Performanțele lui Ronaldo: „Incredibil”

Cristiano Ronaldo, care a marcat două goluri în finala Ligii Campionilor cu Juventus Torino, câștigată de Real Madrid, a intrat în istorie, devenind primul jucător care înscrie în trei finale ale acestei competiții: în 2008 pentru Manchester United, în 2014 și 2017 pentru Real Madrid. Ronaldo s-a clasat pe primul loc în clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor cu 12 goluri, unul mai mult ca Lionel Messi. Fotbalistul portughez a marcat sâmbătă seara golul cu numărul 600 al carierei sale.

Ronaldo a vorbit despre performanțele sale și despre succesul Real Madrid: „E incredibil, încă o dată am atins recorduri impresionante. Terminăm anul excelent, am reușit să câștigăm titlu, iar acum să ne adjudecăm din nou Liga Campionilor. A fost un final de sezon spectaculos, a fost o înțelegere extraordinară între mine și vestiar. Știam că suntem o echipă foarte bună și am demonstrat acest lucru contra unei echipe precum Juventus. Să marchez în trei finale diferite înseamnă foarte mult pentru mine și sunt foarte foarte fericit”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.