Ştefan Borbély: În afara timpului?

Cel mai tulburător şi, până în momentul de faţă, parţial inexplicabil pasaj din celebrul document Vacanţa Mare, elaborat în data de 23 martie 2020 de către Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, aflat sub conducerea profesorului Adrian Streinu-Cercel, nu se referă la carantinarea forţată a vârstnicilor de peste 65 de ani, în hoteluri şi alte stabilimente ad hoc, ci la extemporalizarea în care se desfăşoară tot ce urmează să se întâmple. Îngăduiţi-mi să citez: „Când nu vor mai fi identificaţi infectaţi timp de 7 zile, STOP PROGRAM şi se reiau activităţile de unde au fost lăsate. Aceste 3-4 luni vor trebui considerate ca şi cum nu au existat vreodată” Ţinând cont de faptul că acest document a devenit baza procedurală pentru toate restricţiile impuse de seria de 10 (până la scrierea acestor rânduri) ordonanţe militare, o scurtă analiză a contextului şi a implicaţiilor sale se impune.

E puţin probabil că o echipă de medici a avut un frison metafizic atunci când a recomandat ştergerea cu buretele, ca şi cum nu ar fi fost, a trei-patru luni din calendar. În mod similar, e puţin probabil că miza reală a sibilinicului pasaj are o conotaţie strict tehnică, restrânsă la domeniul medical sau la funcţionarea de interior a institutului. E de precizat din capul locului, ca premisă de lucru a articolului de faţă, că radierea din calendar a perioadei „ocupate” de epidemie e singura prevedere a documentului respectiv care n-a fost încă strecurată în cele zece ordonanţe militare care au urmat. În rest, toate celelalte au fost „implementate”, deşi, de ochii lumii, s-a înscenat o execuţie publică a Profesorului Streinu-Cercel, la care acesta a reacţionat anemic.

Motivul pentru care protestul Domniei Sale a fost destul de timorat, deşi în joc se afla un prestigiu profesional clădit pe decenii de muncă, este un alt „mister” al dosarului pe care-l discutăm, supoziţia mea fiind că documentul cu pricina n-a fost elaborat exclusiv de un grup de medici şi n-a vizat doar o problemă cu aplicabilitate strict medicală. Cred că, în cazul de faţă, o intenţie autoritară evidentă a fost ambalată într-un act spitalicesc, pentru a fi prezentată publicului ca o măsură strict medicală, miza ei fiind mult mai extinsă decât aceea a unei crize de interior, declanşată în sistemul de sănătate.

Aşa cum se ştie, documentul a stat pitit în sertare şi a creat o comoţie publică doar la o lună după redactarea lui, în jurul datei de 21 aprilie, când conţinutul a devenit cunoscut, luând cam pe nepregătite conducerea ţării. Doctorul Raed Arafat a apărut precipiat la Antena3 şi s-a grăbit să sugereze că este un fake news, aserţiune pe care nu a corectat-o atunci când documentul a început să circule, în monstruoasa sa integritate, în spaţiul public. Cele mai frecvente luări de poziţie „şifonate” au încercat să deprecieze documentul, prezentându-l ca pe o schiţă de lucru, ca pe un „draft”. Întrebat în legătură cu autorii lui, doctorul Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului „Matei Balş”, a spus că au lucrat medici, „cam tot ce este în conducerea institutului”, alţi demnitari de rang înalt, inclusiv ministrul Sănătăţii, fiind ulterior de acord – după ce preşedintele Klaus Johannis a ieşit pe post şi i-a asigurat pe vârstnici că nimeni nu îi va scoate cu forţa din casă – că documentul este o enormitate, emiţătorului lui fiind executat fără milă şi redus sarcastic la statutul unui „cerceluş” deplorabil, pe care nu îl merita.

