Atac armat în Suedia în timpul unui meci de fotbal

Cel puțin patru persoane au fost rănite duminică seara, dintre care una este în stare gravă, într-un atac armat în timpul unui meci de fotbal din orașul suedez Malmö. Atacatorii au fugit de la faţa locului. Potrivit unor martori citați de presa locală s-au auzit aproximativ 20 de împuşcături.

Update: „Agresorii ar fi fugit cu un scuter. O anchetă a fost deschisă pentru tentativă de omor. Niciun suspect nu a fost reținut”, a anunțat Poliția într-un comunicat, după ce un martor a spus că focurile de armă au fost trase de la bordul unui automobil marca Audi, care a dispărut apoi în viteză.

Un rănit a fost transportat imediat la spital, iar „alți trei răniți reușiseră să se ducă prin mijloace proprii la spital”, a mai precizat poliția.

Potrivit unor martori citați de presa suedeză ar fi avut loc o cursă de urmărire între mașina în care se aflau cele patru victime și două scutere.

Mașina urmărită de indivizi pe scutere ar fi derapat de la traseu și și-a terminat cursa lovindu-se de un copac. Mai mulți indivizi, cu fețele acoperite, ar fi deschis atunci focul asupra vehiculului, trăgând vreo 20 de gloanțe, potrivit cotidianul Expressen.

„Avem o operațiune în curs în zonă și am confirmat focurile de armă cu mulți răniți. Nu știm mai multe deoarece evenimentele sunt în desfășurare. Deoarece totul s-a întâmplat în timpul derby-ului fotbalistic între Malmo FF și Helsibgborg din oraș, în Malmo sunt de serviciu în seara aceasta mulți polițiști”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției, Ewa-Gun Westford, după atac.

Un elicopter de poliție adus pentru meciul de fotbal a fost redirecționat pentru căutarea suspecților.

Ulterior, după atac, o explozie s-a produs în orasul suedez, potrivit Sunday Express, dar nu se știe dacă există o legătură între cele două incidente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.