Stimaţi colegi,
Am aflat datorită internetului pe de-o parte că Roşia Montană Gold Corporation a cerut un nou certificat de descărcare arheologică pentru Muntele Cârnic, pe de alta, că această cerere ar urma să fie supusă atenţiei Comisiei Naţionale de Arheologie în data de 24 octombrie a.c. În calitate de coleg de meserie şi de fost profesor pentru câţiva dintre dumneavoastră, vă rog să nu acordaţi această descărcare arheologică.
O asemenea decizie ar contraveni legislaţiei româneşti şi europene. Iată doar câteva dintre paragrafele sau principiile pe care v-aţi putea baza în luarea unei decizii onorabile:
Conform literei şi spiritului Legii 378/2001, beneficiarul este obligat să finanţeze săpătura de salvare, iar arheologii să acorde descărcarea arheologică numai dacă este cazul. Prin urmare, dacă firma RMGC a plătit pentru săpături 9 milioane de dolari, asta nu înseamnă nici pe departe că a cumpărat un sit arheologic şi istoric, care prin Legea 5/2000 a fost declarat monument de valoare excepţională. A făcut-o pe riscul său.
Conform noii Legi a Minelor, nr. 85 din martie 2003, Art. 11, alin. 1: „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,…., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise”. Mai departe, la Art. 11, alin. 2, se adaugă: „Excepţiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii”. Or, cum Roşia Montană a fost declarată prin Legea 5/2000 monument de valoare excepţională, săpăturile de salvare nu trebuiau să continue fără ca Guvernul României să fi clamat interesul naţional în această investiţie. Nu a făcut-o, fiindcă la mijloc nu se află interesul naţional, ci interesele unei firme private. Patrimoniul arheologic este garantat şi protejat de Ordonanţa de Guvern 43/2000, înlocuită de Legea 378/2001 şi completată apoi de Legea 462/2003. Pe de altă parte, statul român a ratificat, prin decretul 187/1990, Convenţia ONU privind patrimoniul cultural şi natural şi a semnat Convenţia Europeană pentru Protecţia Patrimoniului Arheologic de la La Valetta 1992. Aceasta din urmă prevede „a se dispune măsuri susceptibile de a favoriza conservarea integrală a ansamblurilor istorice şi a patrimoniului mobiliar al acestora, prin menţinerea integrităţii întregului ansamblu şi prin înscrierea în inventar a bunurilor descoperite”. Lista nu se opreşte aici. Aveţi la dispoziţie tot suportul juridic necesar pentru a vă comporta decent.
De altfel, v-ar fi destul de greu să emiteţi un al doilea certificat de descărcare arheologică pentru Muntele Cârnic, atunci când un prim certificat (4/15.01.2004) a fost anulat de Curtea de Apel Braşov, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat anularea respectivului act prin sentinţa irevocabilă nr. 4607/9.12. 2008. Or, cu toţii ştim ce înseamnă, în litera şi spiritul legii, o sentinţă irevocabilă. Nu numai că nu mai poate fi schimbată, dar nici nu poţi veni cu o nouă solicitare având acelaşi obiect.
Despre valoarea galeriilor de la Roşia Montană s-a scris enorm. Ele sunt cunoscute în întreaga lume ştiinţifică din secolele XVIII şi XIX, când au fost descoperite aici celebrele tăbliţe cerate, care constituie unul dintre izvoarele dreptului roman. Astfel se explică semnarea în 2002 a unei petiţii contra distrugerii Roşiei Montane de către 1.038 de instituţii şi personalităţi ştiinţifice din întreaga lume. Niciodată în istorie nu s-au mobilizat forţe ştiinţifice mai importante în apărarea unui monument. Mai pot fi amintite repetatele decizii ale ICOMOS privind soarta Roşiei Montane. Nici chiar arheologa franceză Béatrice Cauuet, cea care a fost plătită de RMGC pentru a cercetata galeriile din Cârnic, nu a putut să nu constate „unicitatea” acestora. De ce nu ne descurcăm noi înşine cu propriul patrimoniu este o întrebare căreia prefer deocamdată să nu-i răspund. Totuşi, un început a fost făcut. Academia Română şi Biserica Ortodoxă Română au sărit în apărarea Roşiei Montane. Pentru această idee a fost cucerit un public larg, organizat sau nu în ONG-uri. Este un semn că românul nu se mai mulţumeste cu ce bagă în gură, ci se mai uită şi în jurul său. Vinovate de tot ce s-a întâmplat la Roşia Montană sunt autorităţile noastre corupte, nici chiar vreo firmă straină. Dumneavoastră, stimaţi colegi, de ce parte vă veţi situa? De partea ştiinţei, a personalităţilor, a moralei, sau de partea unui pumn de profitori?