În istorie, bucla temporală a fost folosită în două rânduri, şi de fiecare dată în legătură cu adoptarea calendarului gregorian. În 1582, Papa Grigorie XIII a decretat înlocuirea calendarului iulian, aflat în vigoare, cu reforma gregoriană, ziua de 4 octombrie (joi) fiind urmată de ziua de 15 (vineri). Ţările catolice occidentale şi-au asumat schimbarea, cu mica diferenţă a Franţei, care a întârziat-o până în luna decembrie, când ziua de 9 (duminică) a fost urmată de 20 (luni). Ţările răsăritene, ortodoxe au refuzat să adopte calendarul nou, ceea ce a dus, de pildă, la o ciudăţenie legată de Adunarea de la Alba Iulia în care s-a hotărât unirea Ardealului cu România, care a avut loc în data de 18 noiembrie după calendarul Vechiului Regat, şi în data de 1 decembrie după calendarul Transilvaniei şi al Bucovinei, care adoptaseră deja reforma gregoriană.

În cele din urmă, guvernul de la Bucureşti a adoptat, prin decret, trecerea la noul calendar în martie 1919, data de 31 martie fiind urmată de cea de 14 aprilie. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Română nu a acceptat schimbarea, legiferând-o abia în 1924. Toate aceste reforme s-au caracterizat, însă, prin comprimarea calendarului, nu prin ştergerea din anale a unor evenimente care au avut loc sau urmează să se întâmple. Acesta e motivul pentru care pasajul final al documentului redactat de către Institutul „Matei Balş” ridică îndreptăţite semne de întrebare, stârnind supoziţii dintre cele mai alambicate.

Putem încerca anumite ipoteze văzând cine conduce efectiv ţara în momentul de faţă, şi anume Grupul de Comunicare Strategică, adică, sub aspect procedural şi instituţional, cea mai misterioasă entitate funcţională a luptei împotriva epidemiei. Grupul a fost înfiinţat prin Hotărârea nr. 2 din 24 februarie 2020, care, la art. 6, prevede „înfiinţarea unui grup de comunicare strategică sub coordonarea Direcţiei pentru Situaţii de Urgenţă, cu reprezentanţi din toate instituţiile implicate.” Evitarea majusculelor în denumirea grupului demonstrează că legiuitorul a avut în vedere simpla instituire a unei reţele de comunicare inter-instituţională, care să evite ajungerea în spaţiul public a unor informaţii discordante. Nu se cunoaşte, aşadar, cum de a devenit acest organism de armonizare informaţională o instituţie atotputernică, de sine stătătoare, capabilă să interzică până şi site-uri de pe Internet, cum s-a întâmplat cu justiţiarul.ro. În corpul celor zece ordonanţe militare publicate până acum, grupul apare o singură dată, de data aceasta cu majuscule, în articolul 9(2) al Hotărârii nr. 4, din data de 29 martie 2020.

Aşadar, metamorfoza grupului operativ în Grup atotputernic s-a produs cam într-o lună, existând şi posibilitatea suprapunerii dintre Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI şi Grupul de Comunicare Strategică, mai ales dacă ne uităm la funcţiile doctorului Raed Arafat, care apare, de regulă, ca membru al Grupului de Comunicare Strategică, dar nu ca preşedinte sau comandant al lui. Fundamentul legal pentru ceea ce ni se întâmplă acum este furnizat de Hotărârea de guvern nr. 557/3 august 2016 privind managementul tipurilor de risc, care prevede, în art. 11(3) că, la nivel naţional, comanda acţiunilor ce se iau pentru preîntâmpinarea sau contracararea unei epidemii este asigurată de către secretarul de stat, şef al Direcţiei pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, care e doctorul Arafat. În temeiul unor legislaţii complementare, Dumnealui mai conduce şi „Grupul de suport tehnico-ştiinţifice privind gestionarea bolilor înalt contagioase”, dar, din nou, nu ni se spune nimic despre Grupul de Comunicare Strategică.

Curios lucru, necesitatea şi funcţionarea lui fuseseră prevăzute în documentul Institutului „Matei Balş”, deşi titulatura era încă neprecisă. Citez: „Se impune formarea unui Guvern anti-Pandemic sau a unui Minister intersectorial Pandemic care va elabora şi pune in funcţie acţiunile specifice.” Prima întrebare vizează legitimitatea ca atare a recomandării: cum se face că un institut doar medical, cum este „Matei Balş”, preliminează înfiinţarea unui „minister intersectorial”? Cu atât mai mult, cu cât oportunitatea funcţionării lui nu era prevăzută în decretele şi legile aflate, atunci, în vigoare. Aşa cum am precizat deja, Hotărârea nr. 557/3 aug. 2016 încredinţează comanda „şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020, prin care se instituie starea de urgenţă pe teritorul României, vorbind, şi el, de o coordonare care „se realizează prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI” (art. 5.1). „Guvernul anti-pandemic” nu apare nicăieri.

