Artă şi Natură

Transfigurarea realului

În inima domeniului Chaumont-sur-Loire, artiştii contemporani îşi urmăresc anul acesta dialogul lor cu natura şi cu peisajul.

Chantal Colleu-Dumond, directoarea locului, prezintă în revista Connaissance des Arts o ediţie 2015 jalonată de instalaţii poetice şi imagini sensibile. Este, de fapt, o invitaţie de a păstra splendoarea planetei noastre.

Artiştii ştiu să celebreze frumuseţea lumii, să dezvăluie invizibilul, să ducă privitorul aproape de inexplicabil. Aceste metamorfoze ale realului sunt un mesaj de speranţă. Ele amintesc faptul că miraculosul există. Transportă privitorul în timp şi spaţiu.

Gabriel Orozco

Poeţi, magicieni, taumaturgi, artiştii sesiunii 2015 au adus adevărate minuni la Domaine de Chaumont-sur-Loire. Ei au ştiut, ca Orozco, să descopere tezaure ascunse sub palimpsestul hârtiei pictate a castelului, să le transfigureze în tablouri profunde în care se împletesc misterios trecutul şi prezentul.

Au ţesut, ca El Anatsui, somptuoase picturi în aur şi argint în galerii, dând o nouă viaţă unor obiecte fără valoare, de obicei aruncate. Au creat, ca Gerda Steiner şi Jörg Lenzlinger, fragile şi luxuriante grădini suspendate în capela domeniului. Au instalat, ca Tunga, în manejul grajdurilor un sublim trunchi de arbore fosilizat, venit din negura vremurilor, plonjând vizitatorul în inefabile parfumuri de ambră şi antrenându-l către unul din acele momente “în care corpul fuzionează cu lumea”. Au ridicat în parc, aşa cum a făcut Christian Lapie, figuri gigantice şi tutelare, sau, ca Antti Laitinen, un enigmatic arbore în armură…

Christian Lapie, Constelaţia fluviului

Artiştii au relevat “peisaje obişnuite” ca Xavier Zimmmermann, sau îndepărtate, ca Jean-Christophee Ballot, au sublimat naturi moarte ca Gerard Rancinan şi au deschis poetice porţi către infinit, datorate Corneliei Konrads.

Fotografii Naoya Hatakeyama, Alex MacLean şi Edward Burtynsky au arătat paradoxala frumuseţe a peisajelor distruse de om. Au denunţat rănile pământului în imagini stupefiante, o elegantă invitaţie de a păstra splendoarea planetei noastre, “acest adevăr care sare în ochi”.

Cornelia Konrads, Trecere

Artist nomad, trăind între New York, Mexic şi Franţa, Gabriel Orozco îşi concepe adesea operele in situ. Intrigat de hârtiile pictate, rupte, care decorau pereţii apartamentelor dezafectate ale invitaţilor prinţului şi prinţesei De Broglie, ultimii proprietari ai castelului, artistul mexican a creat în 2014, o serie de opere originale pornind de la pergamentele cu motive florale şi culori fanate de timp. “Straturile de hârtie pictată sunt ca paginile unei cărţi care se răsfiră pe pereţi. Rămâne în ele o amintire fantasmagorică, ca nişte flori ce plutesc în spaţiile nelocuite ale castelului”, explica el. În 2015 a continuat cel de al doilea volet al operei sale, intitulat Flori fantomă, instalând 8 noi pânze de format mare în apartamentele princiare ale castelului. Prezentate publicului timp de trei ani, aceste lucrări sunt a treia comandă specială adresată de Regiunea Centre-Val de Loire unui artist de anvergură internaţională, după Jannis Kounellis, în 2008, şi Sarkis în 2011. Orozco a fotografiat fragmente suprapuse de tapet, le-a mărit şi le-a re-elaborat pe computer, apoi le-a transferat într-un aparat care proiectează lent, linie cu linie, pictura în ulei pe pâză. Cu această maşină low tech, folosită în anii ’80, autorul lucrării My Hands are My Heart, din 1991, a produs un ansamblu de picturi “în acelaşi timp mecanice şi organice”, care amintesc de hârtiile decupate ale lui Matisse. “Acest fel de muncă este o experienţă plastică asupra memoriei imaginii. Poţi privi straturile timpului ca pe o piele”, afirma artistul.

Antti Laitinen, Copacul cavaler

Experimentul Florile fantomă a dat naştere unei noi serii de pânze, imagini ale Pământului văzut din satelit (Seria Satelit), realizate cu acelaşi aparat, expuse în septembrie 2014 la Galeria Marian Goodman din New York.

