Pe 5 aprilie a.c., am primit un e-mail din partea Asociației scriitorilor Iași, prin care membrii filialei erau înștiințați că, în 3 aprilie, Consiliul Uniunii Scriitorilor hotărâse crearea unei Comisii de statut, urmând ca doritorii să transmită, în termen de cinci zile, eventuale sugestii și propuneri pentru de modificare a acestuia.
Pe 4 aprilie, Aura Cristi cerea, într-o scrisoare deschisă tipărită în Cotidianul, revenirea la vechiul statut al Uniunii, acela din timpul președinției lui Laurențiu Ulici, precum și reprimirea membrilor excluși în ultimii zece ani. Sigur că statutul la care face referire colega noastră era în multe privințe mai democratic decât varianta adoptată peste noapte în 2013. Numai că, dacă vrem să ne aducem aminte, și în 2012 fusese constituită o Comisie de statut, semn că statutul atunci în vigoare era resimţit ca depăşit. Ştiu că acea comisie (din care s-a întâmplat să fac parte) s-a întrunit câteva luni bune și a dezbătut articol cu articol, introducând nuanțe și detalii menite să asigure o cât mai mare transparență a activității și un control mai direct al membrilor asupra acțiunilor conducerii alese. Înainte de a pleca la ICR Paris în februarie 2013, am primit asigurări de la chiar președintele de atunci că proiectul redactat de noi va fi supus votului membrilor Uniunii, numai că ulterior am aflat că acestora li se pusese sub ochi o versiune total diferită, care e încă și acum în vigoare.
E de salutat faptul că actuala conducere interimară a Uniunii a inițiat modificarea statutului breslei, mai ales că asta se întâmplă la nici zece zile de la dispariția fostului președinte, după chipul și voința căruia fusese mutilat. Nicolae Manolescu rămâne, prin ceea ce scris înainte de 1990, un mare critic al literaturii române, cu siguranță cel mai important dintre cei afirmați după război. Dar, după evenimentele din 1989, în umbra criticului respectat și aproape necontestat, a apărut, a crescut până la dimensiuni urieșești și s-a manifestat cu intoleranță un demon niciodată sătul de putere. Nu s-a mulțumit cu autoritatea deplină asupra spațiului literar. Și-a dorit și nu a precupețit nici un mojloc pentru a cuceri și stăpâni teritoriul politicii, numai că – dând greș în această direcție – și-a concentrat energiile pentru subjugarea administrativă a breslei scriitoricești. Așa s-a ajuns ca, la un deceniu de la mascarada de vot democratic din 2013, el să decidă tot ce mișcă în republica literelor, conduceri centrale și locale, reviste, premii literare, primiri și excluderi, accesul la publicații etc. E de la sine înțeles că la o asemenea performanță nu ar fi putut ajunge de unul singur. L-au ajutat fără strângeri de conștiință talentele microscopice, care aveau nevoie de lupă spre a deveni vizibile. Iar criticul a consimțit să fie și un astfel de instrument optic. L-au mai ajutat, apoi, cei lipsiţi de orice urmă de har, pe care criticul i-a mângâiat pe creștet, declarându-i promiţători și de perspectivă. Și pe unii și pe ceilalți i-a ținut alături, i-a cultivat, i-a lăudat (chiar călcându-și pe inimă), i-a premiat și i-a pus în funcții din care să-i aprobe cu aplauze deciziile. Să mai adaug că, în acești ani, celebra balanță a criticului a luat-o de atâtea ori razna?
