Arhitecturi de top ale ultimului deceniu

În Europa astăzi există o veritabilă producţie de masă de cele mai multe ori fără calităţi estetice sau constructiviste. În acest ocean al mediocrităţii există totuşi o arhitectură creativă.

Connaissances des Arts a întrebat 10 specialişti în arhitectură, rugându-i de a realiza un palmares al arhitecturilor cele mai marcante ale ultimului deceniu. Răspunsurile lor permit de a desena două axe majore ale producţiei recente de arhitectură. Provocarea ecologică constituie o preocuapre esenţială a timpului nostru. Departe de a steriliza creaţia, se ţine cont de economia de materiale şi energie, de contextul local în dimensiunea sa fie geografică sau culturală.

O clădire luminoasă cu măsuţe din cristal pe care sunt aşezate reviste la Tama Art University

Philip Jodidio, editor şi critic de arhitectură la Architecture Now, afirmă: ”Dacă ar ar trebui să vizitez numai un singur loc, acela ar fi Teshima Art Museum, al lui Ryue Nishizawa, din Japonia. N-aş putea să spun că este un muzeu, este mai mult un pavilion care adăposteşte o singură operă. Arhitectura face faţă aici unei probe de economie a mijloacelor, postând pe o colină o carcasă de beton deschisă tuturor vânturilor.

În secolul XXI, arhitecţi şi ingineri, precum Félix Candela în Mexic şi Heinz Isler în Elveţia, şi-au definit proiectările realizate în ciment după noi metode de ceretare. Precum aceşti maeştri, Ryue Nishizawa a reuşit o nouă structură în beton armat, cu o secţiune de 250 de milimetri. Nishizawa gândeşte în metafore. El compară forma unei galerii cu o picătură de apă, sugerând faptul că structura este solidificată de puţin timp. Iată de ce instalaţia de la Naito strânge apa de ploaie, permiţând pătrunderea naturii în noul organism creat, prin două deschideri de sticlă. Apa strânsă la fel ca într-un puţ se coagulează pe pavimentul din ciment.

Biblioteca de la Tama Art University

Modernismul secolului XXI este dens în elemente asimetrice de la Endless House până la cele senzuale ale lui Niemeyer. Ele oferă un spaţiu intermediar, solicitând emoţiile noastre. Teshima Art Museum, semnat de Ryue Nishizawa, se află între câmpurile şi terasele de la Teshima, o insulă a Japoniei, iar muzeul pare ca un bulb alb neregulat care se deschide, oferind o notă de neregularitate. Aşezat în peisaj, edificiul pare că îşi schimbă volumul, umflându-se şi dezumflându-se, dând o senzaţie stranie. Folosirea cimentului sugerează la prima înfăţişare o structură industrială în mijlocul naturii bucolice a insulei. Albul, ca de obicei, înseamnă o absenţă a culorii, dar şi o sumă a tuturor culorilor, ieşind în evidenţă prin câmpurile verzi şi cortina de abori care îl înconjoară.

Am găsit aceeaşi simplitate la Chapelle Saint-Nicolas-de-Flüe din Germania, realizată de Peter Zumthor, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi din ziua de astăzi după părerea mea”, spune Philip Jodidio.

Muzeul Aga Khan din Toronto

Alături de proiecte de amploare, precum cele realizatede Rudy Ricciotti sau Renzo Piano, mi-am dorit să pun în valoare în selecţia mea reînnoirile tehnicilor tradiţionale din Lumea a Treia. Aşa cum este proiectul unei şcoli din Bangladesh, realizat de Anna Heringer şi Eike Roswag. O arhitectură cu minimum de mijloace, dar de foarte bună calitate. Această lucrare a fost recompensată cu Premiul Aga Khan, care a realizat un lucru formidabil promovând arhitecturile alternative”.

Un alt punct de referinţă este Ningbo History Museum din China. Wang Shu, care conduce împreună cu soţia lui, Lu Wenyu, Studioul de Arhitectură din Hangzhou, este primul chinez care a primit Premiul Pritzker, considerat Oscarul Arhitecturii. Este omul care a proiectat singur în China câteva muzee şi alte opere publice. Alegerea juriului este un semnal tras pentru a descalifica edificiile construite acum pe teritoriul chinez, datorită boom-ului edilitar. ”Tradiţiile chinezeşti valorifică la maximum raportul între peisaj şi poezie. Din păcate, urbanizarea distruge vechile forme care erau în armonie cu teritoriul”, afirmă Wang Shu. ”Încerc de a descoperi cultura locală, mai ales legată de micile detalii. Îmi face o mare plăcere ca edificiile construite de mine să preia tradiţiile, axându-mă în special pe construcţii mici”.