Tunga, plasticianul magician, a realizat un dispozitiv poetic, din lemn, bronz, ambră şi calcar. “Imaginaţi-vă un corp uman reconstruit pornind de la peisaj. Am încercat să pun laolaltă lucruri radical diferite pentru a crea o nouă sensibilitate”, afirma artistul în 2014. La Domeniul Chaumont-sur-Loire, cuvintele lui au căpătat o rezonanţă specială. În manej, brazilianul, născut în 1952, a creat o instalaţie enigmatică. Un majestuos trunchi de arbore fosilizat, susţinut de un tripod, este încadrat de două lungi degete fine din bronz, îndreptate către cer. Deasupra, un deget de ambră suspendat şi dedesubt trei oglinzi pe jumătate şterse. De fiecare parte, ca nişte gardieni, fragmente de degete gigantice din bronz lasă să cadă câteva picături de parfum de ambră pe calcarul alb, foarte aproape de o bucată de cristal de stâncă brut. “Arborele fosilizat acum 5 milioane de ani nu mai este astăzi un arbore, a devenit un cristal. Carbonul compactat altădată în interiorul pământului a dat acest cristal de stâncă. De fiecare dată se produce o transmutare a materiei, din vegetal în mineral. Ambra, care era o răşină fosilizată, a devenit parfum”, explică plasticianul, a cărui creaţie cuprinde sculptura, performance-ul şi video-ul.

El Anatsui

În acest dispozitiv poetic, acest pasionat de alchimie a imaginat că privirea schimbată de două persoane în interiorul trunchiului de arbore ar putea da naştere dragostei. Lumina lunii reflectată de oglinzile parabolice este invitată să pătrundă în rotondă de aceste degete de bronz îndreptate către cer… “Numesc asta privirea lunii. Ceea ce se întâmplă aici este transmutarea privirii în parfum”, adăuga Tunga.

Pornind de la mii de dopuri de sticle, paie pentru băuturi şi fir de aramă, El Anatsui a conceput o operă monumentală, agăţată pe trei pereţi. Ea face aluzie la tradiţiile africane ale ţesăturilor, la reciclare şi la problemele mediului înconjurător. El Anatsui a fost distins cu Leul de Aur la Bienala de la Veneţia, în 2005.

El Anatsui detaliu

Din 1990, când a reprezentat Africa la cea de a 44-a Bienală de Artă Contemporană de la Veneţia, artisul din Ghana surprinde şi seduce cu imensele lui “ţesături” cu efecte suple şi ondulate, realizate din materiale-rebut, capsule de aluminiu, paie de băut aplatizate sau fragmente de tablă tăiate, asamblate apoi cu fir de aramă. În acelaşi spirit a realizat şi opera monumentală de la hambarul castelului. Intrând, vizitatorul descoperă o gigantică “tapiserie”, ceva între sculptură şi instalaţie, în care strălucesc sute de mii de dopuri de stică colorate, argintate sau aurite. “Observând pereţii hambarului, mi-am imaginat o călătorie prin trei elemente: apă şi valuri, aerul în mişcare şi pământul, ca un deşert în care nu creşte nimic”, explică artistul. La realizarea panourilor care compun opera au fost mobilizaţi aproape 40 de asistenţi care au lucrat alături de Anatsui în atelierul său din sudul Nigeriei.

Tunga

Gerda Steiner şi Jörg Lenzlinger au mai fost invitaţi la Chaumont-sur-Loire în 2010. Anul acesta, cei doi artişti, care lucrează împreună din 1997, au conceput două instalaţii, una în capelă, cealaltă pentru turnul de intrare. Prima invită la o reverie poetică. Ei au imaginat o grădină fermecată, suspendată, intitulată Pietrele şi Primăvara. Compusă din ramuri, frunziş, graminee şi flori uscate, culese anul trecut în parcul Chaumont şi păstrate de grădinarii domeniului, ea invadează arhitectura capelei construite la sfârşitul secolului al XV-lea. Această luxurianţă în mii de culori, care vibrează la variaţiile luminii, dialoghează admirabil cu vitraliile şi invită privitorul la contemplaţie, la meditaţie, legănat de o muzică special compusă de artişti, agrementată cu cântec de păsări. Dacă opera este profană, ea este în acelaşi timp o referinţă la caracterul spiritual al capelei. În Turnul castelului, au creat Cristalizatorul, o piesă misterioasă, constituită dintr-un cilindru transparent care conţine un îngrăşământ organic. Noaptea, acesta este încălzit, iar ziua, se răceşte şi formează un un cristal ascuţit. Cristalizatorul apare astfel ca o metaforă a ideilor care dispar în somn pentru a se pierde în vise.