Un președinte care nu e al unei uniuni care nu există
Ceea ce mă surprinde (deși n-ar trebui) și mă îngrijorează e faptul că autorii binevenitei inițiative sunt tocmai cei care în urmă cu un deceniu au pus cu vârf și îndesat umărul la siluirea vechiului statut și la adoptarea odraslei rezultate prin viol drept copil legitim. Căci primii susținători și apărători ai falsificării statutului au fost nimeni alții decât membrii Comitetului Director și ai Consiliului Uniunii, care și-au oferit fără ezitare serviciile de agenți electorali criticului dornic de eternizarea propriului scaun. Va să zică, astăzi, întoarcerea la normele democratice este pusă la cale tocmai de aceia care, în 2013, contribuiseră nemijlocit la abolirea lor. Nu-i așa că vă este cunoscută situația? După decembrie 1989, exact fruntași ai regimului comunist s-au simțit datori să ne învețe regulile democrației și principiile economiei capitaliste. Iar noi, ascultători din fire, le-am permis să facă tot ce au poftit. Și uite unde am ajuns!
Veți spune, poate, că temerile mele sunt exagerate și ar fi bine să am încredere în bunele intenții ale actualei conduceri. Iertare, dar mi-e peste puteri! Cum să investesc încredere în conducerea centrală și din teritoriu, când ea este aceeași din 2013 încoace? Cum să-i bănuiesc, fie și ipotetic, de bună credință pe aceia care, într-o situație de cumpănă, n-au arătat decât rea credință și lașitate?
M-am tot întrebat cum au reușit acești vajnici apărători de ultimă oră ai democrației să determine masa membrilor Uniunii să le susțină prin vot opțiunile flagrant antidemocratice. Fiindcă majoritatea scriitorilor sunt, totuși, fideli convingerilor proprii și nu se lasă păcăliți cu vorbe mieroase și șantaje legate de pensii și indemnizații. Până de curând nu am avut răspunsul. Dar citind ultimele comunicate ale Comitetului Director m-am luminat. Metoda a fost practicată la scară largă în regimul comunist și se numește prozaic falsificare. Iată dovada! La ultimul Comitet Director prezidat de Nicolae Manolescu (15 martie 2024), s-a adoptat o Moțiune, Pentru Uniunea Scriitorilor din România, prin care semnatarii își exprimau «îngrijorarea, dar și revolta împotriva atacurilor ilogice și imorale la adresa singurului for de largă reprezentativitate al scriitorilor din România.» «Atacurile – susțineau ei în continuare - au început acum câțiva ani și s-au întețit în vremea din urmă. Inițial, ele au fost încercări de preluare cu forța a structurilor de conducere, iar în faza actuală vizează distrugerea Uniunii înseși ca instituție.» După care, ne asigurau că acțiunile dușmănoase «Nu vor reuși, deoarece Uniunea Scriitorilor este un reper cu amplă bază istorică și cu activitate neîntreruptă.» Fiecare e liber să susțină prin semnătura proprie ce crede de cuviință, deși – ca să fim drepți – Uniunea Scriitorilor și-a cam mințit membrii, cel puțin în privința multelor și lungilor procese cu persoanele excluse din breaslă pentru că au cârtit împotriva președintelui, procese pierdute în majoritate cu brio. Nici azi nu știm câte case de avocatură au fost plătite cu banii Uniunii pentru capriciile și orgoliile unui intelectual care-și pierduse busola. Revenind la Moțiunea în cauză, am fost foarte curios să văd cine o semnează. Și am descoperit o listă impresionant de lungă, ce se suprapunea fără abateri peste opisul membrilor Uniunii. Nici măcar unuia nu i-a dat prin minte să nu semneze, nici măcar unul nu a lipsit la apel. E o unanimitate care te înfioară, căci amintește de alte timpuri. Bineînțeles că am avut surpriza să constat că și eu m-am numărat printre semnatarii buclucașei moțiuni, chiar dacă – se vede că din cauza vârstei – nu-mi aduc aminte când am făcut-o.
Aceasta este calea rapidă și infailibilă de a strânge aprobări unanime sub ideile cele mai inepte și sub ticăloșiile cele mai mari.
