Liderii europeni încep să devoaleze adevărata natură a disputei datoriilor, iar aceasta nu este deloc plăcută: este vorba despre putere şi democraţie mai mult decât despre bani şi economie.
Pentru un observator extern, ritmul crescând al certurilor şi replicilor sarcastice din Europa ar putea să pară rezultatul inevitabil al finalului meciului dintre Grecia şi creditorii săi. În realitate, liderii europeni încep să devoaleze adevărata natură a disputei datoriilor, iar aceasta nu este deloc plăcută: este vorba despre putere şi democraţie mai mult decât despre bani şi economie.
Desigur, logica economică din spatele programului pe care ”troica” (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) i l-a băgat pe gât Greciei cu cinci an în urmă a fost abisală, ducând la o scădere a PIB-ului ţării cu 25%. Nu cred că a existat vreo depresiune economică vreodată care să fi fost atât de deliberată şi să aibă consecinţe atât de catastrofale: spre exemplu rata şomajului în rândul tinerilor greci depăşeşte acum 60%.
Este uluitor că troica a refuzat să-şi recunoască responsabilitatea pentru toate acestea sau să recunoască cât de proaste au fost modelele de prognoză economică. Însă este şi mai surprinzător că liderii Europei nici măcar nu au învăţat. Troica încă mai cere Greciei să aibă surplus bugetar primar (excluzând plata dobânzilor) de 3,5% din PIB până în 2018.
Economişti din întreaga lume au considerat că o asemenea ţintă de deficit este pur şi simplu punitivă, pentru că a încerca să o atingi presupune să te afunzi şi mai mult. Într-adevăr, chiar dacă datoria Greciei ar fi restructurată şi dincolo de limita imaginabilului, ţara ar rămâne în depresiune dacă electoratul va fi de acord cu ţinta de deficit a troicii la referendumul de duminică.
Puţine ţări au reuşit să transforme un mare deficit primar în surplus, aşa cum a făcut Grecia în ultimii ani. Şi chiar dacă costul, în termenii suferinţei la care este supusă populaţia, a fost foarte mare, guvernul grec a mers şi mai departe, prin recentele propuneri, către îndeplinirea cerinţelor impuse de creditori.
Să fim limpezi: aproape nimic din sumele mari de bani împrumutate Greciei nu a ajuns de fapt în această ţară. S-au dus către creditorii din sectorul privat – inclusiv bănci din Franţa şi Germania. Grecia nu a obţinut mai nimic, însă a plătit un preţ scump pentru a susţine sistemele bancare ale acestor ţări. FMI şi ceilalţi creditori ”oficiali” nu au nevoie de banii pe care îi cer. Conform principiilor actuale, banii pe care i-ar primi ar fi din nou împrumutaţi Greciei.
Însă, din nou, nu este vorba despre bani. Este vorba despre cum foloseşti termenele limită pentru a forţa Grecia să se supună şi să accepte inacceptabilul – nu doar măsuri de austeritate, dar şi politici punitive şi retrograde.
De ce ar face aşa ceva Europa? De ce liderii UE se opun referendumului şi refuză chiar şi prelungirea cu câteva zile a termenului de plată către FMI de pe 30 iunie? Când spui Europa, nu spui democraţie?
În ianuarie, cetăţenii greci au votat pentru un guvern care s-a angajat să pună capăt austerităţii. Dacă guvernul ar fi respectat promisiunea, ar fi spus deja nu propunerii europene. Dar guvernul a vrut să dea grecilor şansa să mai chibzuiască la acest subiect atât de important pentru viitorul ţării.
Preocuparea pentru legitimitatea populară este incompatibilă cu politica zonei euro, care nu a fost nicicând un proiect democratic. Cele mai multe guverne membre nu au căutat aprobarea populaţiei pentru cedarea suveranităţii monetare către BCE. Când Suedia a făcut lucrul acesta, suedezii au spus nu. Ei au înţeles că dacă politica monetară a ţării lor ar fi cedată unei bănci centrale care este concentrată doar pe inflaţie, atunci şomajul din ţara lor ar creşte. Economia ar suferi, pentru că modelul economic caracteristic zonei euro era construit pe o relaţie de putere care îi dezavantaja pe angajaţi.
Şi ceea ce vedem acum, la 16 ani după ce zona euro a instituţionalizat aceste relaţii, este antiteza democraţiei: mulţi lideri europeni vor căderea guvernului de stânga al premierului Alexis Tsipras. Până la urmă, este foarte inconfortabil să ai în Grecia un guvern care se opune acelui tip de politici care au dus la creşterea inegalităţilor în multe ţări dezvoltate, un guvern care este angajat pe calea reducerii puterea dezlănţuită a bogăţiei. Se pare că liderii europeni cred că pot în cele din urmă să dea jos guvernul elen intimidându-l pentru a accepta un acord care contravine mandatului său.
Este greu să le spui grecilor cum să voteze pe 5 iulie. Nicio variantă – aprobarea sau respingerea termenilor propuşi de troică – nu este uşoară şi ambele implică riscuri uriaşe. Un ”da” ar însemna depresiune economică aproape fără sfârşit. Poate că o ţară sărăcită – una care şi-a vândut toate activele şi ai cărei tineri străluciţi au emigrat – ar putea să obţină ştergerea datoriilor; poate că dacă s-ar contracta la dimensiunile unei economii medii, Grecia ar putea obţine sprijinul Băncii Mondiale. Toate astea s-ar putea întâmpla în următorul deceniu, sau poate peste două.
Pe de altă parte, un ”nu” cel puţin ar deschide calea către posibilitatea ca Grecia, cu tradiţia sa democratică, să îşi ia destinul în propriile mâini. Grecii ar putea redobândi şansa de a-şi decide un viitor care, deşi nu atât de prosper ca trecutul, ar fi mult mai promiţător decât tortura lipsită de scrupule de astăzi.
Joseph E. Stiglitz
Sursa: Project Syndicate
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.