Atac la Dragnea și Sebastian Ghiță din interiorul PSD

Europarlamentarul Cătălin Ivan îl pune la zid pe președintele executiv al PSD Liviu Dragnea pe motiv că l-a lăudat pe Sebastian Ghiță și i-a aprobat acestuia „toate vorbele urâte, nemeritate” pe care le-a spus despre partid.

În opinia lui Ivan, Sebastian Ghiță este pentru PSD „un capitol nefericit, închis puțin cam târziu”, iar Dragnea trebuie să-și ceară scuze pentru că a fost de acord cu acesta.

„De la Sebastian Ghiță nu am pretenții. Nu a fost niciodată cu adevărat membru de partid, a venit, a investit, nu știu și nu mă interesează dacă și-a scos banii, a plecat. Să fie sănătos! Faptul că a atacat atât de dur partidul, pe la toate televiziunile, nu arată decât măsura caracterului său. Ghiță nu va fi niciodată istorie pentru PSD. Doar un capitol nefericit, închis puțin cam târziu. Deranjantă este însă poziția lui Liviu Dragnea, Președintele Executiv al PSD și coordonatorul campaniei electorale, care găsește de cuviință să-l laude pe acest Sebastian Ghiță, să-i prevadă un viitor strălucit în politică și, mai mult decât atât, să-i aprobe toate vorbele urâte, nemeritate, aruncate asupra întregului partid”, spune Ivan, care este și președinte al PSD Sector 1, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.

Europarlamentarul întreabă în continuare retoric cine este de vină că PSD ar fi un partid de corupți și comuniști, „după atâția ani în care domnul Dragnea se află în fruntea” sa.

„Dacă acest partid a sfârșit, după atâția ani în care domnul Dragnea se află în fruntea, prin a fi un partid de corupți și comuniști (CC-ul lui Ghiță), atunci cine poartă această responsabilitate? Eram clasa a cincea la Revoluție și nu am făcut niciodată afaceri cu statul, Nu mă regăsesc în descrierea lui Ghiță, susținută de Liviu Dragnea. Ca mine sunt zeci de mii de membri de partid.
Domnule Liviu Dragnea, așteptam cu toții scuze!”, își încheie Ivan mesajul pe rețeaua de socializare.

Liviu Dragnea s-a declarat de acord vineri cu opiniile publice exprimate de Sebastian Ghiță în privința percepției asupra partidului și chiar l-a lăudat pe afaceristul abonat la contracte cu statul.

Sebastian Ghiţă este un băiat cu foarte multe idei bune şi care va performa în politică, cum a performat şi în afaceri. Singura lui problemă este că vrea să se întâmple lucrurile foarte repede. Nu se poate asta în partid. Totuşi 3 luni de zile nu e o perioadă foarte lungă. Însă ce a spus Sebastian Ghiţă este corect. Nu putem fi autişti şi să ne prefacem că nu înţelegem semnalul electoratului„, a declarat Liviu Dragnea vineri seară la România TV, postul lui Ghiță.

Dragnea a apreciat, în acord cu Ghiță, că „este nedrept ca PSD să fie perceput ca un partid comunist”. „Nici eu, nici Victor Ponta nu am fost membri de partid. Este nedrept ca pe noi să se pună această etichetă”, a spus liderul executiv al PSD.

Înainte de a demisiona din PSD, Ghiță a lansat un atac dur la Ion Iliescu, căruia i-a cerut retragerea din partid, același lucru solicitându-l și pentru cei care au probleme penale.

În opinia lui Ghiță, PSD este perceput ca un partid comunist și corupt, iar unul dintre țapii ispășitori găsiți de prietenul lui Ponta pentru această situație a fost găsit Iliescu.

„Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se așază la fiecare ședință lângă președintele PSD, avem o problemă. Nu una personală, una de percepție. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu și generația sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”, spunea prietenul lui Ponta.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.