Arhitectura unui principe român la Lisabona

Ca urmare a interesului deosebit suscitat în mediul artistic şi arhitectural portughez de expoziţia Luminile Orientului latin – arhitectura unui principe român de la Trienal de Lisboa, Institutul Cultural Român din Lisabona doreşte să o propună publicului larg şi comunităţii româneşti din capitala lusitană, printr-o nouă expunere. Marţi 26 ianuarie 2016, galeria ICRL va găzdui vernisajul şi conferinţa autorului expoziţiei, profesorul arhitect Sorin Vasilescu de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti, care se întoarce la Lisabona special pentru acest eveniment. Expoziţia a fost realizată în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti, care a pus la dispoziţie panourile expuse pe simeze.

Interior de biserică

Evenimentul aduce în atenţie un moment de cumpănă în evoluţia civilizaţiei spaţiului românesc. Domnind peste principatul românesc de la sud de Carpaţi, Constantin Brâncoveanu este de departe conducătorul din regiune cel mai îndeaproape supravegheat de administraţia stanbuliotă, în condiţiile în care domnia sa se suprapune perioadei în care otomanii pierd controlul asupra Transilvaniei şi Banatului.

Detaliu uşa principală Bordeşti

Principe ambiţios, Brâncoveanu încearcă să acţioneze pe trei planuri pentru a-şi consolida puterea. Întăreşte administrativ şi economic principatul, îşi legitimează din punct de vedere ideologic conducerea prin afirmarea identităţii (nu doar culturale) entităţii statale dintre Carpaţi şi Dunăre (pe care o putem considera embrion al statului român de azi) şi, nu în cele din urmă, încearcă în mod discret să ducă o politică externă autonomă (îndrăzneală care îi va aduce în cele din urmă înlăturarea de pe tron şi martiriul), menită să basculeze principatul de pe orbita levantină pe cea a naţiunilor occidentale în afirmare.

Pietrărie sculptată la Palatul de la Potlogi

Obiectul expoziţiei şi al conferinţei este o analiză a celei de-a doua direcţii menţionate, prin prisma celor două paliere ale discursului legitimist al arhitecturii brâncoveneşti, cel aulic şi cel de recurs la prestigiul şi influenţa bisericii, un puternic pilon al oricărei puteri statale din acea epocă.

Biserica Mănăstirii Horezu

Pornind de la starea de lucruri existentă pe tărâmul arhitecturii din Valahia acelei perioade – volet al înfloririi spirituale şi economice din perioada strămoşului său Matei Basarab –, Brâncoveanu preia moştenirea meşterilor români macedoneni sosiţi în secolele XIII şi XIV, îmbogăţită cu influenţele romanice şi gotice din Transilvania, cele din Levant etc. şi aduce, graţie averii sale legendare, meşteri occidentali, cunoscători ai celor mai recente procedee şi tehnici din construcţii, dar şi inspiratori ai unor programe şi morfologii arhitecturale inovatoare pentru Valahia acelei vremi. Cu ajutorul acestora şi al harului lor creator, dezvoltă un discurs grandilocvent, un adevărat proiect politic tradus în piatră, care este astăzi una dintre cele mai semnificative componente ale patrimoniului arhitectural şi artistic al României.

Capitel în stil brâncovenesc

Arhitectura brâncovenească, între timp consacrată prin înscrierea câtorva dintre ansamblurile construite în acest stil pe lista de Patrimoniu Mondial a UNESCO, a inspirat în decursul ultimelor trei secole declinarea românească a Art Nouveau-ului, dar şi alte curente şi creatori din România şi ţările din jur.

Harta Valahiei

Câteva dintre monumente au constituit adevărate nuclee vizuale în parcursul expoziţional, precum complexul arhitectonic al Mânăstirii Hurezi (Romanii de Jos, judeţ Vâlcea, 1690-1702), ce figurează pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial, cuprinzând imagini cu: Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena (coloane pridvor, portal intrare, superbul tablou votiv pictat de echipa de zugravi condusă de meşterii Constatinos şi Ioan, fresce în naos şi pridvor); Casa Domnească, foişor şi interioare; Clopotniţa; Foişorul lui Dionisie; Mânăstire şi desfăşurări exterioare / interioare; Cuhnia; Paraclisul Adormirea Maicii Domnului, tablou votiv; trapeza; anexe gospodăreşti; Biserica Sf. Fecioară Maria, bolniţa, ruinele caselor-chilii; Schitul Sf. Apostoli; Schitul Sf. Ştefan. Acestui ansamblu unic i se alătură în expoziţie alte monumente ale arhitecturii religioase brâncoveneşti – biserici şi mănăstiri precum: Bordeşti (1668- 1669), mănăstirea Sinaia, biserica veche (1695) – cu superbele fresce ale lui Pârvu Mutu, Râmnicu Sărat (1691-1697), Berca (1694), Sâmbăta de Sus (1696-1707), Brâncoveni (1699), Fundenii Doamnei (1699), Baia de Aramă (1700), Colţea – Bucureşti (1702), Surpatele (1703-1706), Doiceşti (1706), Sf. Gheorghe-Nou – Bucureşti (1707), mănăstirea Văcăreşti (1716-1722), Bolniţa mânăstirii Polovragi (1736), biserica Kreţulescu – Bucureşti (1720-1722).

Plafonul pridvorului Mănăstirii Sinaia

Conferinţa profesorului arhitect Sorin Vasilescu pune acest stil, parte a definiţiei contemporaneităţii româneşti, în contextul mai larg al ”secolului luminilor” ce tocmai se năştea, neuitând să dezvăluie dialogul de la distanţă cu opera unui adevărat ”principe al luminilor”, Dimitrie Cantemir, savantul domnitor al Moldovei, principatul românesc de la estul lanţului carpatic.

Biserica Stavropoleos

„Operele de arhitectură brâncovenească sunt rezultatul unui lung şi complex proces de devenire artistică şi nu doar de simplă evoluţie, reprezentând pentru universul nostru – situat geografic la Est de Vest şi la Vest de Est, iar spiritual fiind expresia unui Bizanţ după Bizanţ – un moment de graţie, de originală sinteză, în care pe fondul arhitectural tradiţional s-au grefat înrâuriri diverse din Răsărit şi din Apus.

Balustradă de foişor

Ca orice operă muzicală clasică tripartită, şi arhitectura, atât de des considerată muzică pietrificată, are un prolog, un miez central în care se fac variaţiuni pe diverse teme şi un final concluziv. Cu toată această forţată, dar sperăm expresivă comparaţie, arhitectura brâncovenească are un veritabil prolog chiar în cea a lui Matei Basarab, dar mai ales în cea a Cantacuzinilor, şi ajunge la apogeu prin variaţiunile strălucite din timpul domniei Domnului ce va îmbrăca haina martirului şi nu va dispărea odată cu mârşava sa ucidere la Constantinopol, ci se va continua ani îndelungaţi, până când valorile occidentale vor face ca filonul arhitecturii noastre, dacă nu să sece total, cel puţin să se schimbe total. În acest sens şi spirit, putem vorbi, cu o anumită exagerare, de un secol de arhitectură brâncovenească, un secol care este în mod cert expresia apogeului arhitecturii, înţeleasă ca arta de a construi din Ţara Românească.

Loggia de la Palatul Mogoşoaia

Dacă ar trebui să căutăm acei invarianţi stilistici, cum spune Renato de Fusco, ar trebui să enumerăm: expresivitatea particulară a foişoarelor, scările exterioare şi mai ales subtila semnificaţie a spaţiilor ambigue – logiile, care în afara strictei lor funcţiuni materiale sunt elemente de trecere sau de legătură şi mediere între cele două expresii ale continuităţii spaţiale: spaţiul interior şi cel exterior. Un spaţiu care este în acelaşi timp, din punct de vedere stilistic, şi oriental şi occidental, decorat cu arcaturi atât trilobate, cât şi în plin cintru, cu o remarcabilă pietrărie a ancadramentelor, balustradelor, coloanelor şi capitelurilor în care se simte în acelaşi timp şi Constantinopolul sau chiar lumea persană, dar şi aerul unei Veneţii ce a fost întotdeauna o punte între Răsărit şi Apus. Frunza de acant este înlocuită cu o fastuoasă frunză şi cu vrejul de dovleac, iar expresia plastică este cu sensibile influenţe baroce sau chiar şi rococo.

Interiorul Bisericii Hurezi

Proporţiile devin mai zvelte şi mai armonioase, ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul, cât şi spaţiile libere, structurate de coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru sau cu cupole semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În decoraţia din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip oriental”, mărturiseşte Sorin Vasilescu.

Fresca Mănăstirii Hurezi

Arhitect, profesor universitar, doctor în arhitectură, membru al Uniunii Arhitecţilor din România, Sorin Vasilescu este şi membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru al Centro Internazionale di Studi di Architettura Andrea Palladio (CISA) de la Vicenza, membru al Asociaţiei Europene pentru Învăţământul de Arhitectură, Visiting Professor la diferite facultăţi de arhitectură din Strasbourg, Liège, Milano şi Torino.

La Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu” din Bucureşti este titularul cursurilor de Istoria Arhitecturii Moderne şi Contemporane, Comunicări vizuale, Arhitectura spaţiului interior, Stiluri, Istoria artelor vizuale.

Interior din Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia

A fost membru al Senatului Universităţii de Arhitectură şi Urbanism (1990-2012), fiind în continuare coordonator şi îndrumător al proiectelor de an, de diplomă şi al examenelor de licenţă, conducător de doctorate. A fost de asemenea preşedinte (2002-2006) al Comitetului Naţional Român al ICOMOS – Consiliul Internaţional al Monumentelor –, director al Şcolii de Înalte Studii a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (2004-2008). În prezent, activează şi ca Preşedinte al Fundaţiei Giulio Magni (din 2008).

A fost distins, în 2015, cu Premiul Opera omnia (2015) al Academiei Române.

Publicul va putea admira imagini de ansamblu ale monumentelor, vederi exterioare şi din interior, planuri arhitectonice, secţiuni, ansambluri de frescă ce decorează ctitoriile brâncoveneşti, detalii de decoraţie sculptată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.