Ariile protejate, concept greu de digerat de către autoritățile române

România nu a reușit să coreleze suficient de bine legislația europeană pentru conservarea naturii cu cea din alte domenii, are situri protejate, dar multe dintre acestea nu dispun de custozi și plan de management, alocă doar jumătate din suma aferentă managementului siturilor protejate și suferă la capitolul transparență în cazul investițiilor cu potențial în cadrul unei arii protejate, sunt principalele concluzii ale unui raport realizat de ONG-ul de mediu WWF România care indică principalele probleme de implementare a legislației la nivel național, dar și progresele pe care le-a făcut până acum țara noastră și care ar trebui continuate.

Raportul „Stadiul implementării Directivelor Natura 2000 în România” este publicat în contextul campaniei europene #NatureAlert (a fost începută anul trecut în scopul prevenirii deschiderii spre revizuire a Directivelor Natura 2000 de către Comisia Europeană), demarată de WWF și alte organizații din domeniul conservării naturii în anul 2015, ca răspuns la riscul ca legislația de conservare a naturii să fie slăbită de Comisia Europeană, cu acordul miniștrilor de mediu din țările membre UE, la presiunea unor industrii cu impact nociv asupra naturii ce doresc condiții mai relaxate în privinţa protecţiei mediului pentru derularea afacerilor.

Directivele Natura 2000 (Păsări și Habitate) reprezintă fundamentul legislativ al conservării naturii în Uniunea Europeană. Acestea au fost calificate de experți ca fiind unele dintre cele mai moderne și eficace acte normative de mediu din lume, iar acolo unde au fost corect aplicate și-au dovedit eficacitatea și potențialul. Grație acestora, Uniunea Europeană deține cea mai mare rețea ecologică din lume, iar specii-emblemă și importante din punct de vedere ecologic, precum râsul iberic sau lupul au fost scăpate de riscul imediat al dispariției.

Principalele concluzii

1. Deși România a reușit să transpună la nivel național legislația europeană pentru conservarea naturii (Directivele Natura 2000), aceasta nu este suficient de bine corelată cu legislația din alte domenii precum energia, transporturile sau agricultura, principalele domenii care cauzează și accelerează, în mod dovedit, degradarea și pierderea biodiversității. De exemplu, în agricultură se favorizează încă producția la scară mare/industrială și de tip monocultură care elimină toate calitățile și funcțiile benefice pe care natura le furnizează plantelor și solului, climei, biodiversității și, în final, oamenilor. Infrastructurile de transport (în special rutier și naval) nu integrează suficient măsuri de protejare a biodiversității (de exemplu, a carnivorelor mari sau a sturionilor care pentru a se reproduce și a-și procura hrana trebuie să migreze pe distanțe mari), infrastructura verde care să permită această migrație fiind aproape inexistentă în România. Producția de energie din surse regenerabile (în special microhidrocentralele) se bazează pe o legislație deficitară și învechită ce nu ține cont de impactul asupra naturii și pe evaluări/studii de mediu incorecte, efectuate de evaluatori slab calificați și remunerați de către investitorii înșiși.

2. România a desemnat până acum 583 de arii protejate Natura 2000, acoperind aproape 25% din teritoriul național, însă persistă unele lacune în domeniul gestionării efective a acestor zone valoroase. Există încă situri Natura 2000 fără custozi și fără plan de management (instrumentul principal în gestionarea ariilor protejate). Managementul ariilor protejate este afectat și de slaba bază științifică privind speciile și habitatele de pe teritoriul lor, absența de-a lungul timpului a fermității politice și slaba coordonare a rețelei Natura 2000 de la nivel central, sub-finanțarea și lipsa plăţilor compensatorii pentru proprietarii/administratorii de terenuri, nivelul scăzut de informare la nivel local cu privire la drepturile și obligațiile proprietarilor/concesionarilor de terenuri aflate pe suprafața ariilor protejate, precum și insuficienta participare publică în deciziile pentru avizarea de planuri/proiecte/activităţi pe suprafața acestor arii protejate.

3. Costurile aferente managementului siturilor Natura 2000 din România au fost estimate la cel puțin 412 milioane euro/an, respectiv 503,9 milioane euro/an pentru o acoperire optimă, or alocarea financiară din fondurile europene pentru perioada 2014-2020, pentru întreg sectorul biodiversității (deci nu numai Natura 2000), este de 203 milioane euro/an. Asta deși ariile naturale protejate întorc comunităților locale și societății în general beneficii socio-economice și de sănătate publică inestimabile. La nivel european, beneficiile asociate rețelei Natura 2000 au fost estimate la 200-300 miliarde de euro/an și 4.5-8 milioane de locuri de muncă, de pildă prin serviciile de turism și recreere.

4. Există o problemă de transparență în cazul investițiilor cu potențial impact semnificativ asupra integrității unui sit Natura 2000 și a comunităților locale. Tendința investitorului, din experiența WWF (mai ales în cazul microhidrocentralelor), este aceea de a minimiza impactul și de a discuta proiectul doar la nivelul autorităților publice care avizează un astfel de proiect. Obligația minimă legală de a afișa un anunț la ușa primăriei sau de a-l publica într-un ziar local de cele mai multe ori prea puțin citit de membrii comunităților locale, ori publicarea selectivă a unor astfel de informări pe website-urile autorităților de mediu nu pot asigura o informare suficientă sau implicare a celor interesați sau afectați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.