În urmă cu două zile am asistat, involuntar, în faţa blocului în care locuiesc, la următorul dialog dintre doi vecini: „Mai sunt proteste la Universitate?”. „Nu cred, nu am văzut nimic la televizor.” „Pentru ce protestau?” „Nu ştiu.”
Tragicul incident în care a căzut victimă un copil de 4 ani a generat o isterie fără precedent la televiziunile de ştiri pe tema câinilor fără stăpân. Incidente tragice cu victimă sau victime au mai fost din păcate, dar niciodată nu am văzut moderatori de televiziune transfiguraţi până la demenţă, ţipând şi ameninţând de parcă ar fi fost sfârşitul lumii. Foarte rar la noi, omul de televiziune numit moderator a respectat fişa postului şi deontologia de jurnalist. Dar, în ultimele zile, cei care ar trebui să fie echidistanţi, să asculte toate opiniile, să împace toate părţile s-au transformat în inchizitori cu nimic mai prejos decât cei din Evul Mediu întunecat, în special cu cei care propuneau altă soluţie decât eutanasierea. De manipulat la greu nu mai vorbesc. La ore bune după ce s-a anunţat că incidentul a avut loc pe o proprietate privată (ceea ce schimbă parţial datele problemei), moderatori şi moderatoare isterice încă mai „informau” că tragedia a avut loc în Parcul Tei, deci într-un loc public.
Nu s-a înregistrat o astfel de isterie la dragele noastre televiziuni de ştiri în alte câteva situaţii la fel sau chiar mult mai tragice şi în care de regulă numărul de copii morţi este mult mai mareşi frecvent. Este vorba de:
- copiii aruncaţi după naştere de propriile lor mame;
- copiii răpiţi şi mutilaţi pentru a deveni cerşetori (v-aţi întrebat câţi supravieţuiesc?);
- copiii dispăruţi şi răpiţi de către mafia traficanţilor de organe (v-aţi întrebat şi în acest caz câţi supravieţuiesc?);
- copiii ucişi pe trecere de pietoni de şoferi iresponsabili, de regulă tineri de bani gata sau fii de demnitari de nivel local sau central.
Nu vreau, Doamne fereşte, să minimalizez tragicul eveniment de acum câteva zile. Dar toate au o măsură şi parcă această măsură a fost întrecută şi deliberat. În România se mai întâmplă şi alte evenimente, iar populaţia are dreptul să fie informată, mai ales când o serie de evenimente privesc deopotrivă situaţia unei comunităţi, o parte din patrimoniul istoric al României şi, nu în ultimă instanţă, este vorba şi de o problemă naţională de natură economică.
În aceste zile s-a repus pe tapet, cu o intensitate deosebită, subiectul „Roşia Montană”. Guvernul a elaborat un proiect de lege destul de controversat privind exploatarea aurului de la Roşia Montanăşi se pare, cu „accente” neconstituţionale (cel puţin aşa susţin unele voci avizate), Parlamentul trebuie să declanşeze dezbateri ample (aşa s-a promis oficial) iar de câteva zile bune în Bucureşti, dar şi în alte oraşe se desfăşoară manifestaţii de protest de amploare împotriva proiectului „Roşia Montană”.
Dar acest mega şi foarte important subiect lipseşte aproape cu desăvârşire de pe micile ecrane ale televiziunilor de ştiri. Spun aproape, pentru că între două reprize de isterie şi/sau „becaliadă” (la România TV avem şi acest subiect) se transmit „n” spoturi publicitare gras plătite de compania canadiană Roşia Montană Gold Corporation. Atât. Numai că aceste spoturi reprezintă doar poziţia uneia din părţi. În rest, despre proiectul guvernamental, mai nimic, eventual o ştire, maxim două, printre altele la „diverse”, despre protestele de la Universitate şi din ţară, nimic, doar din când în când pe crol, o ştiruţă acolo în care se spune că „este miting”, aruncată între altele de genul „un pescar a scos din Dunăre un peşte de «n» kg sau „un tractorist beat a condus în zig-zag şi şi-a băgat remorca în şanţ”.
Totul induce că ne aflăm în faţa unui embargo privind protestele anti-Roşia Montană. Ocuparea integrală a emisiunilor televiziunilor de ştiri cu problema legată de câinii fără stăpân nu reprezintă o scuză. La urma urmei există o lege, ea poate fi îmbunătăţită, şi nu diverse doamne sau diverşi domni cu abonament de invitaţi pe la două sau trei televiziuni (unde se pronunţă despre tot şi despre toate, trecând de la micul dejun din închisoare al lui Gigi Becali până la situaţia din Siria) sunt cei mai în măsură să se pronunţe. Tocmai din această cauză cred că ne aflăm în faţa unui embargo – culmea, şi în ziua în care nu începuse isteria câinilor fără stăpân, două televiziuni de ştiri din cinci, chiar cele cu cea mai ridicată audienţă, au ignorat total ceea ce se întâmpla la Universitate.
De ce? Răspunsul la această întrebare este unul simplu. Manifestaţiile – cel puţin cele din Bucureşti – nu seamănă cu niciuna din manifestările de gen de până acum. Nu este vorba de proteste din categoria „jos!” sau „demisia!”. Nu. Şi ce cer protestatarii? Cer renunţarea la sistemul de exploatare cu cianuri; cer conservarea patrimoniului cultural şi istoric de la Roşia Montană; cer ca exploatarea aurului să fie făcută de companii româneşti şi, dacă nu se poate, cer ca redevenţa să fie una la standarde UE (între 8 şi 12% se practică în alte ţări) şi mai cer ca statul român să nu iasă în pierdere la capitolul participaţii. Vi se pare că cer prea mult protestatarii? Vi se par aceste cereri deplasate? Vi se par aceste cereri nerealiste? Nu vi se pare că solicitările ţin de interesul naţional?
Şi totuşi, ceea ce cer protestatarii se pare că este periculos să se vadă la televiziunile de ştiri. De ce? Pentru a nu încurca planurile şi afacerile oculte ale unor înalte persoane din guvern, din Parlament, ale preşedintelui Traian Băsescu etc.
Stau şi mă întreb: ce este mai important, să omorâm ca nişte barbari câinii (în loc să găsim alte soluţii de scoatere a lor de pe străzi) sau să acceptăm să se distrugă mediul şi patrimoniul din cauza cianurilor?; sunt mai importante lacrimile (teatrale) ale lui Sorin Oprescu, furia proletcultistă a lui CTP şi a unui senator PSD (întâmplător exact cel care a comis o gafă uriaşă în Parlament şi care a avut drept rezultat rămânerea în funcţie a lui Traian Băsescu) şi lamentările diverşilor părerişti decât cantităţile de aur pe care le-ar pierde statul român dacă nu ar exista o opoziţie serioasă şi proteste împotriva proiectului?
Ar mai fi ceva. Cei care protestează la Universitate fac parte din categoria celor „spălaţi” şi care nici măcar nu pot fi atinşi cu acuzaţii stupide de genul celor utilizate la alte manifestaţii, şi anume că ar avea o „rentă” de 50 de lei/zi miting. Sunt dintr-un alt „aluat”. Şi tocmai astfel de protestatari din „alt aluat” este periculos să fie arătaţi la televizor. Pentru că nu trebuie să se ştie că există şi o astfel de categorie. Pentru că este o categorie care ar putea încurca multe socoteli.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.