După primirea mesajului pomenit la începutul rândurilor de față, am contactat conducerea interimară a Uniunii pentru informații suplimentare. Mai ales că mă intriga precipitarea cu care urmează să se deruleze lucrurile. Am înțeles astfel că singurele modificări de statut urmau să vizeze numărul și durata mandatelor președintelui, nu și mecanismele de alegere a acestuia. Am sugerat, în locul votului pe filiale, introducerea votului prin corespondență sau a celui electronic, mai ales că ele se practică în alte organizații profesionale și chiar în unele partide politice. Mi s-a răspuns că asta s-ar putea face numai dacă toți membrii ai avea semnătură electronică. Manualele clasice de manipulare (Nick Anderson, Kevin Dutton, Omar Johnson) le recomandă formatorilor de opinie să nu abordeze mulțimi, imprevizibile de la o clipă la alta, ci grupuri restrânse, mai ușor de ținut sub control. În concluzie, nu mă aștept să se schimbe ceva în sindicatul nostru scriitoricesc, care va rămâne pe mai departe proiecția liliputană, dar fidelă, a vieții noastre politice. Și probabil că toți cei excluși pe nedrept din Uniune nu vor fi reprimiți cu scuzele cuvenite pentru că asta ar însemna recunoașterea vinovăției acelora care pregătesc acum restaurația.
Eu as zice: La vremuri noi, tot ei!
Cu votul electronic e din lac în puț, na-ți-o frântă că ți-am dres-o.
Uniunea Scriitorilor trebuie desființată, nu se poate reforma. E structură controlată de către cei din spatele statului.
Poate fi și o acoperire de plată pt cei ce lucrează împotriva noastră. Nici bancurile nu-s de capul lor.
Eu as zice: la vremuri noi,tot noi….pentru noi.
Nici nu s-au uscat florile pe mormantul marelui disparut si tot soiul de Sandeli au inceput (la ordin) sa se rafuiasca cu el. De ce n-au facut-o atunci cand traia?
Lichidarea fostei uniuni a scriitorilor comuniste este singura operațiune legală pentru că desființarea este tardivă. De văzut uriașele fonduri acumulate, aflate în folosința celor care acum vor reforma. Manolescu si ciracii săi au profitat din plin, și-au acordat lunar premii, s-au lăudat reciproc. Mai clar: cu parandărăt !!!
Coane ReCe, cea mai importanta informatie pe care ne-o dai se refera la dislocarea ta la ICR-Paris unde, sunt convins, ai aflat de la camarazii aflati acolo de prin 2009 cum s-a organizat victoria lu Basescu in „alegeri”…Acum iti inteleg aparitiile pseudo-analitice echi-distante…Credeam ca ai priceput intre timp, de cand impreuna cu colegii analizati zilnic comentariile mele cum trebuie sa abordezi CULTURNICII BOLSEVISMULUI ROMANESC!!!
Cat au fost de silniciti oamenii de cultura interbelici, de catre CULTURNICII COMINTERNISTI, unii eliminati chiar fizic, daca Manole Escu ar fi activat deja din anii 1950 pentru Cauza ca tanara speranta, asa cum i-a aratat comportamentul de dupa LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern isi trimitea confratii la Canalul Bucuresti-Dunare!!!
Poate o sa intelegi candva ca Manole Escu a fost un excelent CULTURNIC AL REALISMULUI SOCIALIST adica O NULITATE CA OM DE CULTURA
tocmai pentru caca om a fost pervertit definitiv de IDEOLOGIA GENOCIDULUI…Asa ca, vezi cum te pozitionezi pt ca posteritatea e mai dura decat contemporaneitatea…
Manolescu e decedat moral de multă vreme. Faptele lui sunt asimilabile unui i d io t sustinut de pupin cu riști notorii.
Tarane unguresc, stiu toti ca te pricepi la politica cominternista dar acum te lauzi ca le ai si cu literatura. Nici titlul nu l-ai citit ci te-ai holbat doar la fotografie. Ce treaba are R.C. cu ICR Paris??? Uite ce panarama realmente analfabeta il evalueaza pe Manolescu!
