Antonescu: Băsescu e preşedinte pentru că Ponta a făcut prostii şi lucruri incorecte

Crin Antonescu a declarat duminică, la Piteşti, că PNL traversează un moment decisiv, dar şi greu, alegând să joace şansa de a conduce România şi evitând ca partidul să devină satelit al PSD, un partid de mâna a doua.

”Pentru noi e un moment cu adevărat decisiv şi suntem într-un moment atât de greu şi într-un moment decisiv pentru că noi, împreună, am decis că PNL, între a deveni un partid de mâna a doua, satelit al PSD, şi între a-şi juca şansa extraordinară de a conduce Româna în următorii ani a ales-o pe a doua”, a afirmat Crin Antonescu la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Argeş.

Antonescu l-a criticat pe Călin Popescu Tăriceanu, dar şi pe cei care declară insistent că PNL-ul este un partid izolat.

„Domnul Tariceanu sta ca Ana Pauker in bagajele comunistilor şi dacă se întamplă ceva rău cu PNL vine ocupaţia sovietică, recte PSD, şi îl aduce pe Tăriceanu”, a spus Antonescu.

„Ne acuza Tăriceanu că suntem un partid izolat, îmi amintesc de Neamţu şi Macovei pe fereastra de la toaletă, la referendum, şi strigau. Parcă îl văd şi pe el de la PSD, zicându-ne că suntem izolaţi. Aşa suntem noi, cam izolaţi, pentru că şi în 1990 eram izolaţi. 10-12% dintre populaţia României accepta să ne asculte”, a mai spus Antonescu.

Liderul PNL a arătat că un rezultat prost al PNL ar reprezenta o speranţă pentru premier, care, spune Antonescu, se teme.

„Cred că e clar în continuare că un rezultat prost al PNL e speranţa majoră şi grija principală a lui Victor Ponta şi PSD pentru că ceea ce ei numesc cu ipocrizie şi mincinos refacerea USL să însemne anexarea singurului adversar profund ideologic şi politic al PSD şi scoaterea din joc a singurului contracandidat la preşedinţie de care Victor Ponta se teme. Avem ochiul format să citim propaganda şi ne uităm la propaganda puternică, nervoasă, a PSD, partidul celor ce muncesc”, a spus Antonescu.

Pentru a juca în continuare un rol major în România, lui Băsescu nu-i rămâne decât „să fie liderul opoziţiei la un preşedinte şi la un guvern socialist”

”În 2009, grija principală a lui Traian Băsescu a fost aceea de a nu ajunge Antonescu în turul doi ca să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. (…) Partid mare, care nu putea să suporte să nu dea preşedintele ţării, PSD a făcut tot ce a putut ca să nu intre Antonescu în turul doi. (…) Care e ţinta lui Traian Băsescu, ce mai poate aspira să fie? Preşedinte al României? Nu se poate. Nu se poate nu doar pentru că nu-i dă voie Constituţia, ci pentru că n-ar mai putea obţine voturile. Poate Traian Băsescu să susţină un candidat, are el un asemenea candidat şi are el atâta credibilitate încât să propulseze un om care să bată PSD şi să câştige Preşedinţia României? Fireşte, nu. Ceea ce-i rămâne lui Traian Băsescu pentru a juca în continuare un rol major în România este să fie liderul opoziţiei la un preşedinte şi la un guvern socialist, dar asta înseamnă eliminarea noastră ca partid cu adevărat puternic, eliminarea mea în calitate de candidat la preşedinţie.

Iată de ce acest foc se concentrează acum asupra noastră. Iată de ce factorul psihologic este major pentru că ei ştiu că acestea vor fi nişte alegeri de moral, de mobilizare, că aceste alegeri vor aduce succes acelora care pun o credinţă, pun proiecte, apartenenţa la un partid politic adevărat mai presus decât promisiuni bugetare care oricum nu s-au onorat şi nu se vor onora, sau promisiunile pe care le ştim ale Partidului Social Democrat sau ale lui Victor Ponta, a conchis Antonescu.

Traian Băsescu este în continuare preşedinte pentru că Ponta a făcut prostii şi lucruri incorecte

”Traian Băsescu e în continuare preşedinte, ba chiar i-a mai crescut cota, pentru că domnul Ponta a făcut o sumă de prostii şi o sumă de lucruri incorecte şi domnul Traian Băsescu va rămâne în aceste condiţii preşedinte până în 21 decembrie”, a spus Antonescu.

Unul dintre motivele pentru care Traian Băsescu este în continuare preşedinte, a spus Antonescu,  este acela că Victor Ponta l-a desemnat ministru de interne pe Ioan Ruscare.

”În momentul în care s-a ajuns la referendum, a refuzat să ţină cont de solicitările legitime de a reanaliza numărul de alegători şi a comunicat o cifră fantasmagorică”, a precizat liderul liberal.

Un alt motiv pentru care Băsescu a rămas preşedinte, a adăugat Antonescu, este acela că ”s-a intervenit în plan diplomatic în forţă în favoarea sa”, dar şi acela că ”la nivelul Curţii Constituţionale s-a produs acea erată care a schimbat textul de referinţă din Legea referendumului în Legea alegerilor prezidenţiale şi aşa s-a reinterpretat cvorumul”.

”Domnul Traian Băsescu este în continuare preşedintele României pentru că Victor Ponta, cu aproape cinci milioane de voturi în spate, pe care le-am luat împreună, a preferat să semneze un pact de coabitare care să-l legitimeze pe el ca prim-ministru, şi nu voturile pe care noi le-am obţinut de la cetăţenii români”, a mai spus Crin Antonescu.

De asemenea, faptul că premierul  a negociat cu preşedintele Băsescu numirea şefilor principalelor Parchete reprezintă un alt motiv pentru care  Băsescu este preşedinte.

”Am fost, atât în vara lui 2012 cât şi în toate celelalte momente – pact de coabitare, cârdăşia cu procurori, introducerea accizei chiar – am fost pe poziţii foarte ferme, chiar dacă aceste poziţii m-au costat din punctul de vedere al imaginii, al complicării unor relaţii diplomatice pe care a durat foarte mult să le repar, dar le-am reparat” a mai spus Antonescu.

Liderul PNL a participat, duminică, la Piteşti, la şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Argeş. La reuniune, au fost prezenţi Ludovic Orban, Adina Vălean, fostul ministru al Economiei Andrei Gerea, precum şi lideri liberali din alte judeţe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.