Asemenea lui Paciurea şi, mai ales, lui Brâncuşi, Dumitraş evadează din istoria occidentală a sculpturii

Anul acesta am avut onoarea de a participa la Simpozionul de Sculptură artFORest, ediţia a XX-a în urma invitaţiei artistului Maxim Dumitraş, eveniment ce a avut loc, conform tradiţiei, în oraşul Sângeorz Băi, judeţul Bistriţa Năsăud. Şi astfel, am avut ocazia de a purta un dialog deschis cu gazda acestui eveniment care s-a preocupat să îmi creeze un mediu familial alături de ceilalţi invitaţi.

Maxim Dumitraş este un artist originar din Sângeorz Băi, absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj Napoca, Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor din Paris, Franţa (A.I.A.P.) şi director al Muzeului de Artă Comparată din Sângeorz Băi. Şi spun artist, fiindcă domeniul de activitate al lui Maxim nu se opreşte la sculptură: „Am început de mic, nu am avut altă direcţie decât arta plastică, deşi nu ştiam ce înseamnă să fii sculptor sau pictor. Prin clasa a V-a mergeam pe dealurile Sângeorzului, eram în contact direct cu natura, care mi-a deschis drumul către creaţie. În clasa a VIII-a am fost primul ucenic al unui profesor care m-a învăţat multe, începând de la pirogravură, desen, pictură şi până la sculptură – de acolo am deprins îndemânarea pentru mai multe domenii ale artei plastice.”

La Cluj în timpul studenţiei Maxim lucrează timp de 4 ani în atelierul profesorului Moţu Nistor după care se întoarce la Sângeorz Băi unde îşi deschide propriul atelier şi începe munca. Urmează apoi cursurile Academiei de Artă din Cluj Napoca iar în prezent studiază un master în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Ce reprezintă lucrările artistului Maxim Dumitraş?

La rugămintea mea de a-mi descrie activitatea artistică, Maxim îmi confesează cu modestie despre lucrările lui, insistând pe faptul că opera unui artist poate fi dezbătută mai bine de către un critic de artă şi nu de artist: „Am lucrat pe anumite cicluri, începând cu locuirile care pleacă din tradiţia populară, de la coşniţă, folosind nuiele, lut şi am ajuns astfel la un alt ciclu: verigile. Veriga este un concept propriu – în fiecare ţară din Europa am expus câte o verigă. Imaginar, aceste verigi se vor întâlni cândva şi vor forma un lanţ al prieteniei, ele fiind simboluri ale relaţiei pământ-cer, a trecerii dintre cele 2 spaţii. De 5 ani lucrez la un alt ciclu care se numeşte „Absenţe încercuite” – un fel de sculptură care se detaşează de pe soclu – precum Brâncuşi ataca problema zborului, dar suprafaţa sculpturală era legată de soclu, eu încerc să mă despart de soclu şi sculptura să plutească, să fie suspendată, şi să încercuiesc o porţiune a văzduhului – uneori absenţa încercuită încercuieşte artistul. Şi mai am un ciclu, de deal-vale pe care îl reprezint prin forme minimale: plec de la ideea dealului în contradicţie cu un alt plan, cel al văii… şi obţin aceeaşi dualitate prezentă în lucrările mele, ca principiile prime de bine-rău.”

În 2008, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate artistică, editura Eikon publică albumul „Maxim Dumitraş. De la natură la sens”, ediţie ce dezvăluie importantele lucrări ale lui Maxim însoţite de critici din partea unor nume mari din domeniul artistic.

The family

Pavel Şuşară:

