Ioan Scurtu: Despre cinstirea înaintaşilor. DIMITRIE ONCIUL

În 2021, se împlinesc 165 de ani de la naşterea lui Dimitrie Onciul, unul dintre cei mai mari istorici români, profesor universitar, academician, director general al Arhivelor Statului. Cu acest prilej, îmi permit să evoc unele trăiri personale.

Numele lui Dimitrie Onciul îmi era bine cunoscut din anii studenţiei (1957 -1962), când profesorii Aurelian Sacerdoţeanu, Emil Vârtosu, Damian P. Bogdan, Gh. T. Ionescu şi Gheorghe Georgescu-Buzău ne-au vorbit de contribuţiile sale ştiinţifice, subliniind că este promotorul spiritului critic în istoriografia românească.

În anul I de studenţie, dornic să cunosc Bucureştiul, am ajuns la mănăstirea Mihai Vodă. În parcul din preajmă se aflau busturile de bronz a doi directori generali ai Arhivelor Statului: Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Dimitrie Onciul. Acestea au dispărut în timpul demolărilor din 1985 pentru realizarea noului centru civic al Capitalei. Clădirea Arhivelor Statului, aflată în incinta mănăstirii, a fost demolată, iar biserica şi clopotniţa au fost translate. Am urmărit atunci, zile în şir, această operaţiune aproape incredibilă: biserica, alunecând pe şine, a fost translatată cu 289 metri mai jos, iar, ulterior, a fost „ascunsă” între blocuri de zece etaje.

Numit director general al Arhivelor Statului în noiembrie 1991, am stabilit să marcăm, în 1993, împlinirea a 70 de ani de la moartea lui Dimitrie Onciul. Am avut în vedere organizarea a două sesiuni ştiinţifice – una în Bucureşti şi cealaltă la Suceava, vizitarea comunei Straja, unde s-a născut Dimitrie Onciul, organizarea unei expoziţii la sediul Direcţiei Generale, recuperarea şi instalarea bustului acestuia.

Cu acest prilej, am reuşit să realizez reconcilierea Arhivelor Statului cu Academia Română. După 1989, Academia Română acuza Arhivele Statului că în timpul „regimului comunist” a preluat documente care-i aparţineau şi cerea insistent să-i fie restituite. Conducerea Arhivelor Statului a ripostat, susţinând că acestea au fost date cu împrumut Academiei pentru realizarea monografiei privind răscoala din 1907. Faza „epistolară” a continuat cu atacuri în presă. Am considerat că nu era firesc ca Arhivele Statului să se confrunte cu cea mai prestigioasă instituţie cultural-ştiinţifică a României.

Aflându-mă în ianuarie 1993 la Academia Română, invitat de Secţia de Stiinţe Istorice şi Arheologie pentru a discuta despre elaborarea volumului VIII al tratatul de Istoria Românilor, mi-a venit ideea de a mă întâlni cu preşedintele Academiei, Mihai Drăgănescu. Am rugat-o pe domnişoara Dorina Rusu – secretara Secţei – să dea telefon la cabinetul preşedintelui; i s-a răspuns că acesta mă poate primi.

Mihai Drăgănescu mi-a spus că a citit cartea mea despre istoria monarhiei, publicată în 1988 şi i-a plăcut foarte mult, apreciind că eram un istoric curajos. A intuit de ce i-am solicitat această discuţie, afirmând că ştia despre disputa dintre Academia Română şi Arhivele Statului, socotind că dreptatea era de partea directorului Bibliotecii Academiei, Gabriel Ştrempel.

Eu nu am ridicat problema apartenenţei documentelor respective, ci a păstrării lor în bune condiţii, precum şi a posibilităţii de a fi cercetate de cei interesaţi. I-am explicat că acestea se aflau în cel mai bun depozit al Arhivelor Statului, unde se asigura microclimatul necesar (căldură, umiditate etc), erau în deplină siguranţă, nimeni nu le putea sustrage sau distruge, cercetătorii aveau la dispoziţie o sală de studiu mare şi comodă, unde documentele puteau fi studiate fără nici o îngrădire. Biblioteca Academiei nu avea asemenea condiţii, şi, ca urmare, şi-ar asuma o răspundere foarte grea în cazul deteriorării documentelor, iar cele câteva locuri din sala de la Fondul Manuscrise, pe care o frecventasem, nu erau suficiente. I-am spus că Arhivele Statului au un Serviciu de Restaurare şi Conservare a documentelor, s-ar putea realiza o colaborare; noi putem să restaurăm documente şi cărţi aflate la Academia Română.

