Armata ucraineană acuză din nou separatiștii

Comandamentul militar ucrainean a denunțat luni noi încălcări ale încetării focului din partea separatiștilor proruși, pe care îi acuză că au atacat duminică de 32 de ori pozițiile trupelor guvernamentale în estul țării, folosind artileria, lansatoarele de grenade și armele de calibru mic, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Armata ucraineană susține de asemenea că rebelii proruși au încercat, fără succes, să ia cu asalt pozițiile trupelor guvernamentale în zona localităților Avdeievka, în regiunea Donețk, și Luganskoe, în regiunea Lugansk.

Acest anunț vine după ce separatiștii au anunțat că au finalizat operațiunea de retragere a armamentului lor greu de pe linia frontului, conform prevederilor acordului de la Minsk. În schimb, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare de la Kiev, Andrei Lâsenko, susține că aceste declarații nu corespund realității de pe teren, el afirmând, la fel ca săptămâna trecută, că de fapt insurgenții își regrupează forțele în zonele de unde ar intenționa să pornească noi ofensive.

În ce privește retragerea armamentului greu al trupelor ucrainene, Lâsenko a declarat că aceasta va continua „dacă situația nu se înrăutățește”, el insistând că deocamdată rebelii încalcă zilnic încetarea focului.

Retragerea armamentului greu reprezintă punctul doi din acordul convenit pe 12 februarie la Minsk de șefii de stat și de guvern ai Rusiei, Ucrainei, Germaniei și Franței, primul punct fiind încetarea focului.

Măsura retragerii armamentului greu are ca obiectiv crearea unei linii de separație care să despartă cele două tabere pe o lățime de cel puțin 50 de kilometri.

În ce privește poziția Organizației pentru Securitate în Europa (OSCE), care trebuie să monitorizeze procesul, aceasta afirmă că teritoriul extins de pe care trebuie retrase artileria și lansatoarele multiple de rachete face foarte dificilă verificarea acestei retrageri pe teren.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.