„Lăsând la o parte toate celelalte preocupări artistice ale sale şi analizând exclusiv preocuparea pentru tridimensional, observaţia care se impune de la sine este aceea că Maxim Dumitraş nu este exclusiv sculptor, în sensul consacrat al cuvântului. Manualitatea sa ieşită din comun şi efervescenţa gândirii pe marginea formei fac din el un constructor, în ceea ce priveşte execuţia, şi un arhitect, în ceea ce priveşte concepţia. Formele sale au, în permanenţă, o dublă funcţiune: una priveşte obiectul în sine, cu datele sale proprii de expresie şi de comunicare, iar cealaltă plasează totul într-un spaţiu al comentariului, al reflexivităţii şi al autoreflexivităţii. Creând forme noi, sculptorul adaugă realului modalităţi de agregare pe care acesta nu le-a generat singur, dar, în acelaşi timp, el reflectează chiar asupra mecanismului de instituire a lumii, propune o variantă scurtă a drumului de la amorf la structură, de la inert la dinamic, de la indiferent la semnificativ, de la materie la spirit, de la Pământ la Cer. Acest traseu ascensional, care purifică permanent discursul, care elimină materia până la limita suportabilităţii şi care dă prevalenţă aerului şi luminii în disputa lor cu plinul şi cu opacitatea este, în afara oricărui dubiu, unul de factură mistico-iniţiatică. […] Citită în această cheie, sculptura lui Maxim Dumitraş, iar prin sculptură trebuie înţelese şi instalaţiile lui, performance-urile care implică materialele şi formele sculpturii, episoadele de land art etc., oferă toate caracteristicile unui artist Oriental, care refuză anecdota şi figurativul pentru a surprinde şi comunica energiile subtile ale materiei, forma ca interioritate, ca eveniment spiritual şi creaţia însăşi ca formă de cunoaştere şi de contopire cu transcedenţa. Asemenea lui Paciurea şi, mai ales, lui Brâncuşi, Dumitraş evadează din istoria occidentală a sculpturii, din istoria clasico-renascentistă şi fuge în protoistorie, în substrat, în Vechiul Testament, în nonfigurativ şi în combustia interioară, nondiscursivă, a creaţiei, în atemporal şi în iluzia veşniciei.”

Gumusliuk – 2007

Vasile Duda:

„Maxim Dumitraş s-a format într-un spaţiu în care tradiţia sau, mai exact, ceea ce într-o firească accepţiune considerăm a fi tradiţional mai răzbate şi se manifestă ca un dat contemporan. O sumedenie de forme arhetipale care şi-au părăsit acel rost iniţial continuă să îmbie ochiul cu forme bizare, cu forme a căror estetică intuitivă stârneşte reacţii amestecate sensibilităţii umane. Împletitul nuielelor şi lipirea cu lut se desprind prin normalitate din acele modalităţi primordiale de marcare a spaţiului prin uman. Locuirea, îngrădirea unui spaţiu pentru a proteja un interior, un lăuntru, adică miezul lucrurilor, printr-un înveliş firav şi totuşi aspru, pare ideea ce guvernează preocupările artistului în perioada ’80-’90. Lucrările acestei perioade, intitulate simplu „Locuire”, confecţionate din nuiele, argilă şi acrilic, sintetizează probabil microuniversul zidit al coşniţelor atât de întâlnite, până nu demult, în zonă şi aduc surprinzător în lumea noastră „forma suflet” a locuirii, ca idee nu doar de marcare a unui spaţiu, cât mai ales de însufleţire a unui conţinut. A locui înseamnă deci a însufleţi, a umple cu acea sclipire colorată a vieţii un conţinut ce cuprinde instantaneu timpul trecut şi prezent, oferind intuitiv şi perspectivele unor alte maleabilităţi.”

Cosmin Năsui:

„Cu certitudine, creaţia lui Maxim Dumitraş este din plin populată de forme laconice. Sculpturile sale sunt construite pe principiul „includerii absenţei” spaţiului, a transformării golului într-o „prezenţă” fizică. Datorită acestui demers creativ formele sale sunt traversate constant de forţe şi tensiuni chiar şi în ipostazele lor monolitice. După dizolvarea prin abstractizare până la dispariţia corpului fizic al sculpturii, el s-a mutat într-o lume a ideilor. Practicarea unei sculpturi de idee, ori de concept poate produce forme imateriale, ce „ating eterul”, sugerate ori induse prin câteva gesturi vizibile.”

Maxim Dumitraş îmi continuă povestea artistului remarcând oamenii pe care i-a întâlnit şi care i-au fost alături în tot acest timp: „Despre mine a scris Pavel Şuşară care mă cunoaşte de aproape 20 de ani şi care m-a susţinut psihologic – ţinem o legătură strânsă şi apropiată. Am avut şi marea ocazie de a-l cunoaşte pe pictorul Ion Dumitriu cu care am lucrat şi pe Teodor Moraru care a avut lucrări expuse la Sângeorz Băi. De obicei sunt înconjurat de mulţi prieteni şi neapărat cei din jurul meu trebuie să facă parte din familia de creatori. Aşa am conceput satul artistic din Dosul Gârciului, care este dincolo de prietenie – suntem legaţi de creaţie, o comunitate de artişti.”

