Arestarea lui Băsescu

Opinia publică, stimulată de câteva televiziuni, speculează despre o eventuală arestare a lui Băsescu. O parte a publicului chiar îşi doreşte această arestare, căci, la noi, în locul judecăţii cât de cât obiective s-au instalat toate variantele imaginabile de wishful thinking (judecata deformată de dorinţă).

Mai întâi, ar fi de observat că ideea de arestare a luat-o, în mentalul colectiv, înaintea ideii de proces juridic în faţa instanţelor. Nu exista această deformare a perceperii justiţiei pe timpul lui Adrian Năstase. Lumea urmărea, fără isterie, desfăşurarea procesului. Unii doreau arestarea fostului premier, indiferent de probe. Alţii, chiar dacă aveau o puternică percepţie a corupţiei din regimul Năstase, erau indignaţi că, după lungi tergiversări, nu apăreau probele concludente ale vinovăţiei fostului premier. Adevărul juridic are şi trebuie să aibă un alt statut, mai nobil, decât adevărul popular.

S-au făcut abuzuri juridice în regimul Băsescu? Probabil că da. Este, acum, bine cunoscut voluntarismul personalităţii fostului preşedinte. În fond, el este cel care, prin acest voluntarism, a stat ani de zile drept model popular pentru mentalitatea wishful thinking.

Are justiţia şi o funcţie educativă în societate? Bineînţeles. Ea este, după şcoală, principala sursă de educaţie socială. Şcoala educă prin modele pozitive. Justiţia educă prin ”modele” negative: infractorul, coruptul, mafiotul etc. Rolul educaţional al justiţiei ar a fi acela de a menţine în societate cotele necesare de frică.

Dar într-o societate coruptă prin majoritatea tradiţiilor sale politice moderne, pe deasupra mai fiind coruptă şi la toate nivelurile conexiunii individ-stat? Care ar fi, într-o astfel de societate, cotele normale de frică? Cu siguranţă că ar trebui să fie mai mari decât sunt aceste cote în societăţi cu un grad mai mic de corupţie.

Cât de mari? Răspunsul la o astfel de întrebare, în România, nu poate fi teoretic. Răspunsul e ceva de sensul văzând şi făcând.

Frica pe care am cunoscut-o sub comunism nu era una faţă de justiţie, ci faţă de injustiţia puternic ideologizată a acelei societăţi.

Cum ar trebui să fie frica într-o versiune democratică a justiţiei? Cine studiază acest fenomen? Avem noi date statistice relevante cu privire la evoluţiile faptelor anti-corupţie în corelaţie cu evoluţiile faptelor de corupţie? Când cresc primele scad celelalte? Nu ştim. Nu avem astfel de studii. Ne-am obişnuit să construim societatea fără să-i studiem tendinţele.

Mai rău: ne-am obişnuit să construim legislaţia în aşa fel încât să permită faptele de corupţie ale clasei politice. Aşa am gândit legea finanţării partidelor. Aşa am gândit legile retrocedării proprietăţilor. Aşa am gândit legea licitaţiilor publice. Aşa am gândit legea privatizărilor. Etc. Când ai legea de partea ta, ce frică să mai ai? Nu-ţi mai trebuie decât puterea şi prinzi tot curajul din lume.

De ce oare nu iniţiază noul preşedinte al României o cercetare a legislaţiei care n-a îngrădit fenomenele de corupţie, ci le-a stimulat? Evident, o cercetare nepolitizată a acestei legislaţii. De ce nu cercetează nimeni în România cauzele legislative ale posibilităţii de a făptui corupţie, dar cu legea în mână? De ce, oare, vrem să îngrădim, mereu, efecte şi nu mergem la cauze?

O dezbatere publică despre cauzele corupţiei însămânţate în legi este, azi, absolut necesară. Era necesară şi ieri. Va fi şi mâine. Simte cineva urgenţa acestei necesităţi?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.