Asociațiile ziariștilor dorm, agonizează sau se prăpădesc

Câte asociații ale ziariștilor sunt? Nimeni nu le-a numărat. Au apărut precum ciupercile după ploaie în anii ‚90. Ce au făcut ele de-a lungul anilor? Cât au schimbat lucrurile în societate? Cum au apărat drepturile jurnaliștilor? S-au spus multe. Că unele au pactizat cu partidele care s-au perindat la putere, că au promovat interesele unor foști membri ale partidului comunist, cu trese și insigne.

În orice caz, pe lângă propriile congrese, câteva festivități cu premii, legitimații și cotizații încasate de la membri, în majoritatea timpului trăiesc într-o amorțeală plăcută.

Doru Dinu Glăvan

UZPR – pensii pentru unii ziariști

Istoria Uniunii Ziariștilor Profesioniști – UZPR, așa cum este prezentată pe site-ul asociației, ar fi o poveste lungă despre activitatea sa din perioada interbelică. Din istoria mai recentă, aflăm că primii ani după Revoluția din decembrie 1989 au fost organizatorici, ocupați cu refacerea filialelor din țară și atestarea membrilor pentru a nu se afla printre ei foști activiști de partid cu funcții de conducere. Părerile sunt însă împărțite. „Ziariști rămași credincioși așa-numitelor valori ale comunismului au alcătuit o organizație numită Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Membrii UZP susțineau teza conform căreia numai ziariștii cu state vechi puteau fi membri – făceau eforturi pentru a-i înscrie pe ziariștii români la Federația Internațională a Ziariștilor, ceilalți doreau să rămână în sfera de influență a Moscovei, prin continuarea afilierii la Organizația Internațională a Ziariștilor, patronată de la Moscova, de către KGB“, scria Sorin Roșca Stănescu, pe blog.

Activitatea concretă s-a zbătut mai mult în lupte duse cu alte organizații de profil. După 1996, UZPR a încercat inițierea unei legi privitoare la Statutul Jurnalistului, „dar alte asociaţii – în special AZR – s-au opus, iar parlamentari de la diverse partide au încercat să transforme Statutul într-o lege a presei, cu mai multe prevederi punitive, decât drepturi pentru ziarişti, lege la care reprezentanţii Uniunii s-au opus în dezbateri şi au blocat toate încercările de acest fel“, scrie, pe site-ul Uniunii, fostul președinte Mihai Miron. Uniunea a realizat simpozioane tematice, a participat la reuniuni interne și internaționale, a iniţiat cursuri de perfecționare și organizează anual un concurs cu premii. Sunt alese, în fiecare primăvară, cele mai bune producții de presă scrisă și online, de carte de specialitate, de radio și televiziune.

Spun că sunt singura uniune de ziariști recunoscută ca fiind de „utilitate publică“, calitate în care doar membrii săi beneficiază de o pensie suplimentară, acordată prin Legea 83/2016, care a modificat Legea 8/2006. „Conform legii, beneficiază de această indemnizație membrii uniunilor de creație și de utilitate publică. În România nu există o altă organizație care să aibă cele două calități: de creație jurnalistică și de utilitate publică“, declara președintele Uniunii, Dinu Glăvan.

Actul normativ a dat însă naștere la controverse, întrucât cuantumul indemnizației se schimbă ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a indexării. Dispozițiile legii sunt folositoare îndeosebi pensionarilor jurnaliști din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale. „După cum ştiţi, începând cu data de 16 decembrie 2016, am început acordarea de adeverinţe pentru membrii noştri care se încadrează în prevederile Legii 83/2016. Ele sunt necesare la Casele de Pensii, dar se pot obţine numai după ce se solicită de la Uniune, conform unei cereri-tip, pe care o găsiţi în această rubrică, mai jos. Urmează procedura de verificare finală a dosarului fiecăruia de către Comisia de atestare, care va confirma calitatea de jurnalist profesionist. Se iau în considerare cel puţin 15 ani de lucru în jurnalism şi ultimii 5 ani (cel puţin) de fidelitate ca membru al UZPR“, scrie pe site.

Afacerea pensiilor și adeverințelor este cea mai mare realizare a UZR, alături de participarea, cu 15 ani în urmă, în 2002, la Convenția Organizațiilor de Media (COM) de la Sinaia, unde a contribuit la finalizarea Statutului Jurnalistului şi a unui Cod deontologic comun.

Deși în anii 2008-2009 numărul membrilor depășise 4.400, acum UZPR are 1.800 de membri, dintre care 1.374 erau înregistrați cu cotizația la zi, la 31.12.2016.