Alex MacLean, Oil seirls on tailing pond, Canada

Un arbore acoperit cu o armură. Finlandezul Antti Laitinen priveşte cu umor, ironie şi fantezie relaţiile armonioase sau conflictuale ale omului cu mediul înconjurător. În 2013, el a reprezentat ţara sa la Bienala de la Veneţia. De la începuturile carierei sale până la sfârşitul anilor ’90, Antti Laitinen se implica fizic în operele sale, care relevau o experienţă extremă. Performance-urile au lăsat apoi locul fotografiei şi video-urilor. În 2002, el a trăit patru zile singur într-o pădure din Finlanda, gol, fără să mănânce sau să bea. În 2006, a fost văzut căţărându-se prin zăpadă pentru a deschide un drum către mare (Attempt to split the sea). A navigat pe o plută în Marea Baltică pentru a construi un mic aisberg (Growler) sau a amenajat o insulă chiar în mijlocul Golfului Finlandei al cărei singur locuitor era (It’s my island). Când s-a hotărât să-şi facă autoportretul, s-a îngropat până la gât în mlaştinile din Haukipudas…

Gabriel Orozco, Flori Fantomă

Opera pe care a imaginat-o pentru Castelul Chaumont se înscrie în aria mai clasică a sculpturii şi instalaţiei, dar este la fel de surprinzătoare. El a decis să împodobească unul dintre platani cu o solidă armură metalică. „Fiecare castel are nevoie de un cavaler!, a exclamat el Aici este vorba despre arborii care pleacă la război, se bat şi se apără de oamenii care rănesc planeta”.

Cornelia Konrads a realizat o instalaţie compusă din ramuri, muşchi, articulate discret cu cabluri de oţel. A ales o insuliţă de vegetaţie, densă, cu caracter ermetic, care poate reflecta ideea „unei tranziţii între interior şi exterior, impresia unei treceri către spaţii diferite”. Prin omogenitatea lor, operele Corneliei Konrads par aproape un camuflaj. Ele suscită însă întotdeauna un şoc privitorilor. Ca şi coregrafa Pina Bausch, Cornelia Konrads s-a născut la Wuppertal, şi caută, ca şi ea, „limitele dintre vis şi realitate, acea conştiinţă mai curând senzuală şi emoţională, decât conceptuală şi intelectuală”.

Gerda Steiner şi Jorg Lenzlinger, Instalaţii din Capela Castelului

Figuri tutelare ale domeniului, sculpturile lui Christian Lapie se înrudesc cu arborii din jur, prin dimensiunea lor şi prin corpurile de lemn de stejar. Sculptorul condensează o atmosferă, cea a parcului, a fluviului, a memoriei colective, conversează cu arborii, cu bolta cerească. Constelaţia fluviului este o piesă „foarte densă, aproape ca o pilă atomică”. Ea comportă un ansamblu de 18 figuri, care dau impresia că sunt legate, sudate între ele. Spaţiul le menţine împreună. Aceste figuri gigantice au 6,40 de metri înălţime şi se văd de departe. Înainte de a reprezenta figura omenească prin trunchiuri gigantice de stejar, Christian Lapie era pictor. După un studiu în Amazonia, Lapie a trecut definitiv la sculptura monumentală, la aceste figuri de lemn brut calcinat. Figurile sale hieratice sunt împrăştiate peste tot în lume, din India în Franţa şi din Camerun în Japonia.

Edward Burtynsky

Cele 7 fotografii de Melik Ohanian, expuse la Domeniul Chaumont-sur-Loire fac parte din seria Stuttering, realizată anul trecut în Grădina Botanică din Palermo. Prezentată pe un ecran, fiecare imagine este dublată de o alta, graţie unei variaţii focale. Această schimbare subtilă provoacă o oscilaţie vizuală, o „bâlbâială” a imaginii care sugerează „Bătăile inimii naturii. Am descoperit această tehnică în jungla columbiană. Dar am înţeles că nu voi avea timp să mă întorc în Columbia. Am ales deci ca subiect Palermo care adăposteşte una dintre cele mai vechi Grădini Botanice din Europa”. Artistul creează un obiect hibrid, o nouă manieră de a prezenta imaginea. Imaginile din Stuttering evocă lumea originară, într-o prezenţă simultană a trecutului şi a prezentului. Nu există nicio prezenţă umană în aceste „frunzişuri palermitane”.

