Asta ne-aţi promis, domnilor Victor Ponta şi Crin Antonescu?

În afară de faptul că v-am votat cu bună credinţă, fac parte dintre aceia care au şi scris cu încredere în dumneavostră, ajutîndu-vă, în acest fel, să ajungeţi la Putere în locul celor pe care i-am considerat şi îi consider vinovaţi pentru degradarea vieţii noastre. Am, aşadar, dreptul de a vă întreba direct de ce nu mai sînteţi ca înainte şi, mai ales, de ce faceţi altfel decît aţi promis.

În vara anului 2012, cînd deja preluaserăţi guvernarea de la MRU, ne-aţi făcut bucuria să ne puneţi în faţa votului pentru a-i spune lui Traian Băsescu că nu-l mai vrem în fruntea statului, însă ne-aţi trădat cînd, la sugestia unui europarlamentar portughez, aţi acceptat să schimbaţi regulile jocului din mers, toate cele 7,4 milioane de voturi ale noastre fiind aruncate pe apa sîmbetei. Nu ne-aţi întrebat, nu ne-aţi luat drept scut în faţa unui om care cine ştie ce interese avea (poate că nu întîmplător, imediat după Referendum, am anunţat că vom cumpăra nişte avioane tocmai de la Portugalia, care nu e producător!) şi l-aţi lăsat pe Ioan Ghişe să pară ridicol, deşi susţinea ceea ce votaserăm noi!

Eu şi cotidianul.ro, suportînd ulterior critici greu de imaginat, am dat în vileag operaţiunile unei armate de „agenţi de influenţă” răspîndiţi pe toate meridianele, plătiţi din banii ICR, SIE sau MAE. Tot aici am luat în piept armata de intelectuali care-l sprijineau deşănţat pe Traian Băsescu, alegîndu-ne cu zoaie inimaginabile. Avem dreptul, aşadar, să vă întrebăm: de ce, schimbîndu-vă radical, ne expuneţi tocmai în faţa acestor hiene ce nu visează decît la Nobeluri şi stipendii personale, arătîndu-ne obrazul, ca şi cînd ne-ar spune că ei aveau dreptate?

Nu sînt dintre aceia care au crezut că veţi face să curgă lapte şi miere la robinet, nici dintre aceia care aşteaptă cu mîna întinsă vreo răsplată, dar fac parte dintre cei care au sperat că, măcar în materie de comportament public, veţi fi altfel decît Traian Băsescu, Emil Boc sau Elena Udrea.

Aşteptam ca dumneavoastră, cu un atît de mare suport public, să înţelegeţi că puteaţi să cîştigaţi mult mai mult decît salariile soţiilor dumneavoastră de la Parlamentul European şi să le cereţi, ca act moral, să revină acasă (oricum, nu făcuseră mare brînză pe acolo) pentru ca lumea să înţeleagă că epoca cumetriilor s-a încheiat. Nu aţi făcut acest lucru, preferînd să le lăsaţi pe acolo, la shopping, deşi, dacă vă erau alături, poate că echilibrul dumneavoastră ar fi avut mai mult de cîştigat. În fond, conduceţi o ţară, domnilor!

Aşteptam, de asemenea, ca încă din noaptea cîştigării alegerilor să anunţaţi un Guvern suplu, format exclusiv din mari specialişti, astfel încît să mergem cu încredere pe mîna lor, chiar dacă, o vreme, ne-ar fi fost îngrozitor de greu. Dumneavoastră, însă, aţi negociat zile întregi împărţeli străine de aşteptările noastre, numai în conformitate cu interesele voastre. Şi, uite-aşa, ne-am ales cu ministrul Fenechiu, deşi ştiaţi că va deveni imediat o ţintă vulnerabilă, cu ministrul Vosganian, un artizan al jocurilor de culise a căror miză este doar el, cu patru miniştri la învăţămînt, pe care i-aţi dat afară după cîteva zile pentru păcatele lor, cu un ministru de finanţe, Chiţoiu, a cărui soţie se ocupă de aranjamente dintre cele mai jegoase… Aţi uitat că aţi promis altceva cînd eraţi în Opoziţie, alături de noi!

Aşteptam ca niciodată în Guvern să nu se mai intre pe bază de relaţii de familie sau prieteni, iar dumneavoastră aţi adus-o pe Ramona Mănescu doar pentru că este prietena de familie a domnului Antonescu şi prietena declarată a soţiei domnului Ponta! Şi, iată cu ce v-aţi ales, cu un scandal cît Munţii Apuseni, din care nu se ştie cum veţi ieşi.

Aşteptam şi ca instituţiile-cheie ale statului să fie conduse de nişte oameni pe care să-i respectăm pentru profesionalismul lor sau pentru felul în care se exprimă public, însă dumneavoastră ne-aţi dat încă un bufon, în persoana lui Valeriu Zgonea, de parcă numai de rîs nu duceam noi lipsă.

Poate că aş fi fost dispus să înţeleg că şi rateurile guvernamentale sînt permise într-un anumit procent, însă cum aş putea să le înţeleg cînd ştiu că v-aţi ales de bună voie consilieri dintre cei mai exotici: ba pe solistul de la HiQ, ba pe Radu Popa, un nimeni din adunătura lui Dan Diaconescu, ba pe Şneker, să nu spun cine-i. Nu era mai bine să vă luaţi alături nişte oameni serioşi, chiar dacă ar fi fost mai plictisitori, în locul acestor bufoni care vă periau de azi, ca nu cumva mîine să aveţi o scamă pe haină?

Nu contest că aţi făcut şi lucruri bune în actul guvernării, dar astea nu trebuie slăvite zi de zi pentru că, în fond, ăsta este jobul dumneavoastră, pentru care noi, cele 22 de milioane de români, am consimţit să vă dăm toate avantajele Puterii, să nu vă întrebaţi de unde scoateţi bani pentru întreţinere, ca noi, sau cu ce vă veţi plăti cartela de telefon!

Poate că se simte o tristeţe în cuvintele mele pe care aţi putea-o vedea şi în rîndul tuturor celor care v-au votat pe dumneavoastră şi care încă nu vor să-i mai voteze pe cei pe care i-au alungat de la Putere în 2012. Nu vreau să revină iarăşi Boc, Udrea sau (Doamne, fereşte!) Elena Băsescu la butoanele guvernării, însă aş vrea să înţelegeţi că, dacă veţi continua în acest fel, vă veţi trezi, fără să vă daţi seama, că oamenii vă vor privi exact aşa cum erau priviţi în ultimii ani de guvernare şi Elena Udrea, şi Emil Boc! Nu uitaţi că şi ei s-au bucurat ani de zile de încredere şi simpatie. Cînd cazi pe toboganul Puterii, vorba lui Eminescu, nu te mai opreşti pînă în fundul prăpastiei! Nu experimentaţi căderea pentru a vă convinge că rănile sînt cu atît mai grave, cu cît cineva cade de la o înălţime mai mare!

Eu aş vrea să văd că sînteţi preocupaţi mai mult de noi decît de voi, că simţiţi în grijile voastre ecoul grijilor noastre, că nu puteţi dormi de insomniile noastre, nu de oboseala distracţiilor voastre.

Nu de alta, dar aşa ne-aţi promis. Sau doar ne-aţi păcălit şi acum va bateţi joc de noi?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.