Simpozioane, expoziţii şi premii

Prima expoziţie personală a lui Maxim Dumitraş se petrece în anul 1976 la Sângeorz Băi urmând apoi să expună anual atât în ţară cât şi în Letonia, Elveţia, Ungaria, Franţa, Germania, Olanda şi Belgia. Printre expoziţiile de grup alături de alte nume mari ale sculpturii autohtone, se numără cele din Bucureşti, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Arad, Reşiţa, Baia Mare, Chişinău.

Începând cu anul 1978, Maxim Dumitraş organizează simpozioanele de la Sângeorz Băi la care este atât gazdă cât şi participant. Pe lângă acestea Maxim a participat şi participă în continuare în fiecare an la simpozioane de sculptură din întreaga lume (Spania, Grecia, Turcia, Germania, Franţa, Bulgaria, Republica Moldova, Rusia) cu lucrări în marmură, piatră şi lemn.

Printre premiile artistului amintesc:

–    în 1994 – Marele Premiu pentru Film, acţiunea plastică „Zidire”, „Turnul Babel”, Beclean;

–    în 1998 – Premiul Fundaţiei Artexpo, Bucureşti;

–    în 2000 – Premiul „Pământul şi Arta” al Muzeului Agriculturii din România;

–    în 2003 – Medalia omagială „Ion Irimescu – 100”, acordată de Ministerul Culturii şi Cultelor;

–    în 2004 – Premiul special pentru sculptură „Mihail Grecu”, Saloanele Moldovei, Bacău, Chişinău şi Medalia „Meritul Cultural”.

„După 30 de ani de activitate, acum 2 ani am avut o expoziţie foarte mare, o retrospectivă – un bilanţ a 30 de ani de muncă, la Chişinău, după care am adus această expoziţie la Muzeul de Artă din Timişoara unde am avut peste 250 de lucrări de desen, pictură şi sculptură”, spune Maxim la 54 de ani.

Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz Băi

Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz Băi este un concept unic nu doar în România cât şi în Europa. Este parte a Complexului Muzeal Bistriţa Năsăud fiind considerat o instituţie importantă a judeţului.

Cum a luat naştere acest muzeu şi ce îi oferă unicitatea îmi mărturiseşte Maxim Dumitraş: „În urmă cu 20 de ani, chiar 25, exista un muzeu local, cu o mică colecţie de pictură a artistei Ileana Antonu şi cu câteva lucrări de etnografie ale profesorului meu de desen Teodor Câmpeanu. S-a realizat acest mic muzeu orăşenesc după care prin ’78 am preluat eu acest muzeu care de fapt era o casă, o donaţie a prefectului de Bistriţa Năsăud, Solomon Halita. Cu ajutorul primăriei şi a unor prieteni care m-au sponsorizat am înfăptuit proiectul existent acum. Pe perioada a 15 ani am realizat construcţia deoarece dispuneam doar de forţe locale şi de puţine resurse financiare. Am adunat obiecte din zonă şi am început simpozioanele de artă de la Sângeorz Băi în care invitam în fiecare an 10-15 artişti, în funcţie de buget care creau aici, iar o parte din lucrările lor rămâneau în patrimoniul muzeului. Atunci m-am gândit la o relaţie între obiectul de influenţă populară cu obiectul creat de artist. Obiectul este tratat sub formă de instalaţie, un nou concept de ready-made, în relaţie cu arta contemporană. Muzeul de Artă Comparată este un muzeu meta-vizual în care fiecare om care intră îşi reinventează muzeul, fiindcă deţine această poliţă de deschidere vizuală. În fiecare an schimb o parte din lucrări şi refac instalaţiile, adăugând sau înlocuind cu noi lucrări. Pe lângă acestea, avem un proiect numit „Formă şi dialog” în care invităm scriitori, poeţi şi prezentăm câte un artist plastic cu o expoziţie temporară. Avem şi o bibliotecă video în care am făcut multe documentaţii ale artiştilor ce expun în muzeu şi a celor din afară. Este un muzeu viu şi sper să aibă deschidere şi Muzeul de Land Art în care încercăm să păstrăm această legătură între contemporan şi arta ecologică, pădurea, pământul, apa.”