Acest din urmă decret, care ne-a adus în situaţia în care suntem acum, are, în secţiunea sa de motivaţie, o formulare logică de tip negativ, care, dacă o întoarcem, ne spune că „restrângerea excerciţiului unor drepturi e […] necesară într-o societate democratică (!!)” şi „proporţională cu scopul urmărit”, cel din momentul respectiv fiind beligeranţa împotriva unei epidemii şi salvgardarea sănătăţii populaţiei, ceea ce nu se spune. Prin urmare, formula „scopului urmărit” e îndeajuns de sibilinică nu doar pentru a da naştere unor interpretări dintre cele mai diferite, dar şi pentru a permite introducerea în corpul ei a unor fenomene şi strategii dintre cele mai neaşteptate.

Decretul, care deschide calea Ordonanţei militare nr. 1 din data de 17 martie 2020, precizează şi lista drepturilor fundamentale care sunt îngrădite. Ea sună aşa: libera circulaţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învăţătură, libertatea întrunirilor, dreptul la proprietatea privată, dreptul la grevă şi libertatea economică. Dintre acestea, două prevederi sunt paroxistice, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, respectiv inviolabilitatea domiciliului, şi una e explozivă: dreptul la proprietatea privată, fiindcă suspendă, pe de o parte, protecţia pe care ţi-o asigura, până în momentul respectiv, împrejmuirea locuinţei (casă, apartament) pe care o deţii cu acte în regulă şi, pe de alta, integritatea exclusivă a proprietăţilor de care dispui. Mai pe şleau spus, o parte din noi a fost etatizată odată cu emiterea acestor ordonanţe, singura mea speranţă fiind aceea că această intruziune, care s-a petrecut fără ca noi să fim întrebaţi, să nu aibă şi consecinţe scriptice, notariale.

Mai rămâne de înţeles un singur aspect, cel legat de viitor. Cum ne vom raporta, atunci când epidemia va fi încetat să ne ameninţe, la sarabanda de măsuri, uneori contradictorii, alteori cinice (cum e protecţionismul sparanghelistic), care sunt luate acum de autorităţi? Un mic indiciu e dat chiar de aventura sparanghelistică, fiindcă, în Ordonanţa militară nr. 7/4 apr., art. 10(1), se spune că decolarea curselor charter se face „cu avizul autorităţilor competente din ţara de destinaţie” (!), ordonanţa consecutivă, nr. 8/9 apr. modificând aproape imperceptibil pasajul (în art. 20.1), prin introducerea, în corpul său, a avizului obligatoriu din partea ţării de origine. Ducând lucrurile la extrem, ne putem chiar imagina că primele curse aeriene care au prilejuit buluceala de la Cluj n-au avut loc (!), dacă judecăm lucrurile din perspectiva relevanţei scriptice. Oricum, până la scara avionului care urma să decoleze de la Cluj, fiecare viitor muncitor nu era decât un turist obişnuit, dus cu autobuzul cale de peste 300 de kilometri pentru a schimba peisajul. La fel a fost la Târnăveni, unde se poate spune că transportul nu a avut loc, fiind efectuat cu autobuze slovene neînregistrate la noi. Destinaţia rămâne un mister.

Sunt, aşadar, de părere, că diferite organisme decizionale ale luptei cu pandemia vor continua să funcţioneze mult după ce criza se va fi terminat, având funcţia „Ministerului Adevărului” din faimosul roman al lui George Orwell. N-ar fi de mirare să aflăm, peste ani, că tot ce trăim azi n-a fost decât un produs al minţilor noastre bolnave. Indiferent de cum ni se va contura viitorul şi memoria, un lucru pare cert: adevărul politic al epidemiei e diferit de cel medical.

1 mai 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.