Audierea copiilor din Constanţa care au reclamat că sunt maltrataţi, amânată

Dosarul Centrului educațional și de dezvoltare timpurie „Micul Regat” din Constanța a primit un nou termen, respectiv 23 septembrie, în condiţiile în care cinci minori citați de magistrat nu au ajuns la audieri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, Răzvan Puiu Ivan, a declarat că mandatele de prezentare la audiere nu au fost puse în aplicare pentru că echipajele Jandarmeriei, alcătuite din femei-ofițer însoțite de psihologi și asistenți de la Direcția de Protecție a Copilului, nu i-au găsit pe copii la reședințele indicate de instanță, părinții acestora motivând că sunt plecați din oraș.

Avocații au solicitat din nou renunțarea la audierea minorilor, dar cererea a fost respinsă de judecător.

Mai mult au fost emise noi mandate de aducere pe numele minorilor pentru termenul următor și a cerut Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța să trimită reprezentanți în instanță la termenul la care vor fi audiați copiii.

În acelaşi timp, magistratul l-a avertizat pe avocatul care solicită renunțarea la audierea copiilor că îl va amenda dacă insistă cu acest comportament, precizând că nu va încheia cercetarea judecătorească a cazului fără audierea minorilor.

De asemenea, nemulţumiţi că toare cererile de recuzare a completului au fost respinse de Judecătoria Constanța, tutorii legali ai copiilor au solicitat strămutarea procesului.

Hotărârea va fi pronunțată de Curtea de Apel Constanța până la noul termen din septembrie.

În acest dosar, mai multe cadre didactice de la Centrul educațional „Micul Regat” au fost acuzaţi că au maltratat copiii şi că s-au purtat abziv cu ei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.