Mai are rost uniunea asta ? Cu vre-o 3000 de membri !? Chiar asa, pe cine reprezinta de fapt ? Unde in lume( a libera) mai gasim asa ceva ?
Bine, pe vremea comunismului, cu Fondul Literar care a directionat decenii banii spre …realismul socialist … Dar azi ? Si ce s-a mai ales de fondul ala ? Imi amintesc, pe vremea presedintiei lui Dinescu s-a pus o taxa de timbru pe fiecare carte tiparita… Chiar asa, ce ,cum cine si cand a mai facut vre-un control acolo ?
PS Nu-mi veniti cu Uniunea de pe cand era Rebreanu presedinte ! Alte vremuri, alti oameni …
Afirmație nulă, formulată evident într-o țară cu probleme mentale: ”cel mai mare critic de după război”. Nu e primul care o face, desi se contrazice fundamental pe parcurs.
https://www.cotidianul.ro/sesizarea-penala-a-min-finantelor-privind-casa-vernescu/
Scuze ReCe, pentru confuzia facuta in viteza intre tine si Dobrescu…A fost posibila intrucat textul putea perfect sa-ti apartina!
Merci Emil. Aiastai-i uniunea scriitorilor. Cetii cu groază. Ăștia-s de …p…
Ce e aia „cel mai mare critic literar de după război „? (o exprimare eufemistică pentru a se evita sintagma „din perioada comunistă „).Acordarea -oricum subiectivă-a titlului de „cel mai mare” pe bucăți, pe tranșe de timp,este ridicolă.Un fel de premiu de consolare pentru cei care nu apucat un loc pe podiumul istoriei literaturii române. În concluzie, până una-alta, cel mai mare critic literar român rămâne George Călinescu. Ceilalți, inclusiv Nicolae Manolescu, sunt pur și simplu critici literari.
AFERIM !!! Logic, concret, tehnic, cultural.
E de domeniul trecutului Uniunea si Manolescu. A căzut COMUNISMUL!
…nici un ban de la Stat să nu-i mai intre în conturi, și nici un spațiu asigurat de Stat să nu-i mai fie alocat gratuit.
USeReaua asta trebuie DESFIINȚATĂ, probabil e o sinecură pentru o majoritate de impostori aciuiți acolo, o altă modalitate de sifonat bani publici!
Cel care se crede scriitor să trăiască din ce publică, cum e în Okțident dintotdeauna, și cum a fost pentru Eminescu, Rebreanu, și alții.
https://futescu.wordpress.com/2017/06/21/eu-ma-fut-punct/
Daca bani vin de la stat, avem tot un fel de ONG, adica capusha parazitara. Ceva asemanator este shi la Cultura, unde artishtii sunt platitzi ca pozitzii bugetare, indiferent de produs. Nu avem aici epoca lui Constantin Tanase ce avea compania lui, sau la editorii de carte, care erau in direct cu produsul pe care-l promovau conform contractului. Asha ca avem o gramada de maculatura, ex.motanelul Arpagic, care a devenit desident ca asha au vrut politrucii noii putori. Statul care la emanatzia fasaita a lui Ylici se dorea desfintzat, in realitate, ca in perioada kamunizsta e mai prezent ca oricand. Cu asemenea culturnici, se impune o lozinca neaosha=la sapa, nu la mapa. Promovarea se face cu adevarat pe merite, adica banii sa curga la cei care intradevar produc ceva shi se simpt doritzi sa fie cumparate cartzile lor. O economie buna este o combinatzie de activitatea statala=kamunizm, cu liberalismul activitatzii private, care sa nu fie ingradit sau controlat/sugrumat de politicieni. Dar mai intai trebuie sa invatzam abecedarul, adica sa fiim educatzi, fara maipulari, samd.
