Atentat terorist împotriva turiştilor israelieni din Bulgaria

Cinci persoane au fost ucise şi peste 20 au fost rănite în urma unui atentat comis împotriva unor turişti israelieni pe aeroportul din Burgas, a anunţat Ministerul de Interne de la Sofia. Victimele se aflau într-un autocar care le asigura transferul la aeroportul din oraşul de la Marea Neagră, transmite AFP. Televiziunea israeliană Channel 10 relatează că a fost vorba despre schimburi de focuri şi o explozie pe aeroport, potrivit CNN.

Agenţia Novinite transmite că peste 27 de turişti israelieni au fost transportaţi la spitalele din Burgas. Trei dintre ei sunt în stare critică. Potrivit bTV, unul dintre cei în stare critică este şoferul autobuzului, cetăţean bulgar. În autobuz se aflau şi trei femei însărcinate.

Agenţia BGNES precizează că informaţia privind decesul a cinci persoane nu este încă una oficială, în timp ce televiziunea publică vorbeşte despre şapte victime.

Explozia din autobuz a avut loc la ora locală 17.00 în apropierea terminalului pentru sosiri a aeroportului din Burgas, transmite AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomaţiei israeliene, Paul Hirschson, explozia a avut loc la 17.25, la 40 de minute după aterizarea avionului cu turiştii israelieni. „Nu stim dacă a fost un atac terorist. Ştim doar că a fost o explozie”, spune acesta.

În ultimele luni, turiştii israelieni au fost ţinta unor atentate dejucate în India, Thailamda şi Azerbaidjan.

Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev a plecat deja din Sofia către Burgas, a anunţat serviciul de presă al preşedinţiei. Potrivit site-ului aeroportului din Burgas, turişitii israelieni au aterizat la ora 16.50 cu o cursa Air Via şi urmau să ajunga la Sunny Beach, cea mai mare staţiune de pe litoralul Bulgariei. În urma exploziei, au fost incendiate 3 autobuze care preluau pasagerii. În autobuzul în care a avut loc explozia se aflau 40 de persoane.

Potrivit ynetnews.com, martori oculari au declarat pentru postul israelian Channel 2 că viteza de reacţie a autorităţilor bulgare a fost foarte mică. Echipelor de descarcerare şi paramedicilor “pare să nu le pese prea mult. Folosesc două extinctoare mici pentru a lupta cu autobuzul în flăcări şi maşina de pompieri a aeroportuilui a avut nevoie de 15 minute pentru a ajunge aici”, spune martorul citat.

Potrivit presei bulgare citată de site-ul israelian ynetnews.com, nu se ştie dacă explozia a fost cauzată de o bombă ascunsă sau de un atentator sinucigaş. Ministerul de Externe israelian a format o echipa specială care monitorizează evenimentele.

La începutul acestui an, serviciile secrete bulgare au dejucat un atentat împotriva unui autocar care transporta turişti israelieni către o staţiune montană. Atunci au fost detaşate trupe bulgare în mai multe staţiuni frecventate de israelieni. Dunminică, agenţia israeliană Arutz Sheva a anunţat că a fost dejucat un alt atentat pus la cale împotriva turiştilor israelieni în Sofia. Urmau a fi folosite genţi pline cu explozibil plasate în autocare.

În luna ianuarie 2012, un pachet suspect a fost găsit într-un autobuz care transporta cetăţeni israelieni din Turcia spre Bulgaria. Atunci Israelul a cerut sporirea măsurilor de securitate pentru cetăţenii săi care călătoresc în Bulgaria. Sofia News Agency l-a citat pe Dan Shenar, responsabil pentru securitate în cadrul Ministerului Transporturilor, care a a confirmat că a primit cererea Tel Avivului.

Israelul este îngrijorat că organizaţia Hezbollah va încerca să atace cetăţeni israelieni pe teritoriul altor state, având în vedere că s-au împlinit patru ani de la asasinarea de catre Mossad a comandantului militar al organizaţiei şiite, Imad Mughniyeh.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.