Melik Ohanian, Stuttering

Xavier Zimmermann s-a concentrat din 2005 asupra peisajului. El consideră că, spre deosebirte de ceea ce îşi pot imagina oamenii, problema privirii se află mult prea rar în operele artiştilor. Zimmermann lucrează în trei timpi: scenariul, reperarea, motivului şi luarea de vederi. Procedează prin serii, punând accentul pe „ceea ce nu se mai vede”. Şi într-adevăr, privind fotografiile lui, spectatorul le descoperă împrospătate. Există în ele un sentiment al plenitudinii care se apropie de poezie. La castel el expune două serii Peisaje obişnuite şi Canopée. În ambele cazuri, îşi „îndreaptă privirea către detaliu. Peisajul are în acelaşi timp o imagine globală şi detalii neînsemnate. Încerc să încetinesc percepţia”. Pentru seria Canopée, a lucrat in situ. S-a ridicat în nacelă la 27 de metri deasupra solului, dimineaţa devreme, când ceaţa se risipeşte şi lasă să se întrevadă, ca prin farmec, primele linii ale arborilor.

Jean-Christophe Ballot, Australia

Avizaţii îşi amintesc de junglele suburbane ale lui Jean-Christophe Ballot, arhitectul fotograf care surprindea cu camera sa vacarmul megapolisurilor asiatice sau americane. Era îndrăgostit de spaţiile vaste. Este şi acum, dar atenţia lui se îndreaptă către dezordinea naturii. În fotografiile sale, se regăseşte maniera picturală care evocă atât stampa japoneză, cât şi abstracţia minimalistă. Fotografia devine pretextul unei meditaţii zen, al unei linişti interioare în care corpul se dizolvă.

Xavier Zimmermann, Canopee

Un alt fotograf, Alex MacLean, realizează, de trei decenii, vederi ale cerului. Americanul, pilotându-şi elicopterul, vede şi apasă pe butonul obiectivului său. Pământul văzut de acest licenţiat în arhitectură al Universităţii Harvard nu seamănă cu frumuseţile naturale exaltate de un alt mare fotograf Yann Arthus Bertrand. Vederile sale oblice se focalizează întotdeauna în jurul semnelor de netăgăduit ale poluării atmosferei. El creează imagini picturale, continuând, în acelaşi timp, să apese pe butonul de alarmă.

Naoya Hakateyama, A Bird

Indiferent de subiectul care îl interesează, fotograful canadian Edward Burtynsky rămâne un militant ecologist, martor angajat al distrugerilor mediului înconjurător. De formate imense, fotografiile lui dau măsura peisajelor miniere sub cerul liber, carierelor abandonate, şantierelor navale, barajelor şi altor situri colosale. În ultimii ani, artistul s-a concentrat asupra fluxurilor lichide ale planetei pe care le numeşte Oil sau Water. Ultimul său proiect, Water, măsoară scara şi impactul consumului şi industrializării umane asupra rezervelor mondiale de apă. Nervurile lichide care striază suprafaţa Terrei creează motive abstracte.

Edward Burtynsky, Nickel Tailings #30, Ontario

În sfârşit, fotografiile lui Naoya Hatakeyama au ca subiect, în egală măsură, peisajul şi frumosul, ambele evocând fapte dramatice. Ultima serie a fotografului japonez, care l-a făcut, de altfel, celebru, relatează un soi de pelerinaj către locurile copilăriei, distruse de tsunami în 2011. Acest peisaj sfâşietor creează un fel de stupoare amestecată cu fascinaţie. Este şi cazul celor două serii expuse la Chaumont-sur-Loire, intitulate A Bird şi Water. Pentru prima dată, Naoya Hatakeyama lucrează în colaborare cu ingineri în demolări pe situri miniere. El fotografiază exploziile declanşate pentru a extrage minereul, în momentul precis al detonării. Este o serie de 17 fotografii spectaculoase, în care se regăseşte de fiecare dată aceeaşi pasăre care, atât de fragilă, pare totuşi să sfideze cerul apocalipsei. Cea de a doua serie este o vastă frescă realizată în subsolurile din Tokyo, urmărind râurile subterane. Imaginile sunt picturale şi neliniştitoare.

Toţi aceşti artişti sunt adevăraţi alchimişti care practică modificarea substanţelor, convertesc obiectele banale în materii nobile şi fascinante, amintesc că, aşa cum spune Tunga, “operele au un suflet”, că arta şi frumuseţea ne aduc speranţa propriei noastre transfigurări interioare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.