Arestați-i și pe corupători !

Nu te poţi aştepta de la domnii tovarăşi Florian Coldea, general SRI cu stele grele, şi Laura Codruţa Kövesi, procuror-şef DNA, să înţeleagă cu adevărat esenţa democraţiei şi a capitalismului. Nu l-au studiat serios nici pe Aristotel, nici pe Max Weber sau pe Émile Durkheim – se aude de la o poştă –, iar profesorii lor au fost, în cel mai bun caz, nişte marxişti răspopiţi în mare viteză, sub presiunea evenimentelor istorice. În plus, marele lor „tătic”, naşul lor din suflet, adevăratul lor maestru „spiritual” a fost camionagiul de apă sărată al lui Nicolae Ceauşescu (plus Elena cealaltă) şi al lui Gheorghe Oprea, hâdul şi urâtul (sau belitul, cum i se spune prin bodegile de ţară) Traian Băsescu, cel care a condamnat comunismul într-un scenariu de operă bufă, împreună cu celălalt comunist pervers, întors pe dos, Vladimir Tismăneanu, amândoi susţinuţi din balcon de aplaudacii neocomunişti pentru eternitate Pleşu, Liiceanu, Patapievici, Mihaieş etc., „intelectualii lui Băsescu”. Nu mai recapitulăm aici toată lista, nu le mai reamintim nici ascendenţa, mai toţi copiii călăilor din anii ’50 (bată-i Dumnezeu să-i bată, ducă-se pe pustii – tot din bodegă). Sinistră poveste, crime fără număr.

De ceva vreme se arestează pe bandă rulantă, într-o mare veselie televizată, membrii comisiei ANRP (restituirea proprietăţilor), ca fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, ca halucinantul Horia Georgescu, şef la Integritate, sau Crinuţa Dumitrean, protejata preacinstiţilor Emil Boc şi Ioan Oltean. Adică se arestează corupţii. În aceeaşi categorie intră şi partenerii foarte apropiaţi ai lui Traian Băsescu : Dorin Cocoş şi Elena Udrea. Mă rog, Dorin Cocoş e el însuşi un corupător, şi deci un bun exemplu pentru ce ar trebui făcut şi cu ceilalţi corupători. Elena Udrea, fosta soţie de la domnu’, a jucat rolul de ministru şi de mare consilier prezidenţial, coruptă pe toată linia. Deci Dorin Cocoş şi Elena Udrea figurează la compuse : un corupător şi o coruptă.

În acelaşi timp, o duzină de „investitori” (tot ai lui Băsescu, ca şi „intelectualii” aceluiaşi ?), samsari, interlopi se simt foarte bine cu cel puţin un miliard de euro sustraşi din bugetul statului. Şi nu-i deranjează nimeni, pentru că „hoţul neprins e negustor cinstit” (din culegeri de proverbe). Totuşi. Aceşti indivizi au păcălit, fraierit, tras în piept oameni bătrâni, oameni fără apărare prin cumpărarea aşa-ziselor „drepturi litigioase”. Legile europene (precumpănitoare şi la noi) interzic un beneficiu care să depăşească un coeficient prea mare de multiplicare a investiţiei. Asta se cheamă „înşelăciune”. Căutaţi legile, băieţi şi fete ! (Din noul cod civil : “Încheierea contractului Art. 1214 Dolul(1) Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie ; (2) Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială ; (3) Contractul este anulabil şi atunci când dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părţi ; (4) Dolul nu se presupune.”) În al doilea rând, dacă Alina Bica, Crinuţa Dumitrean, Horia Georgescu, Ingrid Zaarour şi alţii au fost corupţi, înseamnă că i-a corupt cineva. Ce mai aşteptaţi ? Pentru că populaţia aşteaptă recuperarea integrală a banilor furaţi, plus încă ani de zile de muncă în folosul comunităţii. Stelian Gheorghe, Pricop Radu, Barbu Marian, Rotaru Mihai, Şchiopu Simu Horia, Andrici Adrian, Gheorghe Gabriel, Vişoiu Valentin, Alexandra Georghe, Nicolae Gheorghe sunt încă liberi ? Şi miliardari ? Chiar şi retrocedările acordate unor nume cu rezonanţă (Loreen Ellen Malaxa, Georgeta Palade Van Dusen, Philip Theodore Palade) vor trebui verificate atent în noul context.

Revenim la DNA, la SRI şi chiar la noul nostru preşedinte, providenţialul dat nouă de un presupus duh necunoscut al Facebook-ului. Oare aceşti factori răspunzători înţeleg că în România de azi nu se pot câştiga ceac-pac zeci şi sute de milioane de euro fără să încalci legile ? Sunt convins că aceşti factori răspunzători nu înţeleg acest lucru foarte simplu. Duhul comunismului îi bântuie încă şi ei cred că se poate ajunge la capitalism în zbor, aşa cum au crezut că ajung şi la comunism.

Aceşti “investitori”, samsari, interlopi, escroci corupători nu pot rămâne cu miliardul de euro furat. La fel cum adevăraţii proprietari nu pot fi batjocoriţi încă o dată, pe modelul condamnării comunismului de către Băsescu şi Tismăneanu, sub ochiul lui Mark Gitenstein, cel refuzat de comisii senatoriale pentru a ocupa o funcţie importantă acasă, la Washington, dar bun să patroneze nenorociri ca ambasador şi responsabil la Fondul Proprietatea la Bucureşti, şi sub ochii strâns închişi, chiori ai Comisiei Europene, care l-a susţinut brutal şi nedemocratic pe mai nou penalul Băsescu la referendum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.