Antonescu: Victor Ponta are prima șansă la prezidențiale, dar nu ca președinte liber

Președintele PNL Crin Antonescu a apreciat joi seară, la Realitatea TV, că în acest moment liderul PSD Victor Ponta are prima șansă la prezidențiale, dar nu ca președinte liber, spunând că principalul atuu al premierului este „aparatul politic care se numește PSD”.

„Nu sunt genul de om care să spun: Eu câștig. Eu sunt realist, mă comport normal, spun că din multe motive, candidatul PSD are prima șansă. Principalul său atuu este aparatul politic care se numește PSD. Această mașină îi dă mari șanse de a fi președinte, dar îi omoară orice șansă de a fi un președinte bun. Pe ruperea USL, eu am pierdut, am pierdut voturi, imagine. PSD a mințit, Victor Ponta a mințit. Noi am spus niște lucruri: A, B, C. D”, a afirmat Antonescu.

Pe lângă „aparatul politic”, liderul PNL a identificat ca „atuuri” ale lui Ponta în cursa prezidențială propagandă mediatică de care beneficiază premierul, dând ca exemplu Antena 3, și faptul că Victor Ponta „minte”.

Dacă va fi ales, Victor Ponta nu va fi un preşedinte liber, pentru că are o problemă de model şi de cultură, crede Crin Antonescu.

Liderul PNL a susţinut că Ponta merge după modelul lui Adrian Năstase şi „este irezistibil atras de acest model, e mai puternic decât el”.

Antonescu a apreciat totodată că lui Victor Ponta îi este „frică” de el și că încearcă să-l elimine din cursa pentru Președinție, în favoarea unor candidați ca Udrea, Ungureanu, Predoiu, pe care i-ar învinge mai ușor.

În ce-l privește, liderul PNL a spus că în lupta pentru prezidențiale el mizează în atragerea voturilor pe faptul că este un om liber, nemanevrat de nimeni. Eu sunt liber uneori în detrimentul șanselor mele„, a spus Crin Antonescu.

Antonescu a susținut că nu va face o înțelegere cu Traian Băsescu în perspectiva prezidențialelor și că cei care îl simpatizează pe actualul președinte nu pot spera de la el să fie ca Băsescu sau o marionetă a lui.

„Nu resping votul nimănui, dar nu vreau votul și sprijinul lui Traian Băsescu. Asupra mea se duce o campanie bazată pe o minciună urâtă de tot. Din cauză că s-a rupt USL, asta înseamnă că s-a înțeles cu Traian Băsescu. Nu am niciun fel de reevaluarea asupra lui și nu îl consider nici în perspectiva alegerilor prezidențiale un aliat. Eu nu accept voturile prin delegație, de la marii electori. Ăsta e principiul feudal al votului. Eu vreau voturi de la orice cetățean român, inclusiv de la Traian Băsescu, dar nu fac înțelegeri pentru asta. Dacă dânșii (alegătorii lui Traian Băsescu, n.red.) doresc un președinte aidoma lui Traian Băsescu, asta nici nu doresc să fiu și nici nu se poate. Dacă doresc un președinte care să fie de fapt omul lui Traian Băsescu, nici atât”, a spus Antonescu.

Alte declarații ale lui Crin Antonescu:

– Eu le-am spus (pesediștilor): ‘Băieți, eu dacă ies președinte, ies președintele României, nu al PSD-ului, nu al USL-ului.

– Mi-am dat seama că pesediștii nu mă vor susține la prezidențiale în momentul  în care s-a semnat pactului de coabitare dintre Băsescu și Ponta.

– Nu Dragnea m-a făcut senator. Eu am obținut în colegiul din Teleorman 72% din voturi, cel mai mare scor luat vreodată de un senator din România. Dragnea a luat 62%.

– Klaus Iohannis nu dorește și nici nu se pune problema să candideze la președintie. Nu am facut o pravalie, cine dorește să candideze. Klaus Iohannis, indiferent de cota de încredere politică, sper să facem experiența asta, să conduca un guvern al României, dar Președinția României e un alt concept, în care Iohannis nu dorește să se implice. 

– Domnul Ponta își dorește să guverneze cu el însuși. De când a plecat PNL din USL, există un singur om care vorbește pentru Guvern. Ponta nu e departe de Emil Boc. 

– PDL a tăiat salariile pentru că nu a fost în stare să taie circuitele de bani ale clientelei politice.

– Nu există nicio asemănare între Victor Ponta și Traian Băsescu. Asemănări există între Ponta și Elena Udrea. Băsescu sau eu de exemplu, nu ne-a adus nimeni în politică. Victor Ponta sau pe Elena Udrea, cineva foarte puternic, Năstase și respectiv Băsescu, i-a adus în poziții de putere și vizibilitate.

– Ponta și Băsescu nu seamănă structural. Victor Ponta nu prețuiește votul popular. 


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.