Există voci interesate, care pretind că statul român nu va fi niciodată în stare să conserve şi să pună în valoare turistică galeriile din Roşia Montană. Dacă se referă la actualele structuri ale statului, au dreptate. Cei care cred însă în destinul acestei ţări sunt convinşi că Alburnus Maior are nu numai un trecut, ci şi un viitor de aur, iar adevăratul aur nu va fi metalul pe care să ni-l fure alţii, ci inteligenţa cu care cei tineri, poate generaţiile viitoare, vor şti să facă din Munţii Apuseni un centru al turismului intelectual românesc şi european. Minele romane de la Las Medulas sunt mai modeste decât minele romane de la Roşia Montană, dar, datorită Ministerului spaniol al Culturii, ele fac astăzi parte din patrimoniul UNESCO şi asigură bunastarea unei zone aride şi cândva sarace. Spre lauda sa, actualul Minister al Culturii şi Patrimoniului Naţional a avut o iniţiativă asemănătoare. Nu se cuvine oare ca arheologii de frunte ai acestei ţări, căci banuiesc că de aceea aţi fost cooptaţi în această comisie, să-i sprijine demersul? De ce să pierdem acum totul şi mai ales pentru cine şi pentru ce? Rareori a fost România pe cale să facă o afacere din care să câştige atât de puţini şi să piardă atât de mulţi.
Vă mai amintesc că fiecare cetăţean trebuie să-şi facă slujba acolo unde este pus şi pentru care este plătit. Treaba noastră de arheologi nu este să dezvoltăm proiecte industriale, ci să apărăm patrimoniul arheologic în limitele legii. Dacă alţii doresc să încalce legile, să-i lăsăm pe ei să o facă. Să nu devenim instrumentul lor! Dacă noi nu apărăm patrimoniul naţional, nu va veni nimeni să o facă în locul nostru. Mai cred că această ţară evoluează încet, dar sigur. Vom ajunge şi noi cândva un stat de drept, iar mârşăviile şi laşităţile nu vor mai putea fi ascunse, oricât ar fi ele de vechi.
Arheologia este una dintre meseriile cele mai frumoase. Pentru această frumuseţe am ales-o, şi nu pentru bani. De ce să nu fim la înălţimea ei? Mi-a spus odată careva dintre colegii din Comisie: „Piso, ţie îţi este uşor să vorbeşti, tu ai un nume în străinătate, dar eu ce mă fac, dacă nu mai primesc bani pentru cercetările mele?”. Aş putea răspunde că nici mie nu mi-a fost uşor atunci când, în urma opoziţiei mele faţă de proiectul de la Roşia Montană, am fost dat afară din toate comisiile de specialitate, când am fost dat de trei ori afară din direcţiunea Muzeului din Cluj sau când în primăvara lui 2009 am fost dat afară chiar de unii dintre dumneavoastră de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. M-am bătut de unul singur şi am recâştigat în bună măsură terenul pierdut. Dar, chiar dacă nu câştigi întotdeauana, vă asigur că nu exista nimic mai preţios pe lumea asta decât o conştiinţă curată şi un somn fără coşmaruri.
Dumnezeu să vă dea gândul cel bun!
Cluj, 22 septembrie 2010 Prof dr. Ioan Piso
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.