Preşedintele Mihai Drăgănescu mi-a mulţumit pentru explicaţiile date şi mi-a mărturisit că era îngrijorat de faptul că Academia Română avea multe valori de patrimoniu, în special manuscrise şi tablouri, care nu erau bine asigurate. Ar fi bucuros ca Ministerul de Interne să asigure paza acestora. I-am spus că pot vorbi ca ministrul de Interne ca jandarmeria să preia paza acestei prestigioase instituţii. Discuţia s-a desfăşurat într-o atmosferă extrem de amiabilă.

În încheiere, l-am invitat să participe la sesiunea ştiinţifică de la Arhivele Statului, în ziua de 15 martie, dedicată lui Dimitrie Onciul care a fost directorul general al Arhivelor Statului, dar şi preşedintele Academiei Române. Mi-a mulţumit pentru invitaţie şi mi-a promis că o va onora.

Mihai Drăgănescu nu numai ca a venit la Direcţia Generală a Arhivelor Statului în ziua de 15 martie 1993, dar a luat şi cuvântul, evidenţiind personalitatea lui Dimitrie Onciul şi elogiind pe cei care au organizat această manifestare. Sesiunea ştiinţifică a beneficiat de contribuţiile lui Dan Berindei, Ştefan Ştefănescu şi Ioan Opriş. Eu am prezentat comunicarea Dimitrie Onciul – director general al Arhivelor Statului din România, care a avea să fie publicată în „Revista Arhivelor”, nr. 2/ 1993.

Pentru organizarea activităţii de la Suceava am vorbit cu istoricul Mihai Iacobescu, profesor la la Universitatea „Ştefan cel Mare”, pe care-l cunoşteam de mai mulţi ani, fiind – ca şi mine – specialist în istoria contemporană. La începutul anului 1990, Iacobescu s-a aflat în fruntea celor care militau pentru înfiinţarea unei universităţi la Suceava. Ministrul învăţământului m-a delegat să analizez la faţa locului dacă erau întrunite condiţiile pentru o asemenea decizie. Am făcut un referat pozitiv, iar la 7 martie 1990 a apărut Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Universităţii „Ştefan cel Mare”. Iacobescu mi-a mulţumit „cu recunoştinţă”. La rândul său, Gavril Irimescu, şeful filialei judeţene Suceava a Arhivelor Statului, s-a implicat „cu tot sufletul” în această acţiune de nivel naţional.

Sesiunea „Dimitrie Onciul, istoric şi arhivist” s-a desfăşurat în ziua de 22 martie 1993 sub egida Direcţiei Generale a Arhivelor Statului – filiala Suceava, Inspectoratului Judeţean pentru Cultură, Muzeului Naţional al Bucovinei şi Universităţii „Ştefan cel Mare”. Eu am moderat acţiunea ştiinţifică desfăşurată în Aula Magna a Universităţii. Au transmis salutul lor, primarul municipiului Suceava, prefectul judeţului, prorectorul Mihai Grămăticu (rectorul era plecat în străinătate), Radu Grigorovici – vicepreşedinte al Academiei Române, Mitru Ghiţiu – şeful Serviciului de Arhivă din Republica Moldova.

Au urmat comunicările ştiinţifice susţinute arhivişti veniţi din Bucureşti şi din Suceava, muzeografi şi profesori din judeţ, profesori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi Biblioteca Centrală „Mihai Eminescu” din Iaşi. Profesorul Petru Bărbuţă din comuna Straja şi doamna Oltea Cojocariu, nepoata lui Onciul, au evocat relaţiile acestuia cu oamenii Bucovinei.

A doua zi, ne-am deplasat în comuna Straja, aflată la 70 km de Suceava, unde am aflat că nu se mai păstrează casa în care s-a născut Onciul. Cu acest prilej, a fost dezvelit bustul acestuia în faţa şcolii care-i purta numele, sfinţit de arhiepiscopul Pimen.

Încă de la începutul anului 1993, am avut o discuţii cu directorul Virgil Teodorescu şi cu Romeo Căpăţână, şeful Serviciului Tehnic, despre recuperarea busturilor lui Hasdeu şi Onciul. După mai multe „investigaţii”, Virgil Teodorescu a aflat că bustul lui Onciul se afla în subsolul Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti. Bustul lui Hasdeu nu a putut fi recuperat, foarte probabil că a fost furat de ţigani [nu se instituise obligaţia de a folosi termenul de romi], care l-au topit pentru a folosi bronzul. Directorul muzeului a fost de acord să transfere Arhivelor Statului bustul lui Onciul, care a fost aşezat în holul de la intrarea în clădirea Direcţiei Generale.

Am convenit ca bustul să fie amplasat în spaţiul existent între clădirea Arhivelor Statului şi Ministerul de Justiţie, unde se putea realiza „Rotonda arhiviştilor”, după modelul „Rotondei scriitorilor” din parcul Cişmigiu. [A fost o iluzie a mea].

Pentru aceasta se impuneau multe aprobări: de la regiile de apă, de electricitate, de transport, de la serviciul urbanism etc cea ce însemna cereri, audienţe, aprobări, adică săptămâni şi luni de eforturi birocratice.

Am profitat de un context favorabil: la invitaţia doamnei Ioana Brătianu a avut loc, în ziua de 8 februarie 1993, la Fundaţia „Brătianu” din Piaţa Amzei, lansarea cărţii mele Ion I. C. Brătianu. Activitatea politică, publicată de Editura Museion. Au participat mai mulţi istorici, precum şi lideri ai Partidului Naţional-Liberal, în frunte cu primarul general al Capitalei, Crin Halaicu. Când a venit să-i dau autograf pe carte i-am spus zâmbind: „Vă scriu o dedicaţie dacă mă ajutaţi într-o problemă”. Mi-a răspuns: „Cu plăcere!” I-am cerut să ajute Arhivele Statului prin obţinerea aprobărilor necesare pentru instalarea bustului lui Onciul. Crin Halaicu mi-a spus că va cere secretarului general Primăriei să rezolve problema. Într-adevăr, avizele ne-au venit într-un termen rezonabil.

A apărut o problemă privind soclul, drept care am discutat cu ministrul de interne George Ioan Dănescu. Acesta mi-a oferit soluţia: în Parcul Herestrău au fost distruse mai multe busturi şi au rămas soclurile goale; să luăm unul dintre acestea. Virgiliu Teodorescu a adus la Arhive un astfel de soclu.

A urmat amenajarea spaţiului dintre Arhivele Statului şi Ministerul Justiţiei, încastrarea soclului într-un dreptunghi de beton şi amplasarea bustului, toate aceste activităţi cerând timp.

Festivitatea de inaugurare s-a desfăşurat în ziua de 19 octombrie 1994, cu o largă participare. Între cei prezenţi s-au aflat consilierul prezidenţial Marius Guran, secretarul de stat Ghicu Paşcu, Constantin Buşe – prorector al Universităşii din Bucureşti, Zoe Petre – decanul Facultăţii de Istorie, academicienii Dan Berindei şi Ştefan Ştefănescu, Oltea Cojocaru.

După ce bustul a fost sfinţit de Sebastian Ilfoveanu, arhiepiscop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, eu am rostit un cuvânt omagial, iar Virgil Teodorescu a vorbit despre sculptorul Mihai Onofrei şi avatarurile monumentului. Cei 20 de studenţi şi studente ai Facultăţii de Arhivistică au depus, fiecare, câte o floare la baza soclului [În octombrie 2020, Senatul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul căreia funcţiona Facutătatea de Arhivistică, înfiinţată 1992, a decis desfiinţarea acesteia].

În încheirea manifestărilor organizate, a fost vernisată expoziţia „Dimitrie Onciul director general al Arhivelor Statului”, aflată în holul de la intrarea în Direcţia Generală. Cu acest prilej, am acordat interviuri pentru TVR şi Radio România Actualităţi, care s-au transmis în după amiaza aceleiaşi zile.

Îmi amintesc cu plăcere de acele vremuri când oamenii de ştiinţă şi cultură erau apreciaţi, iar strădaniile urmaşilor erau sprijinite de oficialităţile statului.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Scurtu 6 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Pe cine mai misca astfel de evocari, cind istoria a fost scoasa din programa scolara?

  2. Mare patriot, mare istoric, Domnul Scurtu! Cine nu cunoaste scrierile sale de dinainte de 1990, nu poate realiza valoarea acestui om!!

  3. Spre deosebire de Dumnezeu, un istoric ca Onciu poate schimba chiar și trecutul !
    Să ne uităm mai bine la Lucian Boia, care face avere spunând pur și simplu adevărul …

  4. @Șoangher Mafteuță: Nu e clar ce avere face Boia dar ca spune prostii se vede de la o posta, afara de cazul cind ai orbul propagandei ruso-maghiare.

  5. Nimic din cel mai mare rau pe care (intr-un moment de nebunie) l-am face ca indivizi, persoane, personalitati sau personaje (atunci cand „cernem” si alegem), nu se va ridica vreodata la nivelul raului facut noua, ca popor, de cei pe care i-am ales pentru a ne reprezenta in forurile ce reprezinta (macar uman, macar simbolic) credinta, dorintele, nevoile si aspiratiile noastre.
    Cata geografie credeti ca va putea incapea in mintile copiilor nostri, in absenta istoriei?
    Cine ne va mai razbuna ipotetica dorinta de libertate?

  6. Domnule profesor imi amintesc despre articolul dvs.in ,,Cotidianul” din 15 februarie 2017 .Pentru ca ati scris adevarul,despre formatiune politica Frontul Democrat German din Romania,ati avut un proces! Care oficialitati ale statului roman sa ajute la stradaniile urmasilor?
    Din pacate istoria a fost scrisa (aproape) intotdeauna, de invingatori!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.