chelsea (2009-2011) şi la Paris Saint-Germain (2011-2013), Carlo Ancelotti a afirmat că, în caz că va părăsi Real Madrid, va merge în Canada să se opereze de stenoză mitrală, după care îşi va lua un an sabbatic de pauză. În fine, Florentino Perez a declarat că săptămâna viitoare va anunţa succesorul lui Ancelotti şi că acesta „va fi vorbitor de limbă spaniolă”.

În context, presa notează că şi antrenorul Vicente del Bosque a avut aceeaşi soartă după ce condusese cu mare succes Realul între 1999 şi 2003, dat afară de acelaşi Florentino Perz, care nu-l mai găsea „galactic”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Petre Nicolae 98 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.