Romulus Rusan a fost un munte de om, de o energie debordantă, care-i iubea atât de mult pe români, istoria şi sacrificiul lor, încât lor le-a dăruit ultimii zeci de ani din viaţă, renunţând la menirea de a finaliza propria sa operă. De la această muncă s-a dus puţin la spital. Să moară. Deşi cred că şi Morţii i-a spus: ”mai stai puţin, mai am de editat o frază, mai am o idee, vreau să o scriu!” A iniţiat, conceput şi coordonat întregul program editorial al Fundaţiei Academia Civică. Cărțile editate în cadrul a 7 colecţii, dar şi în afara colecţiilor, totalizează 110 titluri cu peste 45.000 pagini. Un volum uriaş de muncă.
Fără pagină de Facebook sau alte fasoane, istoria se scrie prin truda zilnică a oamenilor, a acestui om, la care am fost o vreme martor tăcut (știți, dragilor, istorie nu se face mereu și neapărat de către pe care-i vedeți că se bat cu pumnul în piept, pe la televizor!).
Glumea uneori, la birou, spunând când alţi colegi erau pe teren: ”sunt singurul bărbat de aici, deci pe mine trebuie să mă ascultaţi”. Iar fetele, cercetători în istorie, râdeau. Acum au rămas singure. Ana Blandiana a rămas fără Romulus Rusan. Au fost ”două cruci gemene”, cum spune poeta noastră. Acum una este o cruce de umbră.
Romulus Rusan şi-a încheiat cu bine și cu mult efort ultimul proiect. Se numește Recviem pentru taranul roman. La ultimul targ de carteGaudeamus au fost lansate volume importante din această serie dedicată suferinţei, sacrificiului şi puterii de regenerare a țăranului român. ”Aşa cum picturile din Aya Sofia ilustrează o lume străină de cea de care urma să vină, ţăranii se proiectează în realitatea timpului nostru ca nişte martiri fără aureole. Răpuşi de glonţ sau de ideologie, sunt cele mai numeroase şi inocente prăzi ale comunismului”, a scris despre ţărani şi sacrificul lor, Romulus Rusan.
Iar în această toamnă a publicat şi ediția revăzută și adăugită a volumului ”O discuție la Masa Tăcerii și alte convorbiri subiective”, la care a muncit cu mare plăcere. Și vă invit să vizitați, o puteți face, la Biserica Sf. Nicolae si Sf. Mucenic Miron din Dămăroaia, expoziția ”Țăranii și comunismul. Recviem pentru țăranul român”, expoziție a Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului – Memorialul Sighet, al cărei curator a fost Romulus Rusan. Este deschisă până la Crăciun.
Rămâne peste toate ”America Ogarului Cenuşiu” cel mai captivant jurnal de călătorie scris vreodată de un român, o carte care a marcat o generaţie întreagă.
A avut viziune, energia de a convinge oameni să i se alăture, de a-i descoperi şi ajuta la rândul său în demersul de recuperare a istoriei noastre recente, putere să convingă oameni, la toate nivelurile, că lucrurile pe care le consideră greşite trebuie îndreptate neapărat. Mai ales în anii 90 când se purta o bătălie crâncenă cu reminiscențele comunismului.
Nu am cunoscut pe nimeni, vreodată, dedicându-se suferinţei semenilor cu atâta patimă şi lăsând în urmă sa lucruri atât de concrete, atât de importante pentru viitor din perspectiva recuperării adevărului. Cu blândețe și pragmatism.
Atunci când moare un om drag, numai gândul că nu-l vei mai vedea niciodată, absolut niciodată, îţi copleşeşte sufletul, fărâmându-l în mii de bucăţi cu care nu mai ştii ce să faci de durere. Sunt gesturi pe care nu le va mai face nimeni la fel pentru tine, sunt cuvinte pe care nu ţi le va mai spune nimeni, încurajări, sfaturi pentru tine care şi ele mor pentru că nu le va mai rosti nimeni la fel. Pentru tine. Niciodată.
Atunci când moare un om drag şi apropiat, cu care zeci de ani te-ai întâlnit în diferite ocazii, ai împărtăşit aceleaşi gânduri şi speranţe, impresii comune şi fapte din jur care au plăcut sau displăcut, ai iubit aceleaşi cărţi şi aţi apreciat aceleaşi valori, aceleaşi versuri ale aceluiaşi autor, după năucire te copleşeşte durerea şi apoi deja dorul şi disperarea că acel reper important din viața ta a dispărut. Nu va mai răspunde la telefon, nu îţi va mai trimite mailuri, nu va mai vorbi cu tine şi nu va mai scrie cărţi pe care să ţi le dea, cu generozitate, să le citeşti. Niciodată.
Nu m-am gândit niciodată că voi scrie în ziar cuvinte la moartea unui om pe care l-am prețuit atât de mult și pe care, în ciuda vârstei, îl credeam nemuritor. Datorită tinereţii spiritului său, pasiunii sale pentru istorie şi literatură, energiei pe care o dedica discuţiilor cu tinerii studenţi, cercetători, altor colaboratori, respectului pe care îl avea pentru istorie orală – sunt la Centrul Internaţional Pentru Studiul Comunismului casete întregi care au fost transcrise sau aşteaptă încă să prindă viaţă, în volume întregi. Şi datorită abnegaţiei cu care corecta scrisul altora (a editat zeci de mii de pagini după cum v-am povestit mai sus), rigurozităţii, atenţiei pentru ca nici cea mai mică greșeală să nu scape necorectată. Ca să evite, astfel, interpretări greșite, în viitor, să reflecte adevărul exact aşa cum a fost.
”Este prea grea durerea despărțirii, ca să poată fi exprimată în cuvinte”, spun colegii de la Fundația Academia Civică – Memorialul Sighet. Așa spun și eu…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.