Anunțul Fiscului pentru contribuabili

ANAF reamintește contribuabililor că termenul de depunere a declarațiilor fiscale în această lună este 27 martie și anunță că, începând cu luna aprilie, va demara acțiuni de control fiscal dedicate verificării legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată și în special a impozitului pe profit aferent anului 2016, pentru toate categoriile de contribuabili mari, mijlocii și mici, din toate domeniile de activitate economică, inclusiv cel financiar-bancar.

„Declarația privind impozitul pe profit se completează cu ajutorul programului de asistență. Formularul se depune la organul fiscal competent de catre contribuabilii mici, în format PDF, cu fișier XML atașat, pe suport CD, însoțit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Conform OPANAF 2520/2010, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii mari și contribuabilii mijlocii au obligația depunerii prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro. Semnarea declarațiilor se realizează prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare, acreditat în condițiile Legii nr. 455/2001″, mai precizează Fiscul într-un comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.