Armata turcă și-a numărat puciștii

Armata turcă a transmis miercuri că 8.651 de militari au luat parte la puciul eșuat din 15 iulie, ceea ce reprezintă 1,5% din efectivele sale, relatează Reuters.

Armata turcă a susținut, într-o declarație difuzată de televiziunea turcă NTV, că militarii aparțineau rețelei „teroriste” a lui Fethullah Gulen, predicatorul acuzat de Administrația Erdogan că s-a aflat în spatele puciului.

De asemenea, armata a anunțat că la lovitura de stat eșuată au participat 24 de avioane de luptă, 37 de elicoptere, 37 de tancuri și 246 vehicule blindate, precizând că are capacitatea de a respinge orice fel de amenințări viitoare.

Peste 7.000 de membi ai armatei turce au fost arestaţi în urma loviturii de stat eşuate. Printre aceştia sunt şi 105 generali, inclusiv comandantul bazei de la Incirlik unde sunt staţionate trupe americane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.