Angajaţi ai unei companii aeriene furau din bagaje

Patruzeci şi nouă de angajaţi ai companiei aeriene italiene Alitalia şi alţi 37 de angajaţi ai unor subcontractori ai acesteia au fost reţinuţi pentru furturi din bagaje, a indicat vineri poliţia italiană, transmite AFP, citată de Agerpres. Dintre aceştia, 19 au fost plasaţi sub arest la domiciliu.

Cei 49 de angajaţi de la Alitalia lucrau cu toţii pe aeroportul Roma-Fiumicino, iar ceilalţi 37 lucrau în cea mai mare parte pe aeroportul Lamezia-Terme, din Calabria (sud), de unde a plecat ancheta, precum şi în alte aerogări, a menţionat pentru France Presse o sursă a companiei aeriene.

„Departamentul nostru pentru securitate a colaborat în mod intens cu poliţia, pe care am ajutat-o cât mai mult posibil. Noi suntem victime în această afacere, cu atât mai mult cu cât toţi pasagerii de la care s-a furat au fost despăgubiţi”, a precizat sursa citată.

Ancheta s-a derulat pe întreg parcursul anului trecut. Autorii furturilor riscă pedepse de până la şase ani închisoare şi, evident, concedierea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.