MuCEM de Rudy Ricciotti

De 49 de de ani, de când este profesor la Academia Xiangshan, lui Wang Shu îi place să lucreze cu materiale autohtone, într-o sinergie perfectă cu artizanii şi grădinarii. Unul dintre edificiile cunoscute, ce se află în apropierea Muzeului din Ningbo, seamănă cu o fortăreaţă. El s-a folosit de materiale recuperate provenind din demolările din împrejurimi. ”După decenii de demolări şi reconstrucţii observăm că nu s-a mai construit nimic care să aducă ceva nou. După mine, tot ce există acum în domeniul arhitectural în China se remarcă prin ceea ce exista odinioară care s-a alăturat noului, sub acelaşi acoperiş”.

Frank Gehry, Fundaţia Louis Vuitton

Françoise Fromonot, critic de arhitectură şi profesor la Paris-Belleville, co-fondatoare a comitetului redacţional al revistei Criticat, este şi autoarea unei monografii de referinţă a australianului Glenn Murcutt.

De origine englez, acesta a studiat arhitectura la Universitatea Nuovo Galles del Sud. A elaborat construcţii ecologice în armonie cu clima şi cu peisajul, utilizând materiale simple, precum lemnul sticla, metalul. A construit peste 500 de case private, câteva muzee şi un centrul cultural privat în Australia. A fost recompensat cu Premiul Pritzker. ”Arhitectura sustenabilă e singura posibilă, în zilele noastre”. Cu aceste cuvinte şi-a început recent o conferinţă la Facultatea de Arhitectură a Universităţii de Studii Mediteaneene din Regio Calabria.

Proiectele alese de Françoise Fromonot sunt opera unor mici agenţii care relevă filosofia arhitecturală ca artă socială.

Teshima Art Museum în interior

Hala din Gand, realizată în 2012, de Bliek Robbrecht & Daem, condensează prin înscrierea sa urbană şi materială un imaginar familiar, format din hale medievale, nave şi o Arcă a lui Noe într-un simplu hangar, şi demonstrează cum poate fi realizat un spaţiu public într-un centru istoric. Silueta sa, paradoxal, asociază un acoperiş care pare plutitor, postat pe piloni de colţ, care are mai multe funcţii (parking, drumuri urbane). Hala este construită pe locul fostei hale ridicate în 1424, în stil gotic, care era frecventată de prinţesa Isabelle şi de Van Dyck. Hala polivalentă deschisă este o mică minune arhitecturală pentru comunitate. Elemenele cele mai frapante sunt structura acoperişului şi folosirea sticlei, lemnului şi betonului. Hala ar putea găzdui concerte, spectacole de dans şi târguri. Sub Hală se ascunde o mare cafenea Belfort Stadscafé & Stadsrestaurant, parţial subterană, ce poate primi 300 de persoane. Micul parc urban, situat la al doilea nivel inferior, este delimitat de un zid de piatră. Aici vizitatorii se pot odihni, pot citi sau se pot plimba. Scări şi rampe leagă parcul de nivelul superior al străzii.

Teshima Art Museum de Ryue Nishizawa

O altă preferinţă a lui Françoise Fromonot este Locuinţele din Clermont-Ferrand (Atelier Seraji), de Nasrine Seraji. Arhitecta duce o muncă riguroasă şi inventivă chiar şi cu un buget redus, dar ea reuşeşte să modeleze golurile dintre construcţii. Am putea vorbi despre un monument urban contemporan. Cele 74 de locuinţe sociale de la Clermont-Ferrand, construite de Nasrine Seraji, îşi schimbă aspectul în funcţie de lumină şi anotimp. Arhitecta şi-a dorit ca acest program să nu fie banal şi să fie bine gândit. Pentru acest imobil în care fiecare apartament este sub forma unui triunghi, ea s-a inspirat din trecutul zonei – vii şi podgorii. Fiecare apartament este gândit ca o casă în rezonanţă cu mediul înconjurător. Balcoanele par nişte grădini. Fiecare apartament adoptă tipologii diferite, terasele prelungindu-se prin spaţiile vii către interior. Aceasta contribuie la modificarea volumetriilor, încât scenografia să fie cât mai dinamică. Nasrine Seraji a botezat acest cuplu de locuinţe Romeo şi Julieta pentru că este ca o poveste de dragoste.

