Aristotel Căncescu, arestat preventiv

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a fost arestat preventiv vineri noapte pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie privind atribuirea preferenţială de contracte pe bani publici. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul DNA la o decizie anterioară a judecătorilor care stabiliseră cercetarea lui Căncescu sub control judiciar.

Decizia de arestare preventivă a șefului CJ Brașov este definitivă.

Căncescu este acuzat de procurori de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Conform anchetatorilor, firme deţinute de Gabriel Bâgiu şi de Ion Diniţă, deputat PC, cercetat şi el, în acest dosar ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov.

În urma plăţilor nelegale făcute de CJ Braşov către firma SC Gotic SA, a lui Diniţă, instituţia publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro, susțin anchetatorii.

De asemenea, firma SC Ramb Sistem ar fi încasat nejustificat peste 660.000 de lei, iar Căncescu ar fi intervenit ca aceasta să obţină şi un al treilea contract, de 20 de milioane de lei, privind renovarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, deşi licitaţia fusese câştigată de o altă societate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.