Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, susţine acum candidatul ALDE

Campania electorală pentru alegerile de duminică, în care craiovenii urmează să-şi aleagă noul primar, se încheie în această noapte. Desfăşurată după aceeaşi lege controversată, campania nu le permite candidaţilor să folosească materiale de propagandă sau însemnele de partid decît sub forma unor flyere şi doar o plimbare printre cetăţeni!

Într-o astfel de „plimbare electorală”, candidatul ALDE, inginera Anişoara Stănculescu, singura femeie care visează la fotoliul de primar, a avut surpriza să dea nas în nas cu Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, condamnat la trei ani de închisoare în 2013. Avînd încă interdicţia de a candida la aceste alegeri, Antonie Solomon a trebuit să se mulţumească şi în acest an cu statutul de susţinător al unui candidat.

De data acesta, Solomon şi-a declarat susţinerea pentru candidatul ALDE, nu pentru că i-ar fi dragă ideologia partidului condus de Tăriceanu, ci doar pentru a se băga în poză, ca un fel de antrenament pentru alegerile locale din 2020, atunci cînd îi va expira interdicţia.

După cum ştiu bine craiovenii, şi anul trecut Antonie Solomon a făcut acelaşi exerciţiu, „lipindu-se” atunci de Olguţa Vasilescu, candidatul PSD, apărînd pe scenă alături de aceasta la un spectacol aniversar al Mariei Ciobanu şi chiar la o „plimbare electorală” printre craioveni. Iată cele două ipostaze, aşa cum au fost reţinute de aparatul de fotografiat:

Fuga dintr-o barcă politică într-alta este caracteristică pentru Antonie Solomon, expresie a caracterului său. Pentru cei care nu-l cunosc, iată cîteva detalii publice:

– în 2004 a devenit primar, candidînd din partea PSD

– în 2008 a redevenit primar, candidînd din partea PD-L

– în 2012 a devenit senator, candidînd din partea PPDD.

După cum se vede în fotografia de deschidere, opţiunile lui se îndreaptă acum spre ALDE, numai că interdicţia de a candida după executarea pedepsei cu închisoarea îl obligă să fie şi în acest an doar „susţinător” al Anişoarei Stănculescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.