Universitatea Ewha din Seul, o clădire-stradă cu o frumoasă perspectivă. Un canion urban inedit

La rândul lui, un alt intervievat, Francis Rambert, directorul Institutului Francez de Arhitectură din 2004, comisar a numeroase expoziţii, cât şi al Pavilionului Francez la Bienala de Arhitectură de la Veneţia.

Într-o retrospectivă a epocii post Bilbao, am avut privilegiul să pot privi spaţiul public într-o relaţie particulară cu peisajul. Cetatea Muzicii din Rio este instalată în inima oraşului de către Christian de Portzamparc, Opera Naţională din Oslo, realizată în 2008 de către Snohetta, creează un peisaj în peisajul fiordurilor cu jocurile rampelor, MuCEM al lui Rudy Ricciotti de la Marsilia oferă un mister parcursului public. La fel, Filarmonica din Paris, reabilitată de Jean Nouvel, aducându-i un omagiu arhitectului Claude Parent, se înscrie ca o continuitate a spaţiului urban”. Deşi arhitectul Jean Nouvel este nemulţumit de noua clădire, pentru că spune că a fost terminată în detrimentul calităţii: ”Arhitecţii au pierdut puterea în Franţa în ultimii 30 de ani. Noi nu mai avem responsabilitatea şantierelor noastre, nici a proiectelor”.

Este un proiect asupra căruia voi reveni.

Pe treptele Universităţii Ewha, concepută de Dominique Perrault

Muzeul Civilizaţiei Europene şi al Mediteranei din Marsilia, MuCEM, proiectat de arhitectul francez Rudy Ricciotti, este unul dintre cele mai importante proiecte în plan urbanistic care a reconfigurat faţa oraşului. Muzeul a devenit un simbol al renaşterii arhitectonice şi, respectiv, a celei culturale. El e construit la intrarea după vechiul zid, care separă oraşul nou de cel vechi, de-a lungul mării, în împrejurimile Fortului Saint Jean, o fortăreaţă din secolul al XVII-lea, construită pe vestigii greceşti şi romane. Un proiect monolitic, un pătrat perfect de 72 de metri pe fiecare latură. Interiorul său este format dintr-un pătrat mai mic (52×52), constituit în inima muzeului, cu săli pentru expoziţii şi pentru conferinţe. Structura internă este realizată din oţel şi sticlă şi este acoperită cu ornamente din ciment filigranat. Acelaşi material inovativ utilizat pentru structura verticală a construcţiei: 308 pilaştri în formă de copac, înalţi de peste 8 metri.

Casa da musica din Porto

Edificiul, de asemenea, este luminat natural şi se poate admira panorama înconjurătoare între jocurile de lumini şi umbre, către o proiecţie pe fundal marin. ”Muzeul meu este deschis către mare şi l-am desenat în aşa fel încât cele două maluri ale Mediteranei se pot întâlni”, declara Ricciotti. Seara există un adevărat spectacol de lumini, proiectat de Yann Kersalé, care oferă o atmosferă magică cu umbre în culori albastru şi turcoaz. Pavimentul extern care acoperă edificiul, larg de 24 de metri pe o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi, e realizat de o companie americană din Pennsylvania. Terasa care se află pe acoperiş, largă de 24 de metri, contribuie a stabiliza pergola printr-un sistem inteligent de oţel inoxidabil. Marele văl care acoperă o parte din terasă este realizat dintr-un ciment filigranat, acelaşi care îmbracă laturile edificiului. Numeroase poduri pietonale conduc vizitatorii către cartierul cel mai vechi şi tradiţional al Marsiliei. În viitor, clădirea va găzdui şi un spaţiu expozitiv muzeal de 15.000 de metri pătraţi. A fost redesenată şi o grădină botanică luxuriantă, cu plante mediteraneene, de-a lungul unui loc de plimbare panoramic.