SZR și AZR – două asociații celebre și dispărute

Asociația Ziariștilor din România și-a încetat activitatea în urmă cu câțiva ani. „AZR nu mai există. La primul Congres din 1990, de la Brașov, au venit foarte mulți ziariști din fosta presă de partid, care ne-au depășit ca număr. Noi eram în minoritate – România Liberă, Trustul Expres, Cornel Nistorescu. La înființarea AZR a fost îmbulzeală mare. Toate plecările în străinătate se făceau prin AZR, pentru că atunci era o problemă cu pașapoartele. Mai târziu, după ce s-a renunțat la ele, nu a mai existat un interes din partea jurnaliștilor. Fondurile proveneau din cotizații, însă majoritatea nu le plăteau“, ne povestește Petre Mihai Băcanu, unul dintre inițiatori și fost director al României Libere.

Cristi Godinac

Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – victimă a regimului Băsescu

„Semnatară, la acea dată, a Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură mass-media, împreună cu patronatul presei din România și Uniunea Națională a Patronatului Român. Membru cu drepturi depline al FIJ și al Federației Europene al Jurnaliștilor, MediaSind a întocmit rapoarte privind situația presei. Din păcate, după instaurarea regimului Băsescu, atunci când noul președinte a început ofensiva împotriva presei și a jurnaliștilor, și MediaSind a fost lovită și îndriguită sistematic, până când, practic, ea a dispărut“, scria, în analiza sa, Sorin Roșca Stănescu.

În 2004, organizaţiile reprezentative din mass-media – Federaţia Sindicatelor Jurnaliştilor şi Tipografilor din România, Federaţia Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune, Federaţia Sindicatelor Unite din Televiziunea Română şi Societatea Ziariştilor Români – au înfiinţat în 2004 Uniunea Sindicală MediaSind, care a devenit apoi Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind.

Optimist și ambițios, sindicatul își propunea să realizeze ceea ce alte asociații de profil nu reușiseră înainte. „Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind a apărut ca soluție alternativă la diversele proiecte de organizare sindicală eșuate. Din păcate, foarte mulți lideri de organizații au trădat încrederea cu care au fost învestiți de către oameni, renunțând la principii, la valorile solidarității sindicale. În schimbul unor meschine foloase personale, unii dintre ei au fost «cumpărați» de angajatori pentru a-i face să renunțe la apărarea intereselor salariaților pe care îi reprezentau, mimând doar lupta sindicală.“

Și promitea membrilor transparență și seriozitate. „SRJ MediaSind nu va oferi membrilor săi bomboane de sărbători, nu va organiza acțiuni care să toace banii organizației. Fondurile adunate din cotizație, care este de 1% (deductibil, conform legii, din impozitul pe salariu), trebuie să acopere cheltuielile pentru asistența juridică, pentru constituirea unui (eventual) fond de grevă, pentru sprijinirea membrilor aflați în dificultate, pentru alte cheltuieli necesare ființării sindicatului“, după cum scrie pe site.

Acesta își continuă și azi activitatea, având propriul site, întâlnindu-se în Adunări Generale prin care își alege conducerea, organizând cursuri de jurnalism de investigație și eliberând legitimații prin care este recunoscut statutul de jurnalist al membrilor săi de către UNESCO și, ca rezultat, membrii au gratuitate la vizitarea diferitelor obiective turistice culturale, ONU, Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia Europeană.

Indira Crasnea, fost președinte CRP

Clubul Român de Presă, în legătură cu guvernanții

Se vrea cea mai importantă asociație de media. A întocmit primul Cod deontologic al ziaristului din România. Cuprinde 35 de societăți de media, 94 de jurnaliști și 6 companii simpatizante. Este condus de Consiliul de Onoare și este împărțit în două departamente: al Proprietarilor și al Jurnaliștilor. Din primul fac parte reprezentanții societăților de media, iar din al doilea, reprezentanți ai redacțiilor societăților care fac parte din Club și jurnaliști independenți.

Se consideră organizație neguvernamentală cu personalitate juridică, apolitică, înființată în 1998 pentru a promova interesele cu caracter profesional, economic și legislativ ale ziariștilor, editorilor și proprietarilor de presă, față de instituțiile statului de drept, mediul economic și de afaceri din țară și din străinătate. Potrivit Statutului, își dorește rezolvarea în interior a tuturor cazurilor de încălcare a normelor deontologice, ia atitudine publică promptă și fermă față de orice situație în care instituțiile statului lezează accesul la informație, libertatea presei și exercitarea profesiei de ziarist, inițiază și propuneri legislative și vrea să fie principala instituție de reprezentare a presei.

