Ard secretele de la arhiva din Dărăști

Un incendiu a izbucnit, vineri, la un depozit din localitatea Dărăști, județul Ilfov.

Potrivit primelor informații, focul se manifestă pe o suprafață de circa 300 metri pătrați, pompierii acționând pentru într-un dispozitiv perimetral, cu autoscări.

La locul incendiului au ajuns opt autospeciale de stingere și două autoscări, o ambulanță SMURD și o mașină de descarcerare.

Nu există informații cu privire la eventuale victime.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, citat de AGERPRES, pentru stingerea incendiului a fost suplimentat dispozitivul cu două autospeciale de stingere și două autoscări.

Update: La peste 12 ore de la izbucnirea incendiului, acesta nu a fost stins. Purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile, a declarat că în continuare ard materiale, dar situaţia că situaţia este sub control.

„Mai sunt şase autospeciale de stingere. La momentul de maximă intensitate, erau 15 autospeciale. În continuare, în interior ard materiale, însă situaţia este sub control. S-a lucrat în mod continuu pe parcursul nopţii. Principalul risc pe care l-am identificat este vulnerablitatea elementelor de construcţie”, a declarat Daniel Vasile.

Acesta a mai afirmat că peste 1000 de metri pătraţi, 80% din suprafaţa clădirii, au fost cuprinşi de flăcări.

Hala care arde este pe structură metalică, amenajată ca depozit pentru arhivă, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

ACTUALIZARE: În depozit se află arhiva unor companii mari, dar şi a unor firme mai mici, respectiv 285.000 de metri liniari de documente, conform digi24.

ACTUALIZARE: Cel care a sunat la 112 pentru a semnala incendiul a fost paznicul.

ACTUALIZARE: Directorul companiei care deţine aceste depozite a declarat că nu ar trebui să fie persoane în interior.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.