Atentat sinucigaș asupra unui convoi diplomatic turc

Un atentat sinucigaș care a vizat joi cetățeni străini aflați la bordul unui autovehicul dintr-un convoi diplomatic turc aparținând misiunii NATO s-a soldat cu doi morți la Kabul, un turc și un afgan, într-un moment în care guvernul vorbește despre negocieri de pace cu insurgenții, transmite AFP.

Explozia s-a produs în cartierul ambasadelor de la Kabul, nu departe de intrarea ambasadei Iranului, strada pe care se află aceasta fiind închisă circulației după atac.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Hashmat Stanikzai, a declarat că „atacatorul kamikaze aflat la bordul unei Toyota Corolla a vizat un vehicul diplomatic turc”. Două persoane au fost ucise, un cetățean turc și un trecător afgan, potrivit sursei citate.

Un purtător de cuvânt al coaliției internaționale, comandantul Justin Hadley, a declarat că vehiculul era legat de misiunea NATO. „Putem confirma că a avut loc un atac asupra unui convoi al coaliției”, a declarat el, adăugând că este în curs o anchetă privind circumstanțele producerii atentatului.

Potrivit unui comunicat al armatei turce „un atac cu bombă a vizat vehiculul echipei de securitate a trimisului turc Ismail Aramaz”, principalul reprezentant civil al NATO în Afganistan și fost ambasador al Turciei în această țară, relatează Reuters.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.