Foaierul Casei da musica

Aş mai numi şi clădirea Universităţii Ewha din Seul, construită de Dominique Perrault, de o extraordinară deschidere. Această clădire-stradă deschide o frumoasă perspectivă. Un ansamblu urban inedit, care se prelugeşte pe o colină încântătoare, plină de vegetaţie. Universitatea Ewha din Seul este o intervenţie incredibilă în inima oraşului coreean”.

Ewha Womans University din Seul este numită opera verde a lui Perrault. Această arhitectură a fost ridicată pe o topografie originală, menţinând structura sitului. Arhitectura de acest tip se încadrează perfect peisajului. Vegetaţia se inserează în morfologia sitului. Oamenii adoră această structură care oferă impresia că te afli într-o grădină. Două turnuri aspiră aer cald şi rece, care vine răspândit în edificiu, oferind o temperatură constantă zidurilor. Este vorba de o incredibilă economie energetică, iar studiile au relevat faptul că acest complex consumă cu 30% mai puţin decât un edificiu clasic şi în plus este o energie curată, bazată pe costuri mici. Geamurile extrem de mari ale edificiului oferă de asemenea o lumină naturală. Datorită arhitecturii simple şi funcţionale, edificiul oferă organismului un tonus special.

Hala din Gand aşezată chiar în centrul istoric

Hans Ibelings, critic de arhitectură de origine neozeelandeză, care a lucrat timp de zece ani la revista A 10 Architecture, este astăzi şi editorul şef al site-ului The Architecture Observer şi se axează în special pe super modernism, vorbind despre arhitectură în era globalizării.

O selecţie a celor mai frumoase construcţii din ultimii 10 ani m-a pus în dificultate pentru că cea mai mare parte a realizărilor pe care eu le-aş propune sunt în afara acestei categorii. Construcţiile de acest tip au o dublă existenţă: odată ca obiecte tangibile, răspunzând programelor şi exigenţelor specifice, şi ca imagini emblematice care joacă un rol foarte important în dezbaterile actuale. În această selecţie, cea mai remarcabilă după părerea mea este Casa da Musica de la Porto, din Portugalia, creată de Rem Koolhaas. Această clădire de formă ciudată este compusă dintr-o mare cutie rectangulară, conţinând săli de concerte, înconjurate de o mare varietate de săli, de foaiere şi spaţii de repetiţii şi de performence, în care atmosfera este diferită de la o sală la alta. Acest caracter public este formidabil în Casa Muzicii, fiind o impozantă prezenţă arhitecturală atât în interior, cât şi în exterior, o marcă a secolului XXI”.

Chapelle Saint-Nicolas-de-Flue, de Peter Zumthor, Germania

Casa da Música a fost construită cu ocazia candidaturii oraşului Porto pentru Capitala Culturală Europeană. Au fost invitaţi cei mai mari arhitecţi ai scenei internaţionale, printre care Zaha Hadid, Rafael Moneo, Rem Koolhaas, Herzog & de Meuron, Dominique Perrault, Toyo Ito, Rafael Viñoly, concursul fiind câştigat de Rem Koolhaas. Edificiul a fost inaugurat în 2005. Koolhaas a recuperat un vechi proiect, în aşa fel încât edificiul se prezintă solitar în interiorul unei pieţe, creând şi spaţii interne pentru magazine. Este format dintr-un bloc monolitic alb, cu o singulară formă poliedrică care dialoghează cu volumetriile. Sala Suggia, principala sală de concert, dedicată violoncelistei portugheze Guilhermina Suggia şi dotată cu 1238 de locuri, cu o acustică extraordinară şi o iluminaţie perfectă prin care pătrunde lumina naturală, este orientată către Rotunda da Boavista, încadrată de Monumentul Eroilor.

Ridicându-se pe opt etaje de la nivelul stradal, edificiul are o înălţime de circa 40 de metri, susţinut de robuşti pereţi. La parter se află numeroase laboratoare muzicale, săli de audiţii, iar foaierele sunt de o eleganţă şi o arhitectură deosebite. Acest spaţiu este caracterizat de elemente longitudinale structurate.

Wang Shu, Academy of Arts din Hangzhou

După mine, impresionantă este şi Tama Art University din Tokyo, creaţia lui Toyo Ito. Clădirea Bibliotecii de la Tama Art University anunţă o nouă poetică a arhitectului Toyo Ito. O acrobaţie structurală realizată pe ideea de cavernă. Această bibliotecă a fost gândită ca o universitate dedicată artelor din suburbia oraşului Tokyo. De îndată ce deschizi uşa, te afli într-o grădină cu arbori uriaşi şi cu alţii mici, spaţiul prelungindu-se către un mic deal. Cafeneaua este un loc din complexul universitar împărţit între studenţi, docenţi şi personalul altor discipline, un loc pentru petrecerea timpului liber. La primul etaj există o amplă galerie deschisă pe lateral, care îţi dă senzaţia din orice punct te-ai afla că eşti în bibliotecă.

Noua faţadă a Filarmonicii din Paris, reconstruită de Jean Nouvel

Structura edificiului este compusă din arcade poziţionate într-un mod discontinuu, ceea ce îţi oferă senzaţia că planul înclinat şi grădina frontală pătrund în interiorul bibliotecii. Aceste arcuri atipice au fost construite din oţel şi sunt dispuse de-a lungul liniilor curbe care se încrucişează între ele în diverse puncte. Datorită acestor intersectări, arhitectul a reuşit să dea supleţe arcadelor, dar, în acelaşi timp, perfecte pentru a susţine greutatea clădirii de la etaj.

La parter, se află nenumărate măsuţe din cristal cu reviste de-abia publicate şi cărţi de specialitate. Pe de altă parte, intersectarea diverselor segmente ale arcelor contribuie la articularea spaţiului, oferindu-i diferite funcţiuni. În nişele făcute în pereţi se află dulapuri cu rafturi pentru cărţi, realizate din sticlă, care oferă o continuitate.

Dominique Gauzin-Muller este redactorul şef de la EK/ Ecololgik şi colaborator a numeroase reviste internaţionale, profesoară de arhitectură la Strasbourg şi Stuttgart.

Un interior din Casa da musica

Iubesc arhitectura ecologică, sănătoasă, naturală… Tot atâţia termeni care desemnează materialele descoperite în ultimele decenii. A reînnoi, a recicla sunt sloganurile mele. Din ce în ce mai mult, arhitectura utilizează în manieră inventivă, adaptându-se contextelor între low-tech şi high-tech. Valorizând resursele regionale, se apelează din ce în ce mai mult în construcţiile contemporane la lemn, pământ, piatră, paie. Această mişcare este sensibilă şi este inspirată pentru ţări ca Bangladesh-ul, care pune în echilibru tradiţia locală şi modernitatea. Am fost uimită de simplitatea unei construcţii realizate din pământ şi bambus, adaptată condiţiilor climatice, sociale şi culturale. Frumuseţea sa universală poartă carisma tinerei arhitecte Anna Heringer. Consilier tehnic pentru şcoala sa este austriacul Martin Rauch, care a realizat de altfel o casă pe trei niveluri, arhaică în materialitatea sa, modernă din punct de vedere estetic, rafinată în detalii, care oferă toate standardele comfortului. Şi iată cum arhitectura din materiale ecologice nu încetează de a ne uimi”, mărturiseşte Dominique.

Guy Boyer, directorul Connaissance des Arts, a publicat recent o carte intitulată O mie de picturi din muzeele Franţei, împreună cu Jean-Loup Champion.

Muzeele au devenit în opinia mea locuri de întâlnire şi socializare, aşa cum este Neues Museum din Berlin, ridicat prin măiestria lui David Chipperfield. Uimitoare este şi ultima realizare a lui Frank Gehry de la Fundaţia Louis Vuitton sau Muzeul Astrup-Fearnley, creaţia lui Renzo Piano de la Oslo, ridicată în 2012. Dar şi cel din Toronto, Aga Khan Museum, arhitecţi Fumihiko Maki, Charles Correa, Vladimir Djurovic, inspirat din Grădinile ideilor, complet renovat, un loc de cunoaştere a unei bogate culturi. Obiectivul principal al muzeului este acela de a arăta 14 secole de artă musulmană. Programul alternează cu numeroase concerte internaţionale. Şi i-aş mai nominaliza şi pe Roland Carta (inginer proiectant supranumit «geniul Marsiliei») şi Rudy Ricciotti pentru MuCEM din Marsilia. Aceste propuneri scot în evidenţă diversitatea diferitelor oferte”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.