O zi buna.
Con
Prin decesul lui Manolescu Apolzan scriitorii din R. scapă de iobăgie cu toate încercările grofilor săi de a întoarce mortu de la groapă, cu cuțitele incă la brâu și cu pistoalele la tâmplele gândirii.
uninunea scriitorilor este o farsă.
toată lumea știe, dar unora le convine.
Nicolae Manolescu rămâne un mare pitic al literaturii române
dacă nu publică ceva post-mortem.
(nu se stie niciodată)
„Manualele clasice de manipulare
le recomandă formatorilor de opinie să nu abordeze mulțimi, imprevizibile de la o clipă la alta, ci grupuri restrânse, mai ușor de ținut sub control.”
-pentru ca „formatorii” aia sint niste shobolani,niste paraziti lucreaza in ascuns;
toti marii oratori s-au adresat DIRECT multimii,
Poporului,
mai ales prin mass-media:
se adresau intr-o adunare
dar vocea lor o auzea oricine!
FRUMOS! CURAJOS!
Da’ Oare DE CE Post Factum SI Post MORTEM ?
ASADE Groaznic era „DeMONUU”?
ASADE Multi Sustinatori OCULTI avea?
CINE sunt AIA?
SI IO Simpu Cetatean l-am simtit o Fire PIZMASA si REA, la Singura Intalnire cu Acesta, in Anul 2005, chiar in Sanctuarul PERSONAL, cladit de Critic.
S-a aruncat cu AVANT intru a ma JIGNI, doar ASA, sa ARATE Publicului Obsecvios din Sala ca POATE …. … … 😊😊😊
Desi NU avea NICIUN Motiv, neFiind intersectabili NICIODATA, NICICAND si NU era Vorba decat de
Istoria ROMANILOR prin Optica MIZERIEI PERPETUI a Poporului Roman.
Lui Manolescu – Vol de Mort i se potrivesc versurile eminescuene:
„Critici voi ca flori deșarte
Care roade n-ați adus
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.”
In toate situatiile exista o versiune generica, pt. publicul larg si una pt. cunoscatori, aia care stau si citesc mai atent, analizeaza, urmaresc subiectul in timp, citesc din surse diferite, din astea. Ca urmare, se creaza o reprezentare sociala (mentala colectiva) a publicului larg, care e partiala, din care lipseste ce doreste distribuitorul de informatii sa lipsesca si e, in multe privinte eronata. Daca esti din ala mai informat, discutiile cu aia din categoria „publicul larg” sunt aiuritoare. Cand incepi sa le spui de Iorga, de Plesu, de „Revolutie”, de Liiceanu, de dosarul Paltinis, de „10 august”, de Sora, de A. Cornea, de Manolescu, se uita la tine cu niste priviri, invariabil, bovine. Aplicatie: Manolescu: un narcisist autoritarist, caracter: zero. O fi un critic foarte bun. Nu despre asta e acest comentariu. PS: „R.C.” este o abreviere a „Redactia Cotidianul”, folosita de multi ani cand se preiau texte scrise de diversi autori si publicate in alte parti. Nici macar atat sa nu intelegi, asa ceva?
@Romania stramba, O fi un critic foarte bun.
-iaurtu asta cu fructe
nu prea are fructe!
Fotbalul va aduce progrese de imagine abia după ce vom avea inaugurate noile stadioane Dinamo, Pitești, Timișoara etc. … Până atunci, tot scriitorii colectează premii prestigioase pentru România.
Se stie ca orice putregai nu este reversibil.Dispare numai daca-i dai cu matrafox,sau si mai sigur sa-l raschetezi,sa-l polizezi,dupa care sa torni peste ce a mai ramas,soluitie antigandaci,capuse,plosnite.Aerisesti bine,dupa ce dispare mirosul,pe locul respectiv pui ceva sanatos,de exemplu un ghiveci cu plori.