Hackerii, despre băncile deţinute de Israel
Anonymous România susţine că are lista a 700 de agenţi SIE şi îl atacă pe premier
 

Hackerii care operează sub numele de AnonOpsRomania au postat detalii (aici) despre premierul român Mihai Răzvan Ungureanu şi afirmă că deţin numele a 700 de agenţi din cadrul SIE şi ale altor 2.500 de spioni retraşi din activitate, pe care le-au sustras în urma unui atac informatic, transmite Mediafax.ro.

Datele, publicate pe site-ul Pastebin.com, se concentrează în mare parte pe conturile bancare ale lui Ungureanu şi pe motivele pentru care a devenit un actor cheie în politica românească.

Potrivit acestora, Ungureanu are două depozite bancare, unul de 17.000 de euro şi altul de 29.400 de lei. El are două credite, ambele contractate în 2006 dar unul în lei şi altul în euro, datorând suma de 46.726 de lei (cu scadenţa în 2021) şi, respectiv 84.500 de euro (cu scadenţa în 2031).
Situaţia conturilor sale este suspectă, afirmă hackerii, subliniind că salariul său reprezintă dublul celor 30.000 de lei pe care îi deţine în bancă. Ungureanu ar încasa 28.574 de lei de la Universitatea din Bucureşti şi 66.147 de lei din salariul de director al SIE (în 2010), care în 2011 s-ar fi dublat.

Deşi nu au putut verifica dacă actualul premier român deţine conturi în străinătate, hackerii susţin că au indicii că acesta ar putea avea astfel de conturi în Statele Unite şi Austria.

Hackerii susţin că în prezent deţin peste 700 de nume de agenţi secreţi activi din cadrul SIE şi peste 2.500 de nume de agenţi retraşi din activitate, pe care le-au sustras de pe un server al agenţiei.

Aceştia afirmă că au decis să nu publice aceste informaţii deocamdată. "Dar dacă lucrurile merg mai rău, vom publica «accidental» lista cu cei 2.500 de agenţi retraşi din activitate", afirmă ei, adăugând că vor păstra însă secretă lista cu cei 700 de agenţi activi, ce include şi ofiţeri, locotenenţi, maiori sau colonei.

Gruparea a mai postat un document numit "Bănci care sunt acum deţinute de Israel". Textul include o listă de bănci active pe piaţa locală şi precizează că o parte sunt deţinute şi de politicieni şi agenţi secreţi.

Accesări: 1957
Publicat Marţi, 14 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+3
5 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

anonymous
05:23:23, 16 Feb 2012 10
retardatilor nu intelegeti nimic , nu m-am putut abtine sa nu scriu mesajul asta , anonymous nu e o grupare .. anonymous suntem noi, fiecare dintre noi de pe amarata asta de planeta dornici de pace si libertate, aveti mintile spalate si nu incercati sa faceti nimic in privinta asta , AVETI MINTI BOLNAVE !!! TREZITIVA!!! RETARDATILOR!!! noi putem schimba ceva , suntem 7 miliarde de oameni pe pamant , avem acelasi scop .. ne nastem , traim , ne bucuram de cele mai frumoase clipe din viata , si incercam sa le imbratisam cu drag si pe cele neplacute , dupa care ajungem acolo unde nici unul dintre noi nu stie ce e............. APROPO DE STIRE .. UN MARE RAHAT (infor *editat* le vor aparea atunci cand trebuie) .. CUM ZICEAM , NOI SUNTEM ANONYMOUS , VA ASTEPTAM PE IRC , UNDE FIECARE DINTRE NOI VA AVEA DREPTUL DE A VOTA CE SE INTAMPLA PE VIITOR , ASTA E DEMOCRATIE .............. PACE
ContraPro
+4
 
Incognito @ Moartea Rosie
19:17:01, 14 Feb 2012 9
Cum e timpul la Balaceanca ? V-a inzapezit si pe voi , in ospiciul de boli psihice ? Acum poti sa iesi pe horn linistit , nu te mai acuza nimeni ca iar te-au apucat crizele...
ContraPro
-1
 
legea lustratiei
19:11:07, 14 Feb 2012 8
la asa lista, orice institutie centrala are cel putin 2 ofiteri la nivel de conducere si piramidal subalterni. ne mai intrebam si miram de disolutia autoritatilorn si institutiilor centrale din cele 3 puteri , separate teoretic constitutional si unite printr-un fir rosu nevazut, ocut ce ia decizii si dirijeaza cele 3 puteri in stat, plus presa?bulgarii, in 1996 au dat legea lustratiei.la noi, nimeni, nici putere, nici opozitie, n-au interes sa se faca lumina, curatenie, un tel din dezbaterea si promulgarea acestei legi de curatenie morala, profesionala, juridica.pina nu se adopta o lege a lustratiei temeinica, profunda, legala, nu vom schimba ABSOLUT NIMIC. ACEEASI PIESA, CCU ALTE PERSONAJE, ACELEASI GIBNDURI, ASCUDEREA TRECUTULUI, BATJOCORIREA PREZENTULUI SI VIITORULUI.ACUM SAU NICIODATA!
ContraPro
0
 
Incognito @ 5
19:09:44, 14 Feb 2012 7
Mi se pare corect . Pai odata ce americanii ne-au pus Basescul in functia de presedinte , nu era logic sa ne puna si prim-ministrul , in persoana lui MR Ungureanu , daca si el e o persoana foarte agreata de ei ? Ba da ! Daca tot s-au apucat de o treaba , o fac pana la capat ! Doar suntem o colonie americana , nu ?! " Mare Licurici " , iti multumim pentru ca ne-ai facut rost de prim-ministru ! In prostia noastra - noi nu am fi fost capabili...Suge Basescu asta de la " Marele Licurici " - ceva de speriat...
ContraPro
0
 
MITRU
19:02:31, 14 Feb 2012 6
Daca cei de la SIE au fost atat de tembeli incat sa introduca intr-un calculator, legat sau nu la Internet, liste cu spionii in actiune, in asteptare sau conserve, nume, coduri etc. este ceva criminal si toti sefii de acolo in frunte cu actualul si fostul sef trebuie pusi la zid si impuscati ca niste caini de pripas mancatori de oratanii din curtile gospodarilor. Eugen Cristescu, fara discutie un as in materie, preluase de la Moruzov, un alt as in materie, toata lista sefilor de zona, fara a nota un rand, dupa arestare in fisetul sau nu s-au gasit decat niste bani si niste scrisori nevinovate si culmea culmilor, nici unul nu s-a intrebat si nu a intrebat niciodata ceea ce este sub sefii de zona. Nici Pacepa, cat a fost el de Pacepa nu a stiut niodata de ceea ce a fost sub rezidenti, in 99% din cazuri nici rezidentii de atunci nu au cunoscut si nu cunosc nici astazi ce aveau sub ei. Relatia "Lisabona" a fost gandita si implementata de Moruzov, a functionat si nu m-ar mira sa functioneze si-n ziua de astazi. Nici Pacepa si nici cei de dupa el nu au reusit sa ajunga la sursa. Ce bucurie pe americani ca si pe rusi sa identifice asemenea surse. Diferenta este ca si Moruzov si Cristescu erau niste asi in materie ceea ce nu este cazul trepadusilor care au urmat, sigur cu o exceptie. Hai sa vad cine ghiceste?
ContraPro
0
 
1 2

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.