Au fost decernate premiile ziarului Cotidianul

Miercuri seară, a șaptea ediție a Galei „Omul Anului” a oferit ocazia invitaților din Salonul „Le Diplomate“ de la Athénée Palace Hilton să aplaude nouă dintre personalitățile ale căror realizări din anul 2016 au fost desemnate de un juriu al redacției Cotidianul și de publicul fidel ziarului nostru drept cei care au dat sens vieții publice din România.

Cornel Nistorescu, directorul ziarului, a deschis festivitatea de decernare a premiilor cu un omagiu adus celui care a fondat în 1991 brandul Cotidianul: „Într-o seară în care se adună pe străzi și pe micile ecrane multă isterie, mă bucur să îi aduc un omagiu lui Ion Rațiu, fondatorul brandului Cotidianul, cel care, înjurat de toată lumea, s-a întors în țară să construiască ideea de democrație pe care încercăm și acum să o consolidăm. Ion Rațiu a fost un simbol și un generator moral“.

Premiile acordate de ziarul Cotidianul aduc în atenţia publică modele din diferite domenii ale societății românești și sunt menite să susţină valorile pe care le promovează.

Din prima echipă cu care Ion Rațiu a lansat ziarul Cotidianul a făcut parte și Simona Popescu, actualul redactor-șef și cea care a prezentat decernarea premiilor „Omul Anului“.

Ana Maria Popescu

Reprezentând echipa feminină de spadă a României, care a venit de la Olimpiada de la Rio cu medaliile de aur, Ana Maria Popescu a primit, atât pentru ea, cât și pentru colegele sale (Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu), diploma Trofeul „Omul Anului“ pentru domeniul Sport: „Mă bucur să văd că sportul nu este trecut cu vederea. Mi-aș dori să ținem și în viitor ștacheta acolo, sus, unde au ridicat-o marii campioni din trecut“.

Pentru lansarea postului Smart FM anul trecut, cunoscutul om de televiziune Marius Tucă a fost premiantul secțiunii Mass-Media: „Ne ocupăm să o luăm de la capăt cu ideea de presă independentă. Ceea ce ar fi o glumă proastă, dacă nu ar fi adevărat. Starea democrației românești seamănă cu starea presei scrise. Aproape că nu există, dar uneori pare că strălucește“, a spus jurnalistul.

Adrian Damian

„Omul Anului“ la categoria Teatru a fost desemnat Adrian Damian, a cărui viziune se redefinește spectaculos pentru fiecare dintre cele 10 producții pentru care a semnat scenografia în 2016: „Pentru că văd atât de mulți oameni importanți și cu putere de decizie aici, vreau să vă rog să veniți la teatru, să cunoașteți fenomenul, pentru că este extraordinar ce se întâmplă în teatrul românesc, mai ales în ultimii ani. Și să aveți grijă de cultură, pentru că, până la urmă, e cea care ne definește“.

Alexandru Tomescu este laureatul secțiunii Muzică, pentru că este un „violonist civic“, prin implicarea în renovarea casei Enescu de la Mihăileni. Premiul a fost ridicat de Anca Gheorghe, managerul muzicianului, care s-a bucurat că violonistul care este premiat mai mult în afara țării este recunoscut și în România.

Prof. univ. Ioan Coman

Prof. univ. Ioan Coman

Trofeul „Omul Anului“ în domeniul Sănătate a fost decernat profesorului universitar Ioan Coman, șeful Clinicii de Urologie de la Spitalul Municipal și directorul clinicii EndoPlus din Cluj-Napoca. Profesorul Ioan Coman este unul dintre puținii chirurgi din România specializaţi în chirurgie robotică. În anul 2016, profesorul Coman a coordonat apariția unui Tratat de Urologie (Editura Academiei) și a fost președintele Congresului Internațional de Urologie, desfășurat la București. În alocuțiunea sa, profesorul Coman a vorbit despre discipolii săi risipiți prin lume și despre ziua întoarcerii acasă, dar și despre excepționala sa echipă de medici tineri din Cluj-Napoca.

Un premiu special la secţiunile Politică și Mass-Media a fost acordat fostului senator Valer Marian, cel care de-a lungul anilor a publicat dezvăluiri și a adresat interpelări în Parlament pe tema unor abuzuri. Timpurile ce au urmat au confirmat toate dezvăluirile și declarațiile politice ale lui Valer Marian. Din păcate, fostul senator nu a putut ajunge să-și ridice distincția și Trofeul, fiind blocat la Satu Mare de un proces cu detractorii săi.

Gheorghe Răcaru

Premiul pentru Economie a fost acordat lui Gheorghe Răcaru, directorul general Blue Air, pentru redresarea spectaculoasă a companiei, la această oră fiind cea mai dinamică societate de aviație din România Acesta a vorbit despre planuri, despre echipa sa și despre flota companiei, în acest an adăugându-se și o bază la Liverpool. Blue Air are o flotă împărțită deja între principalele orașe românești, dar şi în localităţile Larnaca (Cipru) și Torino (Italia).

Tot la secțiunea Economie, a fost premiat și Florin Talpeș, creatorul Bitdefender, cel mai bine primit produs românesc din lume. Florin Talpeș nu se afla în România, ca urmare, Trofeul şi diploma au fost preluate de Mihaela Păun, vicepreședinte Consumer Sales and Marketing Bitdefender.

Emil Constantinescu a prezentat premiul pentru Politică acordat lui Călin Popescu Tăriceanu pentru curajul de a se plasa de partea cetățeanului atunci când drepturile acestuia au fost încălcate de instituțiile statului. „Democrația în România este în suferință“, a recunoscut fostul prim-ministru.

Florin Chilian

Florin Chilian și-a început recitalul din cadrul Galei „Omul Anului“ cu piesa „Zece“, pe care a interpretat-o „ca pe o reverență adresată celor care reprezintă excelența în domeniile lor“.

La sfârșitul festivității de la Athénée Palace Hilton, invitații s-au regalat cu o degustare de produse marca Alexandrion Group.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Radulescu 226 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.