Ascensiunea calculată și proiectul european al lui Macron

„Cea mai mare putere mondială este în acest moment Europa, dar este singura putere care nu își recunoaște acest statut. Marile puteri au fost create de cuceritori: Rusia este un cuceritor, la fel și China, și SUA. În Europa încercăm să creăm o mare putere altfel, așa cum au făcut elvețienii cu secole în urmă, unindu-ne împotriva dușmanilor. Trebuie să creăm o Europă a apărării, a securității, care să fie gata să preia de la americani conducerea NATO (…) Nu am putut face asta înainte pentru că eram sub umbrela americanilor, iar Germania era prea aproape de război. Acum, nimeni nu se mai îndoiește de democrația germană, iar americanii nu mai sunt aici.“ Sunt opiniile economistului Jacques Attali, fost consilier al președintelui Nicolas Sarkozy și unul dintre marii strategi ai politicii franceze.

Attali este și unul dintre mentorii viitorului președinte al Franței, Emmanuel Macron, un președinte a cărui ascensiune pare să fi fost atent calculată în laboratoarele politicii franceze și al cărui mandat poate urma liniile directoare ale lui Attali, după cum sugerează The Wall Street Journal. „Când hotărăști să faci ceva, trebuie să faci asta cel mai bine – să vrei să devii miliardar când începi un start-up. Sau să devii rege. Eu vreau să schimb regimul“, le spunea Emmanuel Macron, în 2015, reporterilor de la The Wall Street Journal. Era pe atunci ministru al Economiei. Acum mai are un pas, turul al doilea al alegerilor, până să devină cel mai tânăr președinte al Franței. Jurnaliștii britanici de la The Spectator consideră însă că Macron va fi mai degrabă „împăratul Europei“.

Drumul spre înalta societate

Fost membru al unui guvern socialist, Emmanuel Macron este departe de electoratul tradițional al partidului. Ca și fostul premier Manuel Valls (cel care a trădat Partidul Socialist pentru a susține ambițiile prezidențiale ale lui Macron), președintele ales al Franței se vrea un aristocrat. „Nu am nimic de învățat din măruntul mediu parizian“, le spunea el reporterilor, după câștigarea primului tur al alegerilor. Mediul preferat al lui Macron este altul: a urmat cursurile unui liceu iezuit, o facultate de filozofie în Paris, apoi de științe politice și, în final, Școala Națională de Administrație (ENA), cea care adună crema Franței – Macron este un „enarh“. În studenție a fost unul dintre asistenții filozofului Paul Ricoeur. A studiat dansul, pianul, pentru a-și impresiona mereu noii mentori și pentru a urca repede în înalta societate, iar agenda sa de contacte era impresionantă la nici 30 de ani. „Voi fi președintele Republicii“, își amintește un fost profesor răspunsul lui Macron la întrebarea „unde te vezi peste 30 de ani?“. The Wall Street Journal scrie că acest profesor l-a sfătuit pe Macron să nu intre în politica obișnuită, pentru că nu-i va aduce stabilitatea materială dorită.

Inteligent, suplu, rapid și fermecător

Până să devină președinte, Macron a fost bancher. Alain Minc, unul dintre strategii politicii franceze, a fost și printre mentorii lui Macron. „Avea toate calitățile unui mare om de afaceri: inteligent, suplu, rapid și fermecător“, spune despre el Alain Minc, și el un „enarh“. Sunt calitățile care l-au adus pe Macron în atenția vânătorilor de capete ai băncii Rothschild&Cie. Pe atunci inspector de finanțe, Macron părăsește postul bugetar plătind 50.000 de euro și începe cariera de bancher, ajungând să încheie o fuziune între Nestle și o divizie a companiei americane Pfizer, ceea ce i-a adus primele milioane de euro.

Politicienii nu trebuie să fie lachei

În 2010, când criza financiară făcea necesară reîmprospătarea clasei bancherilor francezi, Macron era considerat deja o stea în ascensiune. Așa a fost remarcat de noul sau mentor, Francois Hollande, cel care l-a adus din mediul bancar la Elysee, în calitate de șef-adjunct de cabinet, în 2012. Este numit ministru al Economiei, poziția din care Macron a revoluționat codul francez al muncii, o reformă extrem de liberală. Macron a țintit mai departe: în aprilie 2016 creează mișcarea „En Marche!“, finanțată de mari companii și bănci, și are în vedere candidatura prezidențială. Hollande, un politician format în tabere socialiste și purtând mapele lui Francois Mitterand, decide imediat să-l demită pe cel care îi devenise rival și avusese o ascensiune atât de diferită de a sa. „Este o chestiune de loialitate personală și politică“, spunea președintele. Macron îi dă lovitura celui care l-a ajutat în ascensiunea și își regizează momentul: decide să plece cu vaporul pe Sena, de la Ministerul Economiei la Elysee, pentru a-și depune demisia. „Când un președinte numește pe cineva în funcție, acesta nu devine un lacheu“, a spus, atunci, Macron. Să nu ne înșele această dispută de la finalul mandatului ministerial al lui Macron. Făra sprijinul președintelui Hollande, fără refuzul său de a mai candida pentru un mandat (fapt fără precedent în a Cincea Republică), fără sistemul alegerii unui candidat prezindențial printr-un soi de alegeri primare (sistem care s-a dovedit catastrofal pentru Partidul Socialist) și fără scandalul apărut într-un moment esențial al campaniei republicanului Francois Fillon (scandal orchestrat de rivalul Hollande, sugerează acesta), candidatura lui Macron nu ar fi avut șanse. Hollande, candidatul care s-a sinucis politic de mai multe ori pe durata mandatului, a dat însă o lovitura când și-a ales moștenitorul.

Se îndreaptă Franța spre dezastru?

La câteva zile după numirea la Ministerul Economiei, Macron îl invita în Franța pe Sigmar Gabriel, omologul său german și lider al Partidului Social-Democrat, căruia îi propune un acord pentru ridicarea UE la nivel de mare putere: Germania să investească mai mult, iar Franța să devină o economie model, renunțând la beneficiile sociale generoase. Acum, după aproape trei ani, Macron devine președinte, iar social-democrații germani au șanse de a da viitorul cancelar. Strategia franco-germană sugerată de Attali pare să devină realitate. Britanicii de la The Spectator întrevăd însă un posibil dezastru: partidul prezidențial „En Marche“ nu are șanse la alegerile generale din iunie, alianțele vor fi greu de realizat, iar extrema-dreaptă și extrema stângă vor rezista „revoluției“ previzionate de Macron. Sindicatele franceze, farmaciștii, fermierii, șomerii vor ieși în stradă împotriva „împăratului Europei“, iar sprijinul pentru marele său proiect european se poate evapora la fel de repede precum a apărut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.