Asfaltatorii români au început să cadă pe capete

Unul dintre cei mai importanţi asfaltatori români, compania Straco Grup, controlată de fraţii Alexandru şi Traian Horpos, a intrat în insolvenţă la propria cerere, cu datorii de 46,6 milioane de euro. Astfel, piaţa de construcţii consemnează în doar câteva zile a doua mare insolvenţă, după ce compania lui Radu Ouatu, Apolodor Com Impex, a intrat în incapacitate de plată. Anul trecut, acţionarii Straco, Alexandru Horpos (34,6%) şi Traian Horpos (24,75%), au fost arestaţi la domiciliu într-un dosar de evaziune, spălare de bani şi delapidare. În acelaşi dosar a fost implicat şi Dan Beşciu, care controlează afacerile Euro Construct Trading 98.

La dosarul de insolvenţă al Straco au fost acceptaţi drept creditori firmele Antrepriza Construcţii Montaj Nr. 4, controaltă de Florian Walter (fost Buşcă), Sorel Prod Corn 2000, Stefimar Eurocons, UniCredit Leasing Corporation şi Amfora Plus Trans. Straco a înregistrat afaceri în scădere cu 51% în 2014 iar profitul s-a ridicat la 134.000 de euro. Compania a avut aproape 600 de angajaţi. Fraţii Horpos au pus pe picioare afacerea Straco în 2003, când a prins contracte cu primăriile de sector din Bucureşti. Azi derulează lucrări de infrastructură la calea ferată Aţel-Micăsasa, într-o asociere cu firmele FCC, Alpine şi Azvi. Valoarea acestui contract, semnat în 2012, este de 747,5 mil. lei, iar lucrările sunt executate în proporţie de 64%. Compania a mai lucrat la varianta de ocolire a Deva-Orăştie şi la lotul doi al autostrăzii Orăştie-Sibiu.

Un alt drumar greu aflat în insolvenţă este Tehnologica Radion, compania lui Theodor Berna, pentru datorii de aproape 90 de milioane de euro. Tehnologica Radion este unul dintre cei mai mari beneficiari de contracte ale Primăriei Bucureştiului şi de-a lungul timpului a câştigat multe contracte cu statul. Conforn datelor ZF, constructorul a câştigat numai în 2009 şi 2010 contracte de achiziţii publice de 386 de milioane de euro. Printre principalele lucrări câştigate se numără cele de reabilitare şi întreţinere de străzi sau drumuri în partea de sud a ţării, în judeţe precum Ilfov, Giurgiu sau Dolj. Compania are 2.000 de angajaţi. Theodor Berna a fost arestat preventiv în 19 august, de Tribunalul Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.

Prima mare insolvenţă în rândul drumarilor români a fost Romstrade, compania lui Nelu Iordache. Compania avea pierderi de 11 milioane de lei şi o cifră de afaceri de 540 milioane de lei, la un număr mediu de 1.632 de salariaţi. Iordache a fost la un moment dat reţinut de DNA într-un dosar în care a fost cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani, şi a fost arestat preventiv la 2 decembrie, pentru 29 de zile, de Tribunalul Bucureşti. Principalii clienţi ai Romstrade au fost Aeroportul Internaţional Băneasa, CNADNR, DRDP Bucureşti şi Craiova, primăriile Deva, Voluntari şi Ploieşti, FDFEE Electrica Muntenia, Alpine şi Astaldi, potrivit raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la insolvenţa companiei.

În nordul ţării, la Satu Mare, compania PAS Trans Company, deţinută de “regina asfaltului”, Adela Giurgiu, în asociere cu soţul (fost vameş) şi cumnatul ei, a intrat în insolvenţă pentru datorii de aproape 25 milioane de lei.

Piaţa autohtonă a contrucţiilor a fost puternic afectată pe timp de criză, contractându-se cu 40%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.