Toţi ne naştem o singura dată, însă prin ceea ce facem suntem foarte diferiţi… dacă nu ne cunoştem, ar trebui să ne descoperim, dacă ne cunoştem, trebuie să ne depăşim. Andrei Purcărea este diferit şi cunoscându-se creează tot mai mult cu fiecare zi ce trece. Cine este el? Un tânăr fotograf, dar şi poet. Este organizatorul unui vernisaj numit “Fotografii de citit”, care are loc în perioada 9 noiembrie – 30 noiembrie în interiorul cafenelei Serendipity Tea. Numele vernisajului ilustrează exact ceea ce are diferit această expoziţie, adică poezie peste fotografie. Sunt expuse 35 de “fotografii de citit”.
Andrei este de acord cu ceea ce spunea Mircea Eliade, că “sensul existenţei şi datoria fiecărui om este creaţia”. Şi tocmai de aceea îşi lasă creativitatea să scoată la iveală ce e mai bun în el.
Andrei, cum te defineşte această formă de artă, fotografia? Dar scrisul?
Fotografia este un hobby vechi. De peste 8 ani… dacă nu chiar 9, sunt pasionat de fotografie. Este forma mea preferată de a exprima anumite viziuni pe care le am. Încerc să ilustrez varii concepte sau idei prin metafora vizuală.
Scrisul este de asemenea o formă de a mă exprima atunci când realitatea nu este suficient de complexă pentru a reda anumite trăiri sau gânduri pe care le am. Cuvintele îţi permit să creezi lumi. Totodată îmi place muzicalitatea poeziei. De aceea am optat pentru o formă tradiţională a acesteia.
Cum ţi-a venit ideea acestui vernisaj?
Ideea vernisajului a pornit de la fotografia cu “Mă Bucur (că) eşti”. În urma succesului pe care l-a avut, am aruncat un ochi peste poeziile pe care le-am adunat de-a lungul timpului şi am început să găsesc printre ele elemente pe care le întâlneam în multe dintre fotografiile pe care le făceam.
Ce reprezintă fotografiile expuse?
Fotografiile expuse constituie o ilustrare a amintirilor, gândurilor şi a câtorva trăiri din ultimii 2-3 ani. Am încercat să îmbin două forme de artă pentru a reda cât mai vivace stări sau sentimente. Fotografia redă cadrul, spaţiul iar poeziile contribuie la atmosfera pe care o transmit cititorului.
Care dintre “fotografiile de citit” îţi e cea mai dragă şi de ce?
Îmi este foarte greu să dau un raspuns. Am mai fost întrebat iar toate fotografiile împreună cu poeziile reprezintă lucruri pe care le-am trăit sau le-am simţit/gândit, aşadar e greu. Fotografiile de citit care îmi sunt cele mai dragi ar fi probabil acelea care au legătură strânsă cu anumite persoane, nu neapărat cele care fac referire la ceva ce am gândit sau ceva mi-aş fi dorit să se întâmple.
Ai câştigat premiul 1 la un concurs european de reporaje radio în 2011, în cadrul Euranet Awards. Această realizare ţi-a influenţat viaţa?
În mod cert mi-a influenţat viaţa. A fost cea mai semnificativă realizare a mea în domeniul radio (domeniu care m-a acaparat, de altfel).
A fost o experienţă ce m-a schimbat şi pe plan personal, pentru că a trebuit să trec peste nişte obstacole pe care în viaţa de zi cu zi nu le-aş fi întâlnit.
Astăzi nu mai lucrezi în radio. Cum s-a produs schimbarea?
Am încercat să mă angajez în radio chiar atunci când m-am mutat în Bucureşti, însă am primit mereu răspunsul cum că “nu ar fi bani în radio”. Ideea e că nici nu cunoşteam pe nimeni din domeniu şi mi-ar fi fost foarte greu să am acces la marile posturi din Capitală. Nu mă refer la pile, cum s-ar zice, mă refer la posibilitatea ca cineva chiar să te asculte. Să fim serioşi, sunt sigur că posturile consacrate sunt mereu sub rafale de mailuri cu CV-uri sau întrebări pe tema asta, aşadar dacă nu ai, după părerea mea, un minim de acces direct la oamenii de acolo, e mai greu.
Ce fac astăzi nu este un compromis, însă. Nu constituie un „plan B”. Îmi place chiar foarte mult ce fac.
Lucrez în domeniul comunicării iar jobul meu este unul care mi se potriveşte şi, totodată, sunt interesat de tot ce înseamnă comunicare. În altă ordine de idei, mie îmi place şi domeniul publicităţii, chiar foarte mult! Îmi plac multe lucruri şi mi-ar fi imposibil să le fac pe toate în cursul vieţii, cred.
Radio rămâne, însă, o imensă pasiune a mea şi mă gândesc că acest lucru se poate face şi în weekenduri, aşa că încă sper… şi caut.
Nu îţi e dor de modul de creaţie al presei?… Sau te simţi mai bine ca subiect de presă?
Niciodată nu am ţintit să fiu subiect pentru presă şi nici nu consider că sunt. Nici măcar acum cu ocazia expoziţiei.
Faptul că este promovat un eveniment pe care l-am conceput şi organizat nu înseamnă că sunt un subiect pentru presă. Sincer, dacă e să te uiţi puţin la ce se promovează în presă – respectiv, sunt predominante veştile rele sau întâmplările negative pentru că din păcate aşa e în ziua de azi -, nici nu cred că aş vrea să fiu subiect pentru presă.
Mie, din domeniul jurnalistic, îmi este dor de radio. Îmi este cel mai dor de perioada în care lucram la o emisiune, aşadar partea de creaţie audio, producţie, discuţii tematice, vorbitul cu publicul, modul de lucru într-un studio radio, toate au fost o mare bucurie a mea şi am lăsat un mare semn de carte la acea perioada şi sper ca într-o zi să pot să am timpul şi ocazia de a continua de unde am rămas.
Revenind la vernisaj, vrei să dezvolţi mai mult conceptul acesta? Să le publici, de exemplu?
Probabil în timp, dacă se adună mai multe lucrări, voi alege să public un album foto/liric. Ar fi o idee drăguţă. Se poate să iau asta în considerare, însă nu constituie o prioritate. Prefer ca deciziile să vină natural.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.