ASF, făcută vinovată că a mărit peste noapte tariful RCA cu 40%

DCIM\100GOPRO\G0041206.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţine că, la nici 24 de ore după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară şi reprezentanţii transportatorilor s-au înţeles să îngheţe tarifele pentru poliţele de asigurare obligatorie, ASF a mărit substanţial plafoanele primelor. “Tariful ţintă comunicat de către ASF, în cuantum de 7.500 de lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa Bonus/Malus 0, are în final, un cu totul alt cost. La acel cost de 7.500 lei se adaugă încărcări pentru profit (aproximativ 5%), precum şi marja comercială (aproximativ 10%), conduce în realitate, la un cost de 8.625 de lei a poliţei RCA”, susţin reprezentanţii COTAR. Într-o intervenţie avută la B1 TV, Vasile Ștefănescu, preşedintele COTAR, a spus că adaosurile pot ajunge chiar şi la 10.000 de lei. ”Trebuia să se stabilească un tarif conform, dar ASF a uitat ce am stabilit şi în loc să plece de la tariful de 6.000, care ajunge până la 7.000 cu tot cu adaosuri, observăm că pleacă de la 7.500 şi cu adaosuri ajunge la 10.000 de lei! În nici 24 de ore! Vedem că ASF rămâne singurul vinovat! ASF şi Parlamentul trebuie să rezolve problema”, a spus Ștefănescu.

Oficialii COTAR spun într-un comunicat de presă că, în cadrul discuţiilor din data de 14.09.2016, purtate la Guvern, împreună cu reprezentanţii ASF, a fost agreat un cost al poliţei RCA, în baza raportului Milliman, pentru autoutilitare de peste 16 tone, clasa Bonus/Malus 0, la o valoare de aproximativ 6.000 de lei. „Observăm că în decurs de 24 de ore, costul iniţial al poliţei RCA, agreat în dată de 14 Septembrie, la Guvern, a crescut subit cu peste 40%. Recomandăm consiliului ASF să reanalizeze calculele în acord cu cele stabilite la Guvern, pentru că răbdarea noastră cu aceşti funcţionari de lux vicleni s-a încheiat! Dacă acest consiliu al ASF suferă de amnezie, îi reamintim valorile de cost agreate la Guvern, în baza raportului Milliman, pentru clasa B0 corespunzătoare următoarelor clase de autovehicule: autovehicule de taxi – 1.200 lei/an, autovehicule pentru transport persoane – 3000 lei, autoutilitare de peste 16 tone – 6000 lei”, a afirmat Ştefănescu.

Companiile de asigurare au transmis deja că îngheţarea preţului la RCA încalcă normele europene, dar şi pe cele locale şi că România riscă să fie sancţionată pentru încălcarea legislaţiei comunitare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.