Am vizitat pentru a doua oară Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz Băi şi am observat într-adevăr schimbările pe care Maxim Dumitraş le face de la an la an, regăsind în acelaşi timp şi obiecte de la prima vizită.

Pe lângă lucrările lui Maxim, muzeul a reunit de-a lungul timpului lucrări a sute de artişti printre care: George Apostu, Ion Dumitriu, Nicolae Fleissig, Alexandru Chira, Dorel Găină, Teodor Moraru, Theodor Pallady, Gheorghe Zărnescu, şamd.

­

Simpozioanele de Sculptură de la Sângeorz Băi

Primul simpozion de sculptură de la Sângeorz Băi a avut loc la iniţiativa lui Nicolae Fleissig, artist stabilit în Franţa din 1982, fost profesor al lui Maxim Dumitraş. Proiectul este dus mai departe de la an la an de către Maxim: „Au fost mulţi ani când le-am organizat cu sponsori iar acum, de câţiva ani încoace am făcut nişte proiecte cu Ministerul Culturii, am obţinut şi de la Complexul Muzeal câteva resurse, uneori şi de la Centrul pentru Cultură Bistriţa Năsăud. Din partea primăriei mai puţin, fiindcă are alte opţiuni şi nu prea participă la manifestări culturale. M-au ajutat şi prieteni, sponsorizând aceste evenimente şi aşa încercăm să le continuăm. La simpozioane invit şi artişti cunoscuţi, dar şi artişti tineri pe care îi cunosc la expoziţii şi care consider că au ceva de spus. Mă lupt în acelaşi timp să fie plătit şi artistul, fiindcă în general în România artistul este aşa… o confuzie de cadouri, este privit ca o vacanţă, pe când eu cred că artistul trebuie recompensat fiindcă el trăieşte din munca lui şi trebuie să îşi continue profesia.”

Proiectul de viitor al lui Maxim îl reprezintă înfiinţarea unui muzeu în aer liber în locul numit Dosul Gârciului, aflat la aproximativ 4 km de oraşul Sângeorz Băi la poalele munţilor Rodnei: „Cam şase luni pe an lucrez în străinătate iar în restul timpului la Sângeorz Băi unde mă ocup de Muzeul de Artă Comparată şi mai nou de o aripă nouă a muzeului, un muzeu de Land Art, un sat artistic, unde sunt atelierele a şapte artişti. Iar printre primele lucrări ce vor fi expuse acolo sunt cele de la simpozionul de anul acesta, cele din andezit şi metal. Tot acolo vom muta şi lucrările din anii anteriori, aflate pe dealul de lângă hotelul Hebe.”

Maxim Dumitraş are ateliere de lucru în Franţa şi în Spania dar, deşi a a avut ocazia de a se stabili de multe ori în străinătate, nu a făcut-o, fiindcă, spune el, are multe de transmis aici, în locurile sale dragi: „Nu fac patriotism  local, dar aici este un spaţiu minunat pentru creaţie şi inspiraţie.”

Maxim Dumitraş este un artist plin de viaţă şi optimism în ceea ce priveşte arta la noi în ţară. Deşi observă represalii asupra tinerilor artişti şi asupra culturii în general, îşi continuă munca şi încearcă să ajute şi să sprijine adevăratul talent pe care îl întâlneşte în călătoriile sale, oferind posibilităţi de dezvoltare a tinerilor creatori, invitându-i la simpozioane şi în tabere de creaţie: „Nu există reviste care să urmeze discursul artistic al unui artist. Ar trebui să existe galerii private, mai mulţi colecţionari – în străinătate sunt foarte multe. Este problema de cultură care nu se face la televizor şi care se instalează în mulţi ani. Însă eu am încredere că lucrurile se vor reaşeza.”

Specificaţii:

Surse poze: pozele The family, Inhabitancys şi Footsteps luate de pe www.maximdumitras.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.