Cu tot fastul, CRP nu pare că a reușit să reprezinte interesele membrilor săi. „Cât am fost jurnalist nu m-am simțit în niciun fel reprezentat de această organizație. Aș vrea să îmi spună cineva cui folosește acest Club Român de Presă. Întotdeauna a fost o organizație a celor puțini, conducătorii, care stabileau o relație de negociere cu «puterea» sau cu cei de la «putere», mai corect spus. Toți cei care s-au perindat pe la Palatul Victoria sau pe la Palatul Cotroceni se dădeau de ceasul morții să aibă măcar o dată pe an o întâlnire cu Clubul Român de Presă. Și la ce le-a folosit? Dar jurnaliștilor care merg zi de zi pe teren și fac presă cu adevărat cu ce le-a folosit?“, scria, la începutul acestui an, pe blogul său, Alex Cîrstea.

Pe de altă parte, există numeroși ziariști care se mândresc cu faptul că au fost la un moment dat premianții Clubului Român de Presă, fiind jurizați de nume celebre ale jurnalismului.

Sorin Roşca Stănescu

Sorin Roșca Stănescu îl face vinovat de agonia CRP pe fostul președinte Traian Băsescu: „Presiunile lui Traian Băsescu asupra presei independente și dorința lui de a-și crea o presă aservită au condus la confiscarea CRP de către noul regim și la diminuarea treptată, până la anulare, a eficienței acestor organizații. Dispariția, de facto, a CRP și a Departamentului Proprietarilor este una dintre cele mai dureroase consecințe ale regimului Traian Băsescu. Iar lipsa de solidaritate a presei, lipsa oricărei forme viabile de organizare, este parte a moștenirii lui Traian Băsescu“. Stănescu a făcut totuși, la un moment dat, obiectul unei sancțiuni fără precedent pe care a primit-o din partea Clubului Român de Presă, alături de Bogdan Chireac.

ONG-urile dedicate presei sunt numai pentru momente speciale, când primesc comandă să susțină o direcție sau alta a lumii politice.

Dezorganizarea comunității profesionale se vede cel mai bine în adormirea acestor organizații și în calitatea jurnalisticii din România.

Petrişor Obae

„O mare asociaţie profesională a jurnaliştilor din România, în adevăratul sens al cuvântului, nu mai există la noi. Nu mai există încrederea într-o asociaţie care să reprezinte jurnaliştii şi în care aceştia să se regăsească“, spunea analistul media Petrişor Obae.

AZR și Mărul de Aur

După mai multe denumiri și bucătării diverse, acum este Șarpele Roz. AZR a închiriat un restaurant din Calea Victoriei, cu atmosferă boemă și decor interbelic. Înconjurat de blocuri comuniste, Mărul de Aur a fost, pe rând, reședința principesei Elisabeta, fiica regelui Ferdinand și a Reginei Maria, și locul favorit de întâlnire al jurnaliștilor. „SZR a obținut un sediu la Mărul de Aur, prin grija mea și cu ajutorul premierului de atunci, Petre Roman, o serie întreagă de donații. A inițiat, tot prin grija mea, ieșirea din Organizația Internațională Comunistă, controlată de KGB – Organizația Internațională a Ziariștilor –, a blocat instituirea unei legi a presei și multe altele. Din păcate, aproape nimic din ceea ce a fost început nu a mai putut fi dus până la capăt. După care sediul a fost «măritat» cu ajutorul unui cetățean arab“, explică fostul director al cotidianului Ziua Sorin Roșca Stănescu, pe blogul lui.

Petre Mihai Băcanu

Și Asociația Ziariștilor din România a avut aceeași soartă. „Are vreo 4-5 ani de când a murit. Tot noi am înființat și AZR-ul, care a avut o filială și la Chișinău. AZR a înființat Școala Superioară de Jurnalism, care a funcționat vreo 8 ani și au absolvit 3-4 generații de jurnaliști. România Liberă a finanțat facultatea, în proporție de 80%. Studenții plăteau o sumă modică. AZR funcționa cu același personal de la școală, ca să nu mai plătim două sedii. Când s-a desființat postul de televiziune Soti, prima televiziune independentă, aparatura a fost dată școlii“, ne-a explicat Petre Mihai Băcanu.

Neînțelegerile dintre jurnaliști, apoi dezinteresul lor și lipsa fondurilor au fost motivele pentru care, încet și sigur, cele două asociații s-au pierdut pe drum. „Era greu să supraviețuiască o asociație a jurnaliștilor atâta vreme cât existau mari divergențe între membri. Erau Dimineața, Vocea României, România Liberă. Adevărul a fost primul care s-a deprins din pluton. Asociațiile nu mai există pentru că nu a existat un interes din partea jurnaliștilor. Cred că și acum este la fel. E greu să-i coagulezi. Atunci erau și mulți, acum au rămas puțini“, adaugă Petre Mihai Băcanu.

Articolul complet în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.