Erdogan a afișat aroganța sa neo-otomană la Bruxelles. În discursuri de-un sarcasm abia reținut, Erdogan a subliniat cu insistență câteva aspecte care au dat peste cap orice intenție a eurocraților de a-l împacheta într-un protocol ipocrit. Liderul de la Ankara a spus că Bruxelles-ul este cel care i-a solicitat o întrevedere, el nefiind nicidecum cel care a cerut-o. A repetat în decursul fiecărei conferințe de presă că, de fapt, vizita sa la Bruxelles a avut loc la invitația regelui Philippe al Belgiei. Așa că, dacă tot se afla în zonă, s-a gândit să să răspundă totuși, până la urmă, și solicitărilor insistente pentru întrevederi venite din partea instituțiilor europene. Pe scurt, șeful statului turc a vrut să demonstreze că UE are nevoie urgentă de Turcia, în această criză a imigranților, și nu invers.
Obișnuit să dea directive unor state membre din ce în ce mai deposedate de suveranitate, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a fost redus la tăcere de tonul tranșant, uneori ușor batjocoritor, al unui lider regional autoritar care se străduie să joace geopolitic în Orientul Mijlociu ceea ce experții numesc “cartea expansiunii neo-otomane” – reeditarea unei anume idei de nou imperiu otoman (versiunea unui califat post-modern care să influențeze statele musulmane vecine), prin tentativa de a concilia Islamul riguros cu apartenența la NATO, discursul public moralizator anti-occidental cu alianța strategică cu Statele Unite. În încercarea de a părea afabil și de a adopta un ton conciliant, Juncker a declarat în fața presei: “Turcia este o naţiune orgolioasă şi trebuie să ţinem cont de neliniştile ei”. În subtext: și de pretențiile ei
Primul lucru accentuat obsesiv de Erdogan în conferințele publice cu Donald Tusk și Juncker a fost generozitatea maximă a Turciei față de soarta refugiaților sirieni versus meschinăria financiară a europenilor. Turcia a cheltuit până acum, spune Erdogan, aproape 17 miliarde de dolari pentru acordarea de asistență umanitară refugiaților din Siria, față de suma insignifiantă a instituțiilor comunitare pentru o asemenea criză (400 de milioane de euro). Mai mult, într-o dezbatere televizată cu oamenii de afaceri din Belgia, liderul de la Ankara a ironizat Europa pentru spaima ei față de valurile de refugiați: “În timp ce noi găzduim aproape două milioane și jumătate de refugiați, Europa ca întreg nu a putut oferi adăpost sigur decât pentru 250.000 de refugiați în total”. Mai mult, cu o zi înainte de a ajunge la Bruxelles, întrebat ce vor de fapt liderii UE de la el, Erdogan le-a răspus susținătorilor săi din Franța: “Ce vor de la noi? Ne spun cu disperare: nu deschideți ușile refugiaților, nu-i lăsați să ajungă la noi”.
Astfel, vizita liderului turc la Bruxelles s-a transformat într-un prilej de șantaj reciproc. UE amenință să amâne sine die aderarea Turciei la spațiul comunitar (aderare declarată de premierul turc Ahmet Davutoğlu drept obiectiv strategic al Turciei) și să pună presiune mai mare pe respectarea de către autoritățile de la Ankara a drepturilor minorităților (în special cea kurdă) și a libertății presei. Condiția: Turcia să își mărească infrastructura umanitară pentru a primi mai mulți refugiați sirieni, costurile fiind suportate de UE. Liderii europeni sunt gata să pună la bătaie un miliard de euro. Bruxelles-ul cere deschiderea a încă șase tabere pentru încă două milioane de sirieni. În dorinţa de a mări miza, Ankara a refuzat săptămân trecută această ofertă. Premierul Davutoğlu a lansat cu ostentație ideea că țara sa nu vrea să devină un mare lagăr de concentrare pentru sirieni. Turcia șantajează la rândul ei UE că va lăsa libere valurile de refugiați sirieni să traverseze teritoriul turc ca să ajungă în Europa, dacă nu va primi nu doar o sumă mai mare, dar și sprijin diplomatic și permisiunea pentru a lichida PKK. Erdogan vrea ca Bruxelles-ul să declare PKK drept mișcare teroristă. Mai mult, el vrea ca europenii să declare drept organizație teroristă și armata kurdă din Irak care, ajutată de Statele Unite, luptă împotriva ISIS. Pentru a-și duce la îndeplinire obiectivul geopolitic, Erdogan vrea crearea unei zone-tampon în Siria și a unei zone de excludere aeriană pentru a fi protejată de intervenția Rusiei în Siria.
S-a vehicuat chiar ideea unei misiuni comune UE-Turcia pe baza unui acord care să stipuleze participarea la patrule comune de pază de coastă în estul Mării Egee, în coordonare cu Frontex (Agenția europeană de supraveghere a frontierelor UE). Nu în ultimul rând, Ankara cere liberalizarea cât mai repede a regimului de vize între Turcia și UE. Nimic nu a fost încă tranșat. Discuțiile au fost în parte exploratorii, în parte tatonări și reproșuri. Urmează ca o misiunea UE să viziteze în curând Ankara, iar la Luxemburg să aibă loc o reuniune a reprezentanților celor 28 de state membre care vor aborda și acest aspect.
Deși pare o solicitare aparent rezonabilă, liberalizarea regimului de vize între UE și Turcia capătă acum, în acest context al crizei refugiaților, caracterul unei probleme-cheie. Liderii europeni nu vor demara liberalizarea regimului de vize, pentru că s-ar teme de prea mulți turiști cu pașapoarte turcești în Europa. Chestiunea spinoasă este condiția ca Ankara să accepte oficial ceea ce Tratatul de la Lisabona numește “Readmission agreement”(Acorduri de readmisie). Este și o condiție pentru o eventuală aderare a Turciei la UE. Astfel de acorduri au fost folosite pentru o lungă perioadă de timp ca un mijloc cheie de combatere a imigrației ilegale. Mai mult, pe baza acordurilor de readmisie, statele semnatare pot returna imigranții ilegali, iar statele semnatare se obligă să facă schimb de informați de securitate (bază comună de date despre pașapoarte falsificate, gestionarea comună a problemelor la frontieră, cooperare cu Europol, prevenirea traficului de ființe umane etc.).
Dacă Ankara acceptă semnarea unor astfel de acorduri, UE va avea cea mai bună garanție că problema crizei refugiaților sirieni va rămâne în curtea Turciei. Ankara nu va mai trebui rugată de la Bruxelles să facă act de bunăvoință ca să stopeze refugiații, ci ar fi obligată să îi oprească la graniță sau să îi primească înapoi. Este tocmai ceea ce nu dorește Ankara, care vrea să obțină acum cât mai multe concesii de la europeni, prin simpla utilizare a șantajului cu milioanele de refugiați sirieni care pot fi lăsați să ajungă din Turcia în Europa.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.