România s-a trezit cu un supra-organ specializat în recomandări obligatorii

Vestea proastă a anului este adoptarea legii privind supravegherea macro-prudenţială, trimisă acum la promulgare la preşedinte (care, evident, nu va avea nicio reţinere să o promulge, în ciuda celor de mai jos).

Legea instituie un comitet din 9 ultra-prudenţi, dintre care 5 înseamnă doar şefimea BNR, care vor emite recomandări şi avertizări referitoare la marile riscuri care ne pasc zi de zi. Aceşti 9 sfinţi, ca şi cei care lucrează pentru ei în comisiile tehnice sau în secretariat, sunt total imuni la orice răspundere penală sau civilă pentru ceea ce fac în această calitate de macro-prudenţi (sau de lucrători pentru macro-prudenţi): ei „nu răspund civil sau penal pentru îndeplinirea sau omsiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor legate de activitatea Comitetului, dacă aceştia au acţionat cu bună credinţă” (art. 11 alin.3). Este o imunitate de răspundere penală şi civilă similară cu cea acordată deja şefimii BNR prin Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR. O imunitate care este cu mult, enorm de mult mai tare decât imunitatea parlamentarilor şi chiar a preşedintelului de ţară: (i) ea se extinde şi la răspunderea civilă pentru cauzarea de prejudicii, nefiind limitată la răspundrea penală; (ii) ea nu poate fi ridicată; în cel mai restrictiv caz, dacă vor fi acţionat cu rea-credinţă, macro-prudenţii vor putea fi sancţionaţi civil sau penal; doar că, în sistemul nostru de drept, buna credinţă se prezumă. Iar BNR, ca şi Comitetul macro-prudenţei nici măcar nu sunt prevăzute în Constituţie!

Destinatarii principali ai recomandărilor şi avertizărilor Comitetului sunt Guvernul, BNR şi ASF, dar printre destinatari poate fi şi Parlamentul, precum pot fi printre destinatari şi instanţele, direct sau prin intermediul ÎCCJ sau al CSM, ba chiar şi Curtea Constituţională. A se observa că, în baza art. 10 alin.2 din această minunată lege a unei minunate lumi noi, „recomandările şi avertizările emise nu se publică în cazul în care publicarea acestora poate avea repercusiuni la adresa stabilităţii financiare”. Aşadar, sub masca atenţiei pentru stabilitate financiară, se pot emite orice fel de recomandări şi avertizări – noi nu vom şti niciodată de ce unele legi vor fi fost respinse ori modificate după recomandările comitetului şi de ce unele soluţii judiciare vor fi fost luate după aceleaşi recomandări. Nu vom şti de ce vor fi fost salvate bănci falite sau asigurători frauduloşi cu riscul falimentului şi al ruinei cetăţenilor. Căci, acest comitet este, nu-i aşa, coordonatorul gestiunii crizelor financiare (art.3 alin.5 din „lege”), iar noi, plebea, nu trebuie să ne punem prea multe întrebări. Tocmai de aceea, Comitetul nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea niciunei autorităţi, instituţii, organism public ori privat, nici măcar de la Parlament sau puterea judecătorească.

Aberant este că aceste recomandări şi avertizări sunt obligatorii pentru destinatari – a se vedea art.4 alin.2 din lege, de unde rezultă că destinatarii recomandărilor sau avertizărilor „trebuie să adopte măsurile corspunzătoare, inclusiv emiterea de reglementări, în vederea respectării recomandărilor”. Redactorul legii nu prea le are cu gramatica, din moment ce ne plasează în plin oximoron (recomandările trebuie respectate, destinatarii recomandărilor trebuie să adopte măsurile corespunzătoare…), dar grav este că legea transformă Guvernul în simplu executant al „recomandărilor şi avertizărilor” Comitetului. Poate că şi Parlamentul va primi recomandări secretoase, cine ştie? Poate şi sistemul judiciar, că tot se fac seminarii pe această temă pe la Sinaia…

Să zicem că, după adoptarea legii dării în plată, comitetul se întruneşte şi, pentru că, nu-i aşa, legea prezintă risc sistemic, se emite avertizare de către comitet şi/sau recomandare de reglementare. Destinatarii – guvern şi parlament – trebuie să ia măsuri, inclusiv prin emiterea de reglementări, să zicem, suspendarea efectelor sau abrogarea legii. Nu-i aşa că destinatarii „recomandării” nu ar avea de ales? Să zicem că, luându-se după îngrijorările FMI şi ale CE, comitetul va constata că litigiile colective pe clauze abuzive sunt risc sistemic. Destinatarii – guvern, parlament, instanţe, CSM, Curtea Constituţională – vor trebui să ia măsuri. Spre exemplu, să abroge art.12-13 din Legea clauzelor abuzive. Sau, mai simplu, să le declare ne-constituţionale, că tot au judecătorii Curţii Constituţionale pe rol nişte excepţii cu această temă (notă: pronunţarea este amânată pentru 7 aprilie, asta după ce cauza s-a repus pe rol pentru balotaj al voturilor …). Ori instanţele ar putea, un pic mai greu, dar nu imposibil, să trântească toate procesele colective cu această temă. Avant la lettre, ÎCCJ a comis-o deja, în data de 23 martie, într-un dosar colectiv (întorcând cu 180 de grade precedentele stabilite în anii 2013-2015, toate în favoarea consumatorilor).

Aveam, anul trecut, în august, când am mai scris despre proiectul acestei legi, convingerea că se tinde la a se elimina din Constituţie principiul separaţiei puterilor în stat. Acum mă tem că trebuie să vă dau o veste şi mai proastă: puterile în stat nu mai există în faţa recomandărilor acestui comitet, o entitate care nu îşi mai extrage legitimitatea din voturile noastre, ci din sfinţenia importată de la Comitetul European pentru Risc Sistemic şi de la Banca Reglementelor Internaţionale (banca centrală a băncilor centrale, o instituţie ceţoasa cu sediul în Elveţia).

România devine un stat teocratic, fiind condusă de un sinod/sanhedrin de preoţi macro-prudenţi în frunte cu un ayatollah, guvernatorul etern. Şi să nu faceţi nicio greşeală în analizele voastre: fără îndoială, dl Iohannis va promulga această lege.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.