„Anti-băsistul” Ponta, discuţii la Cotroceni: „Președintele m-a asigurat că îmi va semna imediat decretele”

Premierul Victor Ponta a mers miercuri la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu privind înlocuirea miniştrilor PNL demisionari. Ponta a cerut OK-ul de la Băsescu pentru noii miniştri interimari. După întâlnire, Victor Ponta a anunțat, la B1TV, că președintele va semna decretele de numire.

”I-am propus președintelui ca în locul miniștrilor liberali să numesc miniștri interimari membri actuali ai cabinetului și că săptămâna viitoare să merg în Parlament cu noua structură a Guvernului. Președintele m-a asigurat că îmi va semna imediat decretele și asta înseamnă că în cursul zilei de azi vom avea ședință de Guvern ca să ne continuăm activitatea atât de normal cât se poate într-o situație ca aceasta”, a declarat Victor Ponta, la B1 TV. 

”În al doilea rând, i-am spus președintelui faptul că vom adopta memorandumul de înțelegere cu FMI în condițiile discutate, domnia sa îl va semna și îl vom trimite cât mai rapid către Washington”, a mai spus Ponta. 

Totodată, premierul a anunțat că marțea viitoare se va prezenta în fața Parlamentului cu un nou guvern, pentru formarea căruia va începe discuții cu UDMR. 

Ședința de guvern s-a amânat miercuri până la publicarea în Monitorul Oficial a numirilor miniștrilor interimari, a anunțat Guvernul.

Ponta anunţa zilele trecute că, după ruperea USL, va numi miniştri interimari dintre miniştrii PSD, pe locurile vacantate de PNL.

Miniştrii PNL şi-au depus în bloc demisiile din funcţie miercuri, înainte de şedinţa de Guvern.

Ponta a mers miercuri la Băsescu în acelaşi timp în care PSD şi asociaţii lor din politică şi televiziuni îl acuză pe Crin Antonescu de „colaboraţionism” cu preşedintele pentru că s-a întâlnit de două ori cu Traian Băsescu, aşa cum s-a întâlnit şi premierul acum.

În timp ce Ponta se afla la Cotroceni miercuri, televiziunile prezentau un comunicat al purtătorului de cuvânt al PSD Catalin Ivan, care „atrage atenţia”, răspunzând purtătorului de cuvânt al PNL, „ca, in ultimele sase luni, reprezentantii PNL sunt cei care “se intrec in a gasi justificari pentru a colabora cu Traian Basescu”.

“E incredibila exagerarea acestui atac, din partea celor care, in ultimele sase luni, se intrec in a gasi justificari pentru a colabora cu Traian Basescu. Din partea celor care vor, acum, sa ii dea iar puterea lui Traian Basescu, pregatindu-se sa colaboreze cu el si cu partidele sale, in parlament si in teritoriu. Victor Ponta si Guvernul USL sunt tintele boicotului lui Basescu si atacurilor marsave ale propagandei sale portocalii de aproape doi ani. Si, in tot acest timp, Victor Ponta s-a luptat cu Basescu. De sase luni, domnul Crin Antonescu nu a facut decat sa-i ia apararea lui Traian Basescu. In ultimele sale aparitii publice, Crin Antonescu nici nu se mai refera la Traian Basescu, ii preia doar liniile de atac impotriva Guvernului si le foloseste din plin. Putem trece peste orice, dar nu peste astfel de minciuni! Premierul e in fruntea luptei anti-Basescu, iar liberalii isi tot cauta scuze pentru a colabora cu el. Noi, PSD, am lansat un apel sincer catre partenerii din PNL, insa se pare ca acestia nu fac decat sa recurga la noi atacuri mincinoase”, afirma Catalin Ivan, potrivit comunictului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.