Atribuţiile de control ale primăriilor, preluate de foştii gardieni publici

Ministerul Administraţiei şi Internelor a decis să transforme radical instituţia Poliţiei Comunitare, formată din foştii gardieni publici, care devine, de la 1 ianuarie 2011, poliţie locală. Cea mai importantă schimbare nu este cea a denumirii, ci a rolului jucat de noua instituţie. Conform proiectului de act normativ al MAI, directorul general al poliţiei locale va avea în subordine toate compartimentele de control din primărie.

Astfel, directorul noii poliţii va fi şef peste compartimentul disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului, compartimentul activitate comercială, structura de evidenţă a persoanelor, structura de ordine publică şi pază bunuri, precum şi peste domeniul circulaţiei pe drumurile publice. Practic, toate instrumentele de control ale primarului sunt confiscate de directorul poliţiei locale. Şi, chiar dacă, teoretic, şeful poliţiei locale este în subordinea primarului, statutul noii instituţii îl apropie de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Personalul poliţiei locale va fi format din cel al Poliţiei Comunitare, însă acesta va fi obligat să meargă din nou la cursurile MAI.

După ce poliţiştii comunitari au fost obligaţi să urmeze un curs de formare în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, aceştia vor fi nevoiţi, în noua calitate de poliţişti locali, să urmeze un alt curs de formare iniţială, tot pe o perioadă de trei luni şi tot în instituţii de specialitate ale MAI. Cursurile vor fi plătite din banii primăriilor.

Totodată, bugetele primăriilor vor trebui să suporte şi costurile noului echipament al poliţiei locale, în care vor predomina culorile negru, gri şi bleu.

Controlul asupra activităţii poliţiei locale poate fi dispus prin ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor, la iniţiativa acestuia, sau, după caz, a prefectului, directorului general al Direcţiei de Poliţie a Municipiului Bucureşti ori inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

De asemenea, personalul poliţiei locale va beneficia de un spor de 25% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebite, de normă de hrană în cuantumul stabilit pentru salariaţii din structurile de ordine publică din cadrul MAI, precum şi de vârstă de pensionare similară cu cea a celor de la MAI. Poliţiştii locali pot primi şi recompense, cu caracter moral sau material.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.