Autorităţile sanitare din Rusia, cu ochii pe McDonald’s

Gigantul american fast-food McDonald’s se află în colimatorul autorităţilor sanitare ruseşti, care au anunţat ieri că au constatat infracţiuni privind compoziţia anumitor hamburgeri, informează AFP, potrivit Bursa.
„Au fost sesizate infracţiuni care pun la îndoială calitatea şi securitatea produselor alimentare ale lanţului McDonald’s. Aceste produse nu respectă normele nici în termeni de securitate, nici în termeni de valoare energetică”, a declarat directorul Agenţiei pentru protecţia consumatorilor (Rospotrebnadzor), Anna Popova, adăugând că a fost lansată în justiţie o procedură care cere interzicerea producţiei şi vânzării produselor vizate.

La rândul lui, McDonald’s a anunţat, într-un comunicat, că nu a primit nicio notificare din partea Agenţiei sanitare şi că nu divulgă informaţii despre procedura juridică aflată în derulare.

Rospotrebnadzor a mai transmis că au fost constatate infracţiuni în timpul unor controale efectuate în restaurante din regiunea Novgorod (nord), în care ar fi fost descoperite bacterii într-o salată şi sandviciuri. Valoarea energetică reală a anumitor hamburgeri (Royal Burger, Cheeseburger, Filet o’Fish, Chicken Burger) nu corespundea celei indicate în documentele furnizate de companie.

AFP mai scrie că serviciile sanitare ruseşti sunt acuzate adesea că iau decizii dictate de politica externă a Moscovei.

McDonald’s este prezent în Rusia din ianuarie 1990, cu puţin înainte de destrămarea oficială a Uniunii Sovietice. Primul restaurant deschis în ţară, în centrul Moscovei, este în prezent unul dintre cele mai frecventate din lume.
Grupul şi-a închis, recent, restaurantele din Pensinsula Crimeea, după anexarea regiunii de către Rusia. Pe de altă parte, McDonald’s afirmă că vrea să continue să se dezvolte în Rusia, o ţară în care deschide numeroase restaurante.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.