Antonescu: Lupta noastră cu Traian Băsescu continuă

Liderii USL, Crin Antonescu, Daniel Constantin şi Victor Ponta, au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat poziţia USL după decizia CCR de invalidare a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Crin Antonescu a declarat că “unitatea USL este mai presus de orice îndoială şi este mai puternică ca oricând. Este o zi grea pentru oamenii care cred în democraţie în România.

Este un moment de dezamăgire, frustrare pentru toţi cei care cred că votul lor contează. Le spun să nu-şi piardă speranţa. Chiar dacă există astfel de momente, în care oameni de la care aştepţi să apere democraţia, o încalcă, nu există motiv să ne îndoim de valorile democraţiei.

Lupta noastră cu Traian Băsescu continuă.

Pare că voinţa a șase „politruci” a învins voinţa a 7,4 milioane. Vrem să-i convingem pe români că voinţa oamenilor se va impune până la urmă”.

Victor Ponta a declarat: “Am construit USL pentru a construi un nou model de societate. Ştiam că nu va fi uşoară bătălia şi nu s-a încheiat. În ianuarie, oamenii i-au luat preşedintelui Băsescu legitimitatea arătându-i că nu mai pot fi jigniţi şi umiliţi. În mai i-am luat Guvernul.

Azi s-a dovedit că nu suntem la putere, suntem la guvernare. Trebuie să le spunem celor opt milioane că au realizat un lucru extraordinar. I-au luat lui Băsescu dreptul de a reprezenta românii. Asta nu este realizarea USL, este realizarea celor care au venit la vot. În noiembrie vom avea majoritatea în Parlament şi vom forma guvernul. Cel târziu, vom avea un preşedinte confirmat prin vot, nu unul intrat pe uşa din spate la Cotroceni.

Tot împreună vom face reforma care va face să nu se mai întâmple ca o singură persoană să deţină puterea în România.

Suntem foarte aproape de o victorie care va însemna o victorie a poporului român. Modul ruşinos în care se întoarce azi pe uşa din dos nu-l ajută foarte mult. Suntem hotărâţi să ne batem în continuare şi sunt absolut convins că un preşedinte legitim, Crin Antonescu, şi primul-ministru îşi vor face datoria faţă de oameni şi sunt convins că dacă vreunul dintre noi va primi o palmă, aşa cum a primit Traian Băsescu, nu vom sta în funcţie.

Fiecare îşi alege modul în care iese din politică, Băsescu a ales un mod ruşinos.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.