Antonescu: Şansele lui Ponta la prezidenţiale se împuţinează

Fostul copreşedinte al USL Crin Antonescu a susţinut, luni, că premierul Victor Ponta „s-a pierdut” şi că, deşi are foarte multe atuuri, le joacă rău, iar şansele la prezidenţiale i s-au împuţinat.

„Mie îmi pare rău şi pentru Ponta. Ponta s-a pierdut (…). Îmi pare că şansele de a câştiga Preşedinţia i se împuţinează – şi ăsta e un lucru bun. Deşi are foarte multe atuuri în mână, îmi pare că le joacă rău, îmi pare că face greşeli, îmi pare că încearcă să evite nişte împrejurări pe care ar trebui să le tranşeze ca lider şi îmi pare că nu poate să ţină piept propriului partid, ceea ce, cum ştim de la Adrian Năstase încoace, i-a cam făcut pe pesedişti să piardă Preşedinţia”, a spus Antonescu la TVR 1.

El a arătat că Ponta are temeri serioase cu privire le parcursul campaniei şi a opinat că acesta nu doarme liniştit.

„Domnul Ponta nu e un curajos. Are temeri foarte serioase şi chiar dacă are în spate ditamai armata, are ditamai Antena, are ditamai, numai chestii ditamai are în spate, nu e un om care să doarmă liniştit”, a spus Antonescu.

El a arătat că nu are nicio relaţie cu Ponta, chiar dacă a vorbit la telefon cu premierul, care l-a sunat să îl felicite cu ocazia zilei sale de naştere.

„A dat omul un telefon, i-am mulţumit, i-am urat şi eu toate cele bune. Nu există niciun fel de relaţie. Între persoanele fizice, dacă se întâlnesc pe undeva sau dacă domnul Ponta mă sună, îi răspund. Dacă îl sun – dar nu-l sun – îmi răspunde. Dar nu avem nicio altă relaţie